Transport/Travel — March 12, 2017 at 7:30 pm

Kuwait Airways a încheiat un parteneriat strategic cu Amadeus pentru transformarea proceselor de afaceri

by

kuwait airwaysInovaţie. Modernitate. Unicitate. Ambiţie. Acestea sunt câteva din caracteristicile pe care Kuwait Airways le îmbrăţişează ca parte a ,,Planului de transformare” pe cinci ani adoptat de acest operator aerian naţional. Sub conducerea lui Rasha Al Roumi, Preşedinte şi CEO, primul director general femeie al unui operator aerian naţional din Orientul Mijlociu, Kuwait Airlines a început să implementeze o strategie nouă şi îndrăzneaţă, proiectată să reînvie tradiţiile pe vremuri de pionierat ale companiei în domeniul transporturilor aeriene regionale, prin intermediul unor schimbări clare de infrastructură şi al introducerii de tehnologii noi, care să facă