EDUCATIE / JOB — April 25, 2016 at 2:44 pm

Dăm startul la o nouă ediție de vară a programului de practică Orange First Step

by

 

În perioada 26 aprilie – 9 mai studenții și masteranzii interesați de un stagiu de practică[1] la Orange se pot înscrie pe www.orange.ro/first-step unde își vor putea alege luna, orașul și departamentul unde doresc să facă practică. Ulterior înscrierilor se va desfășura perioada de selecție și anunțarea candidaților.

first-step-vara-2016Astfel, pe perioada verii vor fi disponibile trei stagii de practică de câte o lună, în iunie, iulie și august. Stagiile de practică se vor desfășura în departamentele de vânzări, relații cu clienții, IT, tehnic, marketing și resurse umane, unde Orange pune la dispoziție peste 250 de locuri.

În timpul lunii de internship, participanții la program vor putea participa la workshopuri dedicate, pe teme precum brandul şi valorile Orange, dezvoltarea abilităților de vânzător, dar şi de personal branding. La final, vor primi o adeverință de practică și, în funcție de implicarea de care au dat dovadă, pot primi recomandări din partea mentorilor care le vor fi utile pe viitor, la angajare. Ca în fiecare an, experiența căpătată pe parcursul programului de practică poate fi folosită la facultate pentru echivalarea orelor de practică incluse în programa de învăţământ.

Mai multe detalii despre program puteti consulta în infograficul atașat.

[1] Orașele în care se desfășoară programul sunt: Alba Iulia, Alexandria, Arad, Bacău, Baia Mare, Bârlad, Bistrița, Botoșani, Brăila, Brașov, București, Buzău, Călărași, Câmpulung, Caracal, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Dej, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Focșani, Galați, Hunedoara, Iași, Lugoj, Mangalia, Mediaș, Miercurea-Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Onești, Oradea, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Râmnicu-Vâlcea, Reșița, Roman, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighetu Marmației, Sighișoara, Slatina, Slobozia, Suceava, Târgoviște, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara, Tulcea, Turda, Vaslui, Vatra Dornei, Zalău.