Evenimente — February 13, 2016 at 9:51 pm

Portofoliul Dell de dispozitive pentru consumatori prezent la CES 2015

by

 

dellÎn cadrul evenimentului CES 2015, Dell a anunţat lansarea unui portofoliu extins de dispozitive caracterizate prin materiale premium, finisaje fine şi cu cele mai noi tehnologii pentru gamele de produse XPS, Alienware, Inspiron și pentru familiile de ecrane.

Laptopul Dell XPS 13 de 13 inci este dotat cu sistem de operare Windows 8.1 și încorporează o baterie cu durată de până la 15 ore de rulare continuă pentru o singură încărcare. Ecranul opţional UltraSharp Quad HD+ infinity, cu margini de 5,2 milimetri, dispune de un număr incredibil de 5,7 milioane pixeli. Procesoarele Intel Core de generaţie 5 şi discurile solid stat conferă performanţe şi rapiditate a răspunsului la comenzi, iar factorul de formă remarcabil de uşor începe de la 1,18 kg 1. Conectarea în plină mişcare n-a fost niciodată atât de ușoară din punct de vedere al efortului.

XPS 15 continuă să depăşească aşteptările, furnizând culori şi rezoluţii extraordinare prin intermediul unui nou ecran tactil UltraSharp 4K Ultra HD. Dispunând de peste opt milioane de pixeli, opţiunea de ecran 4K Ultra HD înseamnă afişajul cu cea mai mare rezoluţie disponibilă astăzi pe un laptop de 15 inci.

Laptop-urile Alienware 15 şi 17, bazate pe Windows, încorporează cele mai noi tehnologii de gaming, inclusiv procesoare quad-core Intel Core i7 opţionale şi grafică NVIDIA GTX 980m, şi sunt compatibile cu inovatorul Alienware Graphics Amflifier.

Seria Inspiron 15 7000 se lansează la CES cu noi procesoare Intel Core din generaţia 5 şi opţiune de ecran tactil 4K UHD – ecranul cu cele mai bune caracteristici de contrast şi strălucire oferite vreodată de un produs Inspiron.

De asemenea, Dell lansează noua cameră Intel RealSense 3D Camera Front F200 pentru desktop-ul Inspiron 23 All-in-One. Această cameră 3D stimulează noi moduri de interacţiune în domeniile gaming, divertisment, colaborare şi generare de conţinut, permiţând utilizatorilor descărcările dintr-o bibliotecă de aplicaţii noi din cadrul Intel App Showcase, cu ajutorul cărora se pot fructifica capabilităţile de sesizare a adâncimii cu care este înzestrată camera. Utilizatorii se pot juca cu gestica în cadrul acestor aplicaţii cuprinzătoare şi pot folosi camera Intel RealSense 3D Camera Front F200 pentru scanări 3D şi tipăriri 3D2.

Seria Inspiron 15 5000 dispune de noile procesoare Intel Core de generaţie 5 pentru performanţe remarcabile, precum şi de o durată de viaţă a bateriei de aproape opt ore, totul fiind ambalat într-un factor de formă zvelt şi uşor, de doar 22,7 mm și 2,68 kg.

Laptop-urile din seriile 5000 şi 7000 dispun, de asemenea, de tehnologie de afişare TrueColor pentru o claritate vizuală excepţională şi redarea fidelă a culorilor, fapt care permite ca filmele să arate exact aşa cum a fost intenţia regizorului, iar fotografiile să arate aşa cum arăta peisajul atunci când au fost făcute.

Lansat în premieră la Pax Prime în august 2014, monitorul curbat Dell UltraSharp 34 U3415W, cu un raport vizual de 21:9, dispune de dimensiunile ideale pentru un monitor măsurând 34 de inci.