INTERVIU — February 9, 2016 at 3:23 pm

Network One Distribution – focus pe optimizarea randamentului capitalului de lucru

by

razvan-ziemba-director-general-network-one-distributionPiața de distribuție, estimată la o valoare de circa 800 de milioane de euro, începe să revină pe creștere. Despre situația acestei piețe și evoluția companiei pe care o conduce, am discutat cu Răzvan Ziemba, Director General Network One Distribution.

Club IT&C: Piața de distribuție din România a suferit covulsii în ultimii ani prin dispariția unor distribuitori consacrați. Cum se poziționează NOD în acest context?
Răzvan Ziemba:
Dacă privim lucrurile cu obiectivitate, cred că am putea afirma, mai degrabă, că piața a suferit niște transformări.
Dacă prin dispariția unor distribuitori consacrați vă referiți la RHS și SCOP, aș spune că aceștia nu au dispărut, ci au continuat să funcționeze sub diverse forme. Dacă vă referiți la Flamingo și respectiv la Microcomponents, aceștia au fost achiziționați de NOD. Singura dispariție ar fi compania K – Tech Electronics, care avea un domeniu de activitate mai degrabă orientat către retail. Indiferent că vorbim despre piața de distribuție IT sau despre orice altă piață, acestea sunt dinamice și este normal să apară jucători noi, alianțe sau chiar să dispară unele companii. E un fenomen natural, de factură darwinistă.

Noi am fost consecvenți cu strategia noastră. Ne-am uitat în permanență în piață după oportunități, iar focusul nostru a fost să ne facem noi cât mai bine treaba. Competiția ne face mai buni, ne forțează să ne îmbunătățim procesele, să fim creativi. Am adus în echipă cei mai buni oameni din piață și am investit în infrastructură. Nu avem un focus pe marketshare ci pe optimizarea randamentului capitalului de lucru.

Am dezvoltat echipe dedicate de experți și consultanți în soluții și servicii cu valoare adăugată, astfel încât clienții Network One Distribution beneficiază de suport integral în regim 2H/4H/48H/72H Service Level Agreement. Echipele dedicate de vânzări sunt distribuite pe opt microregiuni ale României, astfel încât să ofere suport direct partenerilor, indiferent de locul în care se află. Astfel, Network One Distribution devine un partener și un furnizor de servicii cu valoare adăugată pentru companiile din segmentul IMM care urmăresc beneficiile soluțiilor integrate pentru eficientizarea business-ului lor.

Club IT&C: Menținerea marjelor de profit sunt o reală problemă pentru distribuitori IT. Care sunt modalitățile prin care poate un distribuitor s-o facă?
Răzvan Ziemba:
Cele mai importante măsuri pe care le putem lua pentru menținerea nivelului de profitabilitate sunt optimizarea proceselor și controlul costurilor operaționale, investiția în infrastructură, educarea echipei, diversificarea portofoliului, dar și orientarea către produsele și piețele unde se poate adăuga valoare. Astfel, din 2011, Network One Distribution operează un depozit de clasa A, de 4.870 mp, situat in apropierea Capitalei, cu acces direct la autostrada A1, după o investiție de 1,5 milioane de euro. În paralel, am continuat extinderea bazei de produse și parteneri, astfel încat să acoperim cât mai multe din nevoile clienților noștri. În plus, după o investiție de 1 milion de euro, am finalizat luna aceasta implementarea sistemului integrat de gestiune SAP, ce include componenta de Warehouse Management, soluție care ne asigură o acuratețe îmbunătățită a stocurilor și livrărilor.

Club IT&C: Care este influența noilor tendințe tehnologice (cloud computing, virtualizare, mobilitate) asupra activității de distribuție?
Răzvan Ziemba:
Oportunitățile sunt de toate felurile, fie că vorbim despre consumul noilor tehnologii sau despre vânzarea lor. Avem oameni dedicați și investim permanent astfel încât să fim în pas cu ultimele tehnologii. Totodată, accelerarea adoptării tehnologiilor în cloud și virtualizării aduce schimbări în modul în care IT-ul este consumat, în special de către mediul de business.

Club IT&C: Cum a evoluat cifra de afaceri NOD în primul semestru și care este ponderea acesteia pe zona integratorilor?
Răzvan Ziemba:
În primul semestru am crescut în linie cu piața, cu 5%, iar ponderea integratorilor este de aproxmativ 15%. Cum am spus deja, nu avem un obiectiv de creștere a cotei de piață. Mai mult, integratorii au forme variate de aprovizionare și de cele mai multe ori folosesc contractele directe pe care le au cu marii producători de hardware sau software.

Club IT&C: Cum apreciați evoluția pieței de distribuție în acest an?
Răzvan Ziemba:
Dacă întrebarea se referă la valoarea pieței de IT, estimez că aceasta va crește cu 5, maximum 10%. Dacă întrebarea se referă la distribuitori, estimez că piața va rămâne stabilă, topul distribuitorilor păstrându-se și anul acesta.