Bizpoint — February 2, 2016 at 8:39 pm

Principalele tendințe în tehnologie pentru 2015

by

istock_000002705035smallDinamica industriei IT crește pe zi ce trece, iar în acest context, cunoașterea tendințelor și schimbărilor care vor avea loc în perioada imediat următoare sau în viitorii 5, 10 sau 25 de ani, poate face diferența între o companie de succes și una falimentară.

Dacă privim toate aceste tendințe, vedem un singur numitor comun: Internet of Everything. Vorbim astfel de analiza datelor în timp real, de rețele mult mai sigure, de o mobilitate mai mare, de predictibilitate, de eficiență. Iar toate aceste lucruri înseamnă oportunități pentru companiile din România, dublate de reduceri de costuri.

Astfel, în 2015 și în anii care vor urma își vor face simțită prezența 6 mari tendințe:

1. Schimbarea este singura constantă în IT
· Predicție: În următorii 10 ani, limitele industriei se vor extinde într-o asemenea măsură încât multe dintre companiile din IT se vor alia, vor investi în achiziția de companii din afara industriei IT, astfel încât inovația care a cuprins această industrie va ajunge și în alte domenii, cum sunt cel al producției de mașini, domeniul sănătății și cel al aviației.
· Aplicație în lumea reală: Achiziția Nest de către Google reprezintă doar începutul unei tendințe pe care o vom vedea răspândindu-se în următorii ani. Amploarea tot mai mare a inovației IT&C în diferite sectoare ale industriei, îi va determina pe jucătorii din IT să-și extindă orizonturile și să caute noi parteneri de afaceri din afara lumii IT.

2. Viitorul locului de muncă – dispozitive purtabile și colaborare
· Predicție: Va exista un număr tot mai mare de muncitori liber profesioniști și o nevoie a companiilor de a inova și mai mult, pentru a reuși într-o lume a IoE (Internet of Everything). Astfel, sesiuni de videoconferință, folosirea mesageriei instant, postările pe bloguri și activitățile de streaming vor deveni un standard, pe măsură ce companiile vor face presiuni pentru a-și pune angajații în legătură dincolo de limitele geografice, de grupurile din care fac parte și de aptitudinile acestora.
· Până în 2020, aproape 50% din forța de muncă din SUA va fi formată din persoane născute după anul 1980, potrivit Biroului American de Statistică a Muncii. Și, pe măsură ce acestea vor intra pe piața forței de muncă, vor contribui cu noi moduri de comunicare, inclusiv social media și statutul de a fi permanent conectate la web.
· Aplicație în lumea reală: WebRTC (comunicare în timp real bazată pe web) se extinde în interiorul segmentului Enterprise Collaboration, accelerând actuala tranziție a BYOD (Bring Your Own device – tendința angajaţilor de a-şi aduce și de a folosi propriile dispozitive la birou) și orientarea industriei IT către consumator. Până în 2020 WebRTC se va extinde și către zona de colaborare unde ar putea genera o piață de un miliard de dolari.

3. Garantarea IoT (Internet of Things)
· Predicție: În următorii doi – cinci ani, securitatea IT se va extinde și în zona de tehnologie operațională (OT). Industria de securitate IT va face tranziția de la o abordare preventivă la o abordare care va ține cont de toate fazele unui atac – înaintea, în timpul și după ce acesta a avut loc.
· Până în 2022, soluțiile de securitate vor reprezenta baza pentru afaceri construite în jurul IoE în valoare de 5,2 trilioane de dolari rezultate din utilizarea activelor și a logisticii din jurul lanțului de aprovizionare. IoT va introduce în arhitectura securității digitale zeci de noi opțiuni, sute de variații în integrarea IT/IoT, noi standarde în industrie și o nouă percepție asupra aplicațiilor. Liderii IT vor trebui să aibă o abordare multilaterală a tehnologiei față de riscurile de securitate ale IoT.
· Aplicație în lumea reală: noi practici de confidențialitate printr-un sistem inteligent de contorizare – un sistem inteligent de contorizare care trimite date privind utilizarea de energie către operatorii de utilități pentru ca aceștia să-și poată monitoriza în timp real rețeaua de distribuție și să o optimizeze, trebuie să protejeze datele obținute pentru ca acestea să nu fie făcute publice persoanelor neautorizate. Tehnici de genul anonimizării datelor și codificării acestora, constituie soluții pentru a împiedica sistemul inteligent de contorizare să devină o metodă de supraveghere a obiceiurilor utilizatorilor.

Protecția împotriva amenințărilor în industria producătoare: echipamentele folosite în industria producătoare au o durată de viață mai mare decât cea a echipamentelor electronice de larg consum, iar resursele limitate de calcul și de stocare sunt dificil de actualizat. Noile soluții de securitate sunt dezvoltate în așa fel încât să mențină actualizate sistemele de securitate pe parcursul duratei de funcționare.

