Cloud Computing / Edge — February 25, 2016 at 9:32 am

GE lansează Alianţa Digitală, primul program dedicat extinderii ecosistemului industrial digital

by

GE a lansat Alianta Digitală, primul program dedicat extinderii ecosistemului industrial digital. Acest nou program urmărește conectarea integratorilor de sistem, a furnizorilor de servicii de telecomunicații, a comercianţilor independenți de software și a furnizorilor de tehnologie cu expertiza industrială tehnologică și digitală a GE. În premieră, membrii alianței GE își vor putea forma și certifica developerii și vor putea începe să construiască aplicații industriale cu Predix, platforma cloud GE pentru internetul industrial.

  • Noul program include acorduri cu Accenture, AT&T, Cisco, SoftBank, Vodafone, Intel, Infosys, Genpact, TCS, Deloitte Digital, Softtek și Wipro Limited și planuri pentru înţelegeri similare cu Capgemini
  • Alianţa oferă participanților acces la instrumente digitale și expertiză de domeniu GE, ajutând la adoptarea extinsă a Predix, o platformă de software pe bază de cloud, care a permis GE să colecteze în siguranță date de la motoare cu reacție, turbine de gaz și tomografe computerizate, să le analizeze și apoi să utilizeze rezultatele pentru a asigura o mai bună funcționare a acestora

Predix

”Odată cu lansarea Programului Alianţa Digitală, membrii alianței vor avea acces extins la instrumentele, tehnologia și expertiza de domeniu GE,” a declarat Denzil Samuels, Șef Global Channels and Alliances, GE Digital. “Noul program de alianțe este creat pentru a ne oferi dimensiunea și amploarea necesare pentru a promova o creștere fără precedent, precum și pentru a certifica mii de developeri, implementatori și consultanți, creând astfel cel mai mare ecosistem de capacitate tehnică înalt calificată. Ne bucurăm să lucrăm îndeaproape cu unele dintre cele mai inovatoare companii tehnologice pentru a le putea oferi clienților o valoare fără precedent.”

Ca parte a Programului Alianţa Digitală, GE a încheiat acorduri cu Accenture, AT&T, Cisco, SoftBank, Vodafone, Intel, Infosys, Genpact, TCS, Deloitte Digital, Softtek și Wipro Limited și are planuri pentru un acord cu Capgemini.

Puțini oameni pot înțelege adevărata dimensiune a World Wide Web, partea cea mai vizibilă a internetului, unde ne facem cumpărăturile, ne întâlnim cu prietenii, citim știri și vizionăm filme. Însă, în curând, web-ul va fi un pitic, în comparație cu imensitatea internetului industrial, o rețea cu creștere rapidă prin care sunt conectate echipamente și dispozitive de toate felurile: de la termostate la termocentrale.

GE a investit peste 1 miliard de dolari în ultimii ani pentru a crea Predix, o platformă de software pe bază de cloud, care a permis GE să colecteze în siguranță date de la motoare cu reacție, turbine de gaz și tomografe computerizate, să le analizeze și apoi să utilizeze rezultatele pentru a asigura o mai bună funcționare a acestora.

Predix 2

”Multe companii ne urmăresc și ar dori să poată face același lucru, independent de GE,” a declarat Harel Kodesh, Chief Technology Officer, GE Digital și unul dintre arhitecții Predix. “Pentru a debloca întreg potențialul platformei, știam că trebuie să permitem accesul dezvoltatorilor din afara GE la Predix. La urma urmei, unde ar fi ecosistemul soluțiilor și aplicațiilor pentru consumatori fără comunitățile dezvoltatorilor externi care au contribuit la iOS, Android or Linux.”

De asemenea, Alianţa Digitală va oferi participanților acces la resurse tehnice, de marketing și vânzări din cadrul GE Digital, precum și instrumente digitale, formare și facilitare, active și conținut online, certificare Predix, sandbox-uri pentru developeri, înregistrare partajată și avantaje specifice, în funcție de nivelul contribuției. Astfel, Predix intră în cel mai mare ecosistem de dezvoltare la nivel global, facilitând accesul la noi aplicații pentru internetul industrial.