Transport/Travel — February 6, 2016 at 3:42 pm

Soluții IT de ultimă generație pentru aeroporturi

by

aeroport1Companiile aeriene își pot rentabiliza zborurile și pot controla toate procesele din companie. Gestiunea eficientă a tuturor resurselor unei companii aeriene poate fi realizată cu sistemul informatic integrat performant SIVECO Applications.

Managerii companiilor aeriene pot urmări rentabilitatea zborurilor şi a rutelor operate și pot decide pe baza rezultatelor generate de sistemul informatic diferenţa dintre venituri şi cheltuieli.
Resursele de timp sunt astfel optimizate, ceea ce va asigura serivicii mai bune pentru pasageri. Toate ariile de business din interiorul organizației vor fi controlate iar managerii vor avea acces permanent la informaţii actuale şi corecte.

SIVECO Romania a implementat, cu rezultate foarte bune, soluția informatică la Aeroportul Traian Vuia din Timișoara și a asigurat fără intrerupere servicii de suport tehnic, de la intrarea în exploatare curentă a sistemului informatic și până în prezent.

”Colaborarea cu clienții noștri constă, în primul rând, în definirea cerinţelor de business, apoi urmează analiza globală şi de detaliu a business-ului clientului, realizarea scenariilor de lucru, customizarea şi dezvoltarea modulelor, testarea aplicaţiilor, instruirea utilizatorilor finali și utilizarea în producţie a modulelor contractate”, a declarat Anișoara Georgescu, manager de proiect în cadrul SIVECO.

Componentele implementate din cadrul pachetului integrat SIVECO Applications sunt Managementul Financiar-Contabil, Managementul Stocurilor, Managementul Contractelor, Managementul Mijloacelor Fixe şi Obiectelor de Inventar, Managementul Bugetelor, Managementul Investițiilor, Managementul Resurselor Umane, Managementul Salarizării Personalului, Managementul Serviciilor Aeroportuare (Modul Handling), SIVECO Business Analyzer – Sistem Informaţional pentru Management.

Beneficiile sunt foarte importante pentru sectorul aeroportuar: creşterea productivităţii, folosirea judicioasă a resurselor materiale şi umane, urmărirea detaliată a veniturilor şi cheltuielilor, cu posibilităţi de reducere a costurilor, prelucrarea informaţiilor conform fluxului şi procedurilor definite, rezultatele fiind imediat disponibile şi conducând astfel la decizii eficiente şi operative. Costurile zborurilor sunt monitorizate prin implementarea modulului de management al serviciilor aeroportuare și au ca rezultat creșterea eficienţei operaţionale, reducerea costurile pentru majoritatea operaţiilor și nu în ultimul rând creşterea profitabilității companiei.