Studii — November 28, 2016 at 12:41 pm

Smartphone-ul, cel mai eficient pentru promovarea companiilor

by

Online Marketing

Peste 60% dintre companiile din România folosesc ca principal canal de promovare internetul, arată un studiu realizat de compania iSense Solutions. În același timp, 34% preferă pliantele/broșurile, tot 34% participă la târguri/conferințe și doar 22% se promovează cu ajutorul smartphone-ului, deși acesta este considerat cel mai eficient canal de promovare de către companiile care îl utilizează.

Studiul a inclus patroni/antreprenori, directori de companie sau manageri generali de la patru categorii de companii din diverse sectoare de activitate din România: cu până în 5 angajați, cu 6-50 de angajați, cu 51-250 de angajați și cu peste 250 de angajați.

Astfel, dacă internetul s-a remarcat drept principal canal de promovare pentru toate categoriile (62% dintre companii), cele cu 6-50 de angajați preferă să se promoveze și prin pliante/broșuri (41%) și outdoor (28%), în timp ce companiile cu peste 250 de angajați se orientează mai mult și către TV (61%).

Tot internetul este canalul de promovare în care companiile au investit cel mai mult în ultimele 12 luni (56% dintre companii), remarcându-se faptul că 44% dintre companiile cu peste 250 de angajați au investit cel mai mult în TV.

În ceea ce privește eficiența canalelor de promovare, smartphone-ul conduce acest top, fiind considerat cel mai eficient de către 62% dintre companiile care îl utilizează pentru promovare. Urmează internetul (55%) și media tradițională – outdoor (44%), radio (40%) și TV (34%).

De asemenea, cele mai folosite modalități de promovare online sunt site-ul companiei (utilizat de 67% dintre companii), reclamele pe Facebook (54%), paginile din social media (46%), email marketing-ul (37%), site-urile de anunțuri (30%) și reclamele pe Google (24%), în timp ce cele mai eficiente sunt considerate paginile de social media (53%), reclamele pe Google (49%) și optimizarea pentru motoarele de căutare (47%).

Studiul analizează și metodele de vânzare directă utilizate de companii, fiind preferate cele care presupun interacțiunea umană (consultanții și agenții de vânzări), precum și site-urile de anunțuri (pentru companiile cu până în 5 angajați).

Studiul arată că doar 35% dintre antreprenori/directori de companii/manageri generali consideră că poziţionarea prin preţuri mici reprezintă cheia succesului, în timp ce oferirea de produse/servicii de calitate superioară este cea mai importantă pentru 69% dintre aceştia. De asemenea, este foarte important să asigure o experiență bună clientului (61%), dar și să își surprindă plăcut clienții (50%).

Studiul „Antreprenorul român, față în față cu consumatorul modern”, este bazat pe o cercetare cantitativă ce a presupus culegerea online a datelor de la 267 de companii active. Rezultatele au un grad de eroare de +/-6%, la un nivel de încredere de 95%.