Evenimente — February 14, 2016 at 10:45 am

Mihai Madussi, XAPT Solutions: Investind în pregătirea viitorilor angajaţi, tot mediul economic va avea de câştigat.

by

XAPT Solutions, furnizor al soluţiilor Microsoft Dynamics ERP, se implică în ediţia 2015 a Bucharest Summer University din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

mihai_madussi„Anul acesta am decis continuarea relaţiei de colaborare cu mediul academic, devenind, astfel, partener Silver pentru evenimentul ce se va desfăşura în luna august si nu numai. Credem că este nevoie de sprijin din partea companiilor pentru a susţine acest gen de proiecte, investind în pregătirea viitorilor angajaţi, în final, tot mediul economic va avea de caştigat”, a explicat Mihai Madussi, Managing Director, XAPT Solutions.

Summer University este şcoala internaţională de vară oficială a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, care abordează în principal probleme economice şi care are ca scop promovarea valorilor academice comune studenţilor din întreaga lume. Participanţii la Bucharest Summer University sunt studenţi la ciclurile licenţă, masterat sau doctorat, atât din ţară, cât şi din străinătate.

„În planurile noastre de dezvoltare pentru acest an am inclus şi angajarea a încă 10 juniori, proces de selecţie care este legat şi de activităţile pe care le derulăm deja cu Academia de Studii Economice. Şansa este, deci, de ambele părţi implicate, rezultatele vor fi vizibile atât pentru compania noastră cât şi pentru studenţi. În condiţiile unei pieţe caracterizată de o cerere de muncă într-o continuă creştere, cred că această abordare a situaţiei existente este soluţia ideală pentru a ne asigura că echipa noastră de cei mai buni specialişti din piaţă va continua să crească”, a concluzionat Mihai Madussi, Managing Director.

logoXAPT Solutions face parte din XAPT Group, clasat ca partener principal Microsoft Dynamics ERP în regiunea Europei Centrale și de Est și unul dintre cei mai mari la nivel mondial. Grupul este prezent, prin proiecte, pe 5 continente, având birouri în Australia, Bulgaria, Canada, Ungaria, România, Statele Unite ale Americii și parteneri în multe alte țări.

În România, XAPT Solutions are o experienţă de 18 ani, concretizată azi în peste 160 proiecte Microsoft Dynamics, fiind partenerul Microsoft cu cea mai mare stabilitate în piaţă.