Analiza — January 28, 2016 at 4:45 pm

Stocarea datelor la răscruce de drumuri

by

istock_000024629815medium-300x199Vendorii de echipamente de stocare date par să se simtă destul de bine. Ierarhiile nu s-au schimbat semnificativ de o bună bucată de vreme. Cu toate astea, industria acestor echipamente va arăta cel mai probabil complet diferit peste zece ani faţă de azi, din mai multe motive.



Stocarea datelor şi cloud computing

Primul motiv de schimbare a peisajului în viitor este oferit de cloud computing, şi mai ales de cloud-ul public precum cel oferit de Amazon, Google sau Microsoft. Beneficiile unor astfel de metode sunt deja suficient de bine cunoscute, însă în mod cert plata doar pentru resursele utilizate şi scalabilitatea instantanee, care creşte agilitatea beneficiarilor, se numără de departe printre cele mai redutabile.
Efectul? Pe măsură ce datele se mută în cloud, utilizatorii vor avea nevoie de tot mai puţin spaţiu de stocare date, fapt care în mod evident va avea un impact asupra industriei de profil. De ce? Motivul este foarte simplu. Marii furnizori de servicii de cloud nu vor mai achiziţiona partea de stocare de la vendorii tradiţionali, ci îşi vor construi propria infrastructură de stocare date. Exemple sunt deja oferite de marile companii Internet precum Facebook, sau de iniţiative de mari dimensiuni precum Open Compute Project, care îşi dezvoltă sisteme de stocare date în cloud de mari dimensiuni asamblate din “cărămizi” constitutive ieftine, cum ar fi discurile dure de nivel low-entry.

Open Source, Flash, SDS

Un alt motiv de schimbare a peisajului este oferit de ascensiunea soluţiilor de stocare open source. Ele nu sunt nou apărute pe piaţă, însă, între timp, s-au maturizat platforme şi cadre de lucru pentru ele, precum OpenStack şi Hadoop. Multe din aceste platforme sunt construite pe bază de servere ieftine sau pe bază de echipamente de stocare ataşate direct (DAS).
Software-ul de stocare date de tip open source, extrem de scalabil, este din ce în ce mai utilizat în medii de producţie, iar când se întâmplă asta, în mod inevitabil înlocuieşte ofertele vendorilor tradiţionali.
În peisaj intră şi stocarea de date bazată pe tehnologie flash. Mulţi vendori tradiţionali au îmbrăţişat tehnologia flash, însă o astfel de tehnologie nu pare, conform analiştilor, să fi înregistrat o rată mare de penetrare în medii extrem de largi, cum sunt cele operate de furnizorii de servicii cloud.
Nu în ultimul rând, peisajul este completat de stocarea de date definită software (SDS) şi de faptul că atunci când e combinat cu echipamentele hardware ieftine, software-ul se dovedeşte suficient de puternic încât utilizatorii să nu mai aibă nevoie de inteligenţă suplimentară la nivel de hardware. Acest fapt a dus deja şi va continua să ducă la apariţia de firme care se concentrează pe software şi aduc rapid produse de stocare pe piaţă. Astfel de firme, cum ar fi Red Hat sau VMWare, nu au un trecut de produse hardware de stocare date şi deci nu au problemele cu care se confruntă vendorii tradiţionali.
SDS aduce şi o altă durere majoră de cap pentru vendorii tradiţionali de echipamente de stocare date. Este vorba de aşa numită “convergenţă a performanţelor”. Dacă toate sistemele de stocare date se vor baza pe hardware ieftin şi vor deplasa accentul către partea de software, atunci vendorilor le va fi din ce în ce mai greu să lanseze produse care să ofere performanţe de stocare semnificativ mai bune decât competiţia. Asta înseamnă că vendorilor le va fi din ce în ce mai greu să justifice vânzarea sistemelor la preţuri premium, cu excepţia situaţiilor în care aceste sisteme vor fi dotate cu caracteristici de stocare inovatoare şi utile, pe care alţi vendori să nu le includă în produsele lor.

Comprimarea diferenţelor

Sunt toate motivele, aşadar, pentru a afirma că vendorii vor suferi tot mai mult de pe urma comprimării diferenţelor. Dacă până acum aceşti vendori puteau lansa caracteristici noi pentru sistemele lor de stocare date pentru a se bucura de avantaje competitive o perioadă de până la câţiva ani în faţa concurenţei, creşterea importanţei alocate software-ului va face ca diferenţele între vendori să nu mai dureze decât câteva luni, în cel mai bun caz.
Este motivul principal pentru care firme de analiză de top, precum Gartner, afirmau recent că arhitecturile tradiţionale de stocare date, precum Storage Area Network (SAN) dispun actualmente de un orizont de timp viitor extrem de limitat. Cel mai probabil, într-un orizont de timp de sub zece ani, cele mai multe date ale unei organizaţii vor fi stocate central – poate chiar în cloud.

Gartner oferă şi câteva evoluţii viitoare posibile ale industriei de profil. Unul din scenariile posibile de evoluţie este acela al pierderii cotelor de piaţă de către actualii lideri de piaţă. Un alt scenariu este acela al renunţării la game întregi de produse de către producătorii de portofolii largi de echipamente. Un al treilea scenariu este acela al posibilei dispariţii de pe piaţă a producătorilor de mai mici dimensiuni. În fine, un al patrulea scenariu posibil este acela al vendorilor mai mici care îşi cresc agilitatea şi ajung să fie percepuţi ca livrând o valoare mai mare decât concurenţa. Evident, între toate aceste scenarii, nu este exclusă nici predominanţa finală a unui amestec în diferite procente dintre ele.
Mulţi analişti amendează parţial astfel de previziuni, cel puţin pe termen scurt, în sensul în care existenţa SAN, de pildă, nu va avea cum să fie ameninţată în următorii cinci ani, cel puţin pentru organizaţii cu fluxuri de lucru foarte mari şi critice. Cu toţii sunt însă de acord că perspectiva este mult mai sumbră pentru vendori atunci când se pune problema utilizatorilor pentru care stocarea datelor nu este un element critic al afacerii. Pe măsură ce aceştia vor căpăta tot mai multă încredere în soluţiile de tip cloud sau open source, trecerea lor de la sisteme proprietare către astfel de soluţii se va accelera.
Cine va câştiga această bătălie pe termen lung? Poate nou intraţii cu sisteme de stocare definite software? Vendorii tradiţionali de sisteme de stocare care îşi vor extinde oferta de infrastructură IT pentru a-şi menţine clienţii captivi conform principiului one-stop-shop? Greu de spus cu certitudine în acest moment. Cert este însă că stocarea de date a redevenit, aproape pe nesimţite, un teritoriu de luptă extrem de interesant de urmărit.

de Bogdan Marchidanu