Evenimente — June 10, 2016 at 5:10 am

Schneider Electric prezinta solutii pentru o energie sigura si sustenabila la FOREN 2016

by

Schneider Electric_FOREN 2016

Schneider Electric va participa, în perioada 12-16 iunie, la a XIII-a ediţie a Forumului Regional al Energiei pentru Europa Centrală și de Est – FOREN 2016, organizat în Costineşti de Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei.

Compania va fi prezentă în cadrul ediţiei din acest an, care se desfăşoară în jurul tematicii “Energie sigură şi sustenabilă pentru regiune”, cu soluţii şi servicii de management pentru dezvoltarea sustenabilă a reţelelor electrice dedicate operatorilor de distribuţie şi companiilor din segmentul de energie.

Piaţa de energie este într-o continuă schimbare, iar una dintre provocări devine asigurarea unei energii sigure şi sustenabile, care să susţină o dezvoltare eficientă a economiei. Participarea Schneider Electric la acest eveniment reprezintă o confirmare în plus a interesului în creştere pentru realizarea unor reţele inteligente şi un angajament al companiei pentru oferirea de servicii şi soluţii fiabile, care să răspundă ultimelor cerinţe ale distribuitorilor de energie electrică”, a declarat Marius Perşinaru, Președinte Schneider Electric România și Republica Moldova.

Una dintre soluţiile inteligente propuse de Schneider Electric la FOREN 2016 este sistemul avansat de management al reţelelor electrice de distribuţie ADMS. Acesta le oferă operatorilor de distribuţie o platformă modulară şi flexibilă, printr-un sistem unificat DMS, SCADA, OMS si EMS. În plus, ADMS permite monitorizarea avansată, analiză, control, optimizare, planificare şi deţine funcţii de formare care permit companiilor de distribuţie să furnizeze energie în condiţii de siguranţă şi eficienţă.

De asemenea, compania prezintă în cadrul evenimentului unitatea de control la distanţă Easergy T300 RTU, o platformă modulară de hardware şi firmware pentru aplicaţii de gestionare a reţelelor electrice de medie şi joasă tensiune. Easergy T300 RTU oferă o soluţie unică pentru control şi monitorizare de la un simplu dispozitiv pe stâlp până la puncte de conexiuni MT/MT sau posturi de transformare MT/JT. Printre beneficiile acestei platforme inovatoare se află reducerea duratelor de întrerupere (SAIDI), gestionarea reglajului de tensiune, reducerea pierderile tehnice şi non-tehnice, precum şi măsurarea calităţii energiei electrice de medie şi joasă tensiune conform standardului EN50160.

FOREN a fost desemnat ca reuniune regională oficială a CME pentru Europa Centrală și de Est, începând cu anul 2011. Organizat o dată la doi ani, evenimentul reuneşte peste 1.000 de participanţi din domeniul energiei: oficiali din cadrul ministerului, guvernului, mediului academic, lideri de energie de la companii internaționale europene, experți în probleme de energie și de mediu. Ediţia din acest an va pune accentul pe principalele provocări, dezvoltări şi oportunităţi din industria de energie din regiune în ceea ce priveşte creşterea sustenabilă.