Securitate — February 7, 2016 at 7:13 pm

Tehnologia și cercetarea – atracție pentru hackeri?!

by

mhtc-logo_blackÎn condițiile în care războiul informatic este tot mai des invocat, membrii Clusterului de la Măgurele au considerat că este util să afle ce soluții există pentru securizarea datelelor informatice. În acest context, membrii Asociației Magurele High Tech Cluster (MHTC) s-au întâlnit cu reprezentanții companiei românești, specializată în furnizarea serviciilor de securitate, Safetech Innovations, pentru a discuta despre provocările care le amenință activitatea dar și despre soluțiile ce ar trebui implementate pentru a diminua riscurile la care se expun.

“Format din 61 de membrii, din care: 35 IMM-uri, 15 institute nationale de cercetare-dezvoltare, autoritati publice locale și ONG-uri, Clusterul de la Magure are înscrise între prioritățile sale, securizarea informațiilor electronice. Suntem atenți la aspectele privind securitatea informației, cu atât mai mult cu cât membrii MHTC sunt parte a unui grup construit în jurul Proiectului Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics – ELI NP prin care urmează a fi construit la Magurele, cel mai mare laser din lume”, a declarat Dragoș Șeuleanu, Director Executiv al Măgurele High Tech Cluster.

dsc_0129Seminarul de informare ce a avut loc la sediul Clusterului de la Măgurele se încadrează în campania de coștientizare inițiată de Safetech, “De la manager la manager, despre securitatea informatică” și care are ca obiectiv formarea culturii de securitate în rândul managerilor. Campania constă într-o serie de workshop-uri și traininguri de securitate dedicate, in special managerilor companiilor din domeniul public si privat.

“Securitatea trebuie să fie ințeleasă, susținută, și finanțată de sus în jos (de la manager la restul angajaților). Multe organizații presupun in mod incorect, că securitatea informațiilor este o problemă tehnică. Nu este. Securitatea informației este un proces de management care necesită și soluții tehnice”
, a declarat Victor Gânsac, Managing Director în cadrul companiei Safetech. „Prin aceste seminarii și workshop-uri dorim să subliniem faptul că, responsabilitatea asigurării securității informației în cadrul companiilor revine tuturor angajaților, în funcție de poziția în care se află, dar în cazul unor incidente de securitate cu efecte grave asupra companiei, răspunderea finală este a managerului companiei”, sustine oficialul Safetech.

„A fost o mare oportunitate şi onoare pentru noi să ne prezentăm viziunea în domeniul cyber security şi securităţii informaţiei în faţa membrilor Clusterului şi considerăm că acest domeniu de cercetare – inovare trebuie protejat. Toate eforturile în ceea ce priveşte securizarea Clusterului în fața atacurilor cibernetice se justifică, deoarece zona de cercetare reprezintă un domeniu foarte atractiv pentru acei atacatori care ţintesc furtul proprietăţii intelectuale și proiectele de inovare. În plus, membrii clusterului de la Măgurele acţionează şi în zona infrastructurilor critice, ceea ce le impune luarea unor masuri mai elaborate in ceea ce priveste securitate”, a declarat Teodor Lupan, ethical hacker, Director tehnic si Co-fondator al companiei Safetech.

Compania Safetech Innovations va deveni in viitorul apropiat cel de-al 62 membru al clusterului.