Evenimente — February 15, 2016 at 9:12 am

Orange pune accentul pe M2M

by

orange

Dincolo de piaţa mai larg cunoscută a comunicaţiilor mobile, Orange şi-a reiterat recent, în cadrul evenimentului Internet & Mobile World de la Bucureşti, soluţiile de afaceri bazate pe conceptul M2M.

,,Toate soluțiile prezentate la eveniment au la bază serviciul M2M și platforma de management M2M Control Orange,” a declarat Silviu Neghină, M2M Sales Manager Orange, pentru Club IT&C. “Studiile de caz prezentate acoperă transportul public, de la cumpărarea automată de bilete (cash, card, contactless), folosirea gratuită de wi-fi în mijloacele de transport, prevenirea de incidente (prin supravegherea video) până la managementul flotei, respectiv o soluție flexibilă de monitorizare de la distanță a tonomatelor de orice fel, vitrine frigorifice, expresoare și slot machines.”

Conform celor prezentate de oficialul Orange, creşterea în curbă exponenţială a pieţei de M2M celular înseamnă, în condiţii normale, atingerea unui nivel de aproape 1 miliard de astfel de dispozitive conectate între ele până în anul 2020.
Nivelul s-ar putea dubla la atingerea acestui orizont de timp în contextul existenţei unor factori de stimulare, cum ar fi politici guvernamentale care să favorizeze fenomenul M2M, extinderea rapidă a conceptului big data sau dezvoltarea unor modele de afaceri M2M sustenabile.

“La baza strategiei noastre M2M stă conectivitatea,” a adăugat Neghină. “De calitatea ei depind capabilităţile soluţiei globale M2M.”

Astfel de soluţii globale de la Orange se bazează pe tehnologii multiple pentru orice fel de nevoie de conectivitate. Printre tehnologiile implicate se numără reţelele mobile şi IP-VPN, SIM-urile M2M, portalul de control M2M şi interfeţele de control M2M, precum şi partea de suport acordată clienţilor.

Platforma de management M2M vine în completarea ofertei dedicate Orange şi include un portal web dedicat în cadrul căruia managementul flotei de dispozitive M2M peste internet este o caracteristică standard, servicii dedicate clienţilor, precum şi posibilitatea dezvoltării de servicii personalizate. Funcţiile de control ale portalului se referă, printre altele, la managementul ciclului de viaţă al SIM-urilor, managementul flotei de dispozitive M2M, monitorizarea şi raportările legate de trafic, monitorizarea conectivităţii şi localizarea în timp real la utilizarea cardului SIM în trafic naţional sau în roaming.