Securitate — December 12, 2016 at 7:26 am

Hotspot-urile Wi-Fi prezintă un pericol real de securitate

by
Hotspot Wi-Fi
Hotspot Wi-Fi

Unul din patru hotspot-uri Wi-Fi este sensibil la atacuri cibernetice, prezentând un pericol real de securitate pentru mediul cibernetic.

Experții de la Kaspersky spun că aceste puncte reprezintă un risc de securitate prin lipsa parolelor sau prin criptarea slabă, lăsând porți de atac pentru atacuri de tip hack. Compania a analizat 31 de milioane de puncte Wi-Fi în toată lumea, constatând că 28% din acestea sunt negarantate și prezintă un risc pentru datele personale ale celor care se conectează cu ajutorul acestora. Având în vedere că multe dintre aceste puncte Wi-Fi necriptate sunt folosite pentru transferul de tot felul de date, cum ar fi mesaje personale, documente și parole, aceste informații pot fi în mod eficient citite și furate de hackeri ascunși în rețea. Problema securității punctelor Wi-Fi nu este una nouă, dar devine una importantă pe măsura digitalizării globale și a numărului tot mai mare de operațiuni de risc care se realizează prin internet.

Totuși, nici în cazul în care rețelele sunt protejate acestea nu sunt sigure. În 3% din cazuri rețelele sunt securizate utilizând criptarea prin Wired Equivalent Privacy (WEP), un protocol de securitate foarte slab, care poate fi spart în câteva minute cu instrumente ușoare. Următorul grad de securitate utilizat este Wi-Fi Protected Access Protocol (WPA), utilizat la scară mai largă, siguranța oferită de acesta depinzând de modul în care este configurat. Kaspersky a constatat și că punctele Wi-Fi nesigure se află în zone turistice precum Thailanda, Franța, Israel sau SUA. Kaspersky recomandă utilizatorilor să fie prudenți în conectarea la puncte Wi-Fi și mai ales la activitățile pe care le desfășoară conectați la aceste rețele. În cazul în care acest tip de trafic este interceptat de către o terță parte, aceasta ar putea duce la pierderi serioase, inclusiv financiare.

Se recomandă și măsurile personale de securitate, instalate pe dispozitivele cu care se conectează, cum sunt tehnologiile (Virtual Private Network) VPN.