4. Analiza datelor în timp real / Fog Computing
· Predicție: Răspândirea IoE va genera o creștere semnificativă în ceea ce privește analiza datelor în timp real, lucru care va avea implicații uriașe. Big Data nu înseamnă însă nimic fără cei care interpretează datele și iau decizii în consecință. Astfel, pentru ca datele să fie utile într-o lume IoE, trebuie să fie livrate către oamenii care au nevoie de ele în timp real. Iar acest lucru presupune existența unei rețele predictive și sigure.
· Investițiile fondurilor de venture capital în servicii de analiză a datelor în timp real vor crește de peste patru ori în următorii patru ani. Start-up-urile mici sunt, în prezent, cele mai interesate de această tendință și folosesc datele în timp real pentru a analiza foarte multe lucruri: de la aplicații de jocuri, la riscuri de securitate informatică și date colectate de pe câmpurile petrolifere.
· Serviciile de telecomunicații nu vor funcționa permanent din cauza traficului foarte mare pe rețele care poate genera anumite blocaje. De asemenea, conexiunile instabile la rețea reprezintă o problemă în special pentru echipamentele wireless cu rază scurtă de acțiune. Iar implementarea unor rețele wireless răspândite la nivel regional care să permită senzorilor să trimită date în timp real către cloud, ar putea costa miliarde de dolari. Pe de altă parte, anumite tipuri de dispozitive conectate, cum sunt echipamentele de monitorizare de la distanță a stării de sănătate și serviciile de urgență se bazează pe funcționarea foarte bună a rețelelor și pe o latență foarte scăzută. Trimiterea de date în cloud, iar apoi înapoi către aplicație, poate afecta negativ performanța acestor servicii.
· Fog Computing-ul rezolvă problemele legate de latență și blocaj ale rețelelor. Oferă putere de calcul, spațiu de stocare și servicii în rețea către utilizatorii finali indiferent de poziția acestora în rețea. Oferă, de asemenea, o platformă inteligentă pentru a gestiona infrastructurile IoE. Gestionarea acestor servicii prin Fog Computing va duce la crearea de noi modele de afaceri și oportunități pentru operatorii de rețele.
· Aplicație în lumea reală: În următorii 10 ani, soluțiile de analiză a datelor în timp real împreună cu Fog Computing-ul vor ajuta la optimizarea exploatării resurselor naturale, de la agricultură la câmpuri petrolifere. Iar câștigurile în productivitate vor ajuta în contextul creșterii populației și al scăderii resurselor naturale.
· Până în 2050 populația lumii va ajunge la 9 miliarde de oameni. Pentru a face față cererii în creștere, producția de hrană trebuie să se majoreze cu aproximativ 70%. Analiza datelor în timp real poate juca un rol cheie: să crească productivitatea și să minimizeze risipa. Astfel, analiza datelor în timp real ajută la îmbunătățirea prognozelor meteo, făcând mai ușoară determinarea perioadei optime de recoltare, ritmul de creștere a culturilor și perioadele cele mai potrivite pentru fertilizare.

Un alt exemplu este distribuția în mod inteligent a energiei electrice. Aplicațiile pentru gestionarea acestor tipuri de rețele rulate de pe diferite dispozitive pot comuta automat către distribuția de energie obținută din surse alternative (solară, eoliană), în funcție de cereea de energie, disponibilitate și preț.

5. Context predictiv
· Predicție: Contextul Predictiv va reprezenta o nouă tendință majoră în următorii 4 ani. Recunoașterea activității utilizatorului și a locului în care se află acesta sunt motoarele evoluției Contextului Predictiv, inovația concentrându-se în principal pe transport și retail.
· Aplicație în lumea reală: Industria transporturilor și sustenabilitate – contextul predictiv poate ajuta la reducerea traficului cu 40% și, astfel, la diminuarea amprentei de carbon din orașe. Parcările conectate permit unui oraș să-și direcționeze șoferii către locurile disponibile și astfel să scadă aglomerația din trafic și să optimizeze veniturile generate de acestea. (Experții estimează că până la 40% din aglomerația din trafic este cauzată de șoferii care caută locuri de parcare). Energia și serviciile de utilități reprezintă alte exemple în acest sens. Bazându-se pe datele primite de la senzorii de mediu, spre exemplu, serviciile publice de distribuție a energiei pot prezice mai bine cererile mari și astfel, să-și organizeze rezervele în consecință. Acest lucru ar putea duce la scăderea facturii la energie. O invenție cheie în acest domeniu este termostatul inteligent.

6. Simplificarea rețelelor
· Predicție: Cu peste 20 de miliarde de dispozitive conectate până în 2018, crearea de rețele autonome este fundamentală pentru ca acestea să poată susține IoE.
· Rețelele automatizate sunt necesare pentru a sprijini numărul mare de dispozitive IoE. Conexiunile M2M vor egala numărul locuitorilor planetei până în 2018 (7,3 miliarde), reprezentând 35% din totalul de 20 de miliarde de dispozitive conectate în 2018 la nivel global.

Serviciile DevOps se vor extinde în mai multe companii. Un studiu din 2013 la nivel global al CA Technologies estimează că 39% dintre companii folosesc deja servicii DevOps, iar alte 27% se află în proces de implementare a unor astfel de servicii.

· Aplicație în lumea reală: În industria producătoare, spre exemplu: dacă echipamentele de producție din fabrici pot fi mai bine integrate, în conformitate cu datele care reies din analiza cererii de consum, atunci poate fi identificat momentul optim pentru realizarea serviciilor de întreținere și reparație. La fel ca și în domeniul energiei și în cel al utilităților, integrarea modalităților inteligente de contorizare cu aplicațiile IT reprezintă o necesitate pentru o facturare eficientă. Această convergență va genera noi abordări pentru dezvoltarea și operarea aplicațiilor. Adoptarea serviciilor DevOps care pun accentul pe munca în echipă și colaborare în scopul de a scurta ciclurile de livrare, îmbunătățind în același timp calitatea, ar putea fi raspunsul la o serie de probleme, însă rămân provocări serioase de depășit, chiar și culturale.

Sursa: Cisco