Evenimente — February 13, 2016 at 11:01 pm

ANIS promovează la Londra companiile de software românești

by

Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii – ANIS va organiza în perioada 13-15 mai o Delegație economică la Londra, cu scopul de a promova industria și companiile românești de software către potențialii parteneri de pe piața britanică.

Acțiunea face parte din programul Tech4Export derulat de ANIS, care are ca obiectiv sprijinirea companiilor românești de software în eforturile de promovare pe piața internațională.

În organizarea acestei deplasări, ANIS colaborează cu Tech UK, organizația reprezentativă a companiilor de tehnologie din UK, cu Ambasada României în Regatul Unit și cu Camera de Comerț Britanică-Română – BRCC.

Programul delegației va include un eveniment de prezentare găzduit de TechUK, întâlniri individuale ale companiilor cu potențiali parteneri, întâlniri cu organizații reprezentative pentru industriile client și un eveniment de networking organizat cu sprijinul Ambasadei României la Londra.

“Interacțiunile constante cu companiile de software locale, dar și experiența în proiecte similare derulate anterior ne arata că prezența activă pe piața internațională este esențială pentru creșterea vizibilității companiilor și creșterea numărului și valorii proiectelor derulate de companiile românești. ANIS a lansat Tech4Export anul trecut ca o serie de proiecte care să ducă firmele românești mai aproape de potențialii clienți internaționali și ne bucurăm să continuăm această serie cu evenimentul organizat la Londra” , explicăValerica Dragomir, Director Executiv ANIS.

ANIS se așteaptă ca la ediția Tech4Export organizată la Londra să participe cel puțin 10 companii de software românești. Înregistrarea pentru participarea la acest eveniment este deschisă tuturor companiilor interesate și se poate face online, la adresa: http://bit.ly/ANIS-Londra până la data de 25 martie.

În 2014, conform statisticilor oficiale exportul românesc de servicii informatice şi de comunicaţii s-a ridicat la 49 de miliarde lei, reprezentând 6% din PIB-ul României.

În cadrul programului Tech4Export, ANIS a organizat în 2014 un eveniment similar de promovare în Austria, cu sprijinul Camerei de Comerț a Austriei și al Ambasadei României la Viena, precum și o vizită de grup la Apps World Londra, împreună cu BRCC.