Bizpoint — December 15, 2016 at 3:50 pm

Greii tehnologiei se unesc pentru minimizarea riscurilor globale

by

Zero Outage Industry Standard

Nume grele din domeniul tehnologic, precum Dell-EMC, IBM, NetApp, SAP şi T-Systems şi-au dat recent mâna în crearea unei noi asociaţii, Zero Outage Industry Standard Association (ZOISA), în scopul minimizării riscurilor de nefuncţionare a IT-ului utilizatorilor.

Mai exact, este vorba de încercarea de a crea un nou standard IT care să ajute utilizatorii să folosească sistemele şi serviciile IT cu mai multă încredere privind afectarea lor de către căderi şi pene de curent. De unde a apărut nevoia unui asemenea standard? Conform asociaţiei, motivul principal este cel legat de digitizare. Maşinile comunică deja cu alte maşini, procesele devin mai eficiente iar automatizările se regăsesc peste tot în acest peisaj.

Însă toate acestea pot funcţiona eficient doar dacă IT-ul funcţionează fără întreruperi. O întrerupere, fie şi doar de câteva minute, poate avea consecinţe fatale. De exemplu, dacă benzile de producţie ale unei companii sunt oprite din cauza unor probleme IT, compania respectivă va fi ameninţată de pierderi de milioane datorate pierderillor de imagine.

Lansată în noiembrie anul acesta, asociaţia şi-a propus ca scopuri standardizarea calităţii platformelor, personalului, proceselor şi securităţii IT. Prin aceasta, companiile vor fi în stare să minimizeze erorile, să crească gradul de disponibilitate al serviciilor oferite pieţei, să asigure securitatea datelor şi să opereze la niveluri de cost mai bune.

Deocamdată, asociaţia îşi concentrează eforturile în direcţia creării unui set de ghiduri care să contribuie la modelarea standardelor finale. Conform membrilor ei, este vorba abia de startul unei lungi călătorii către un univers telecom, IT şi IoT mai stabil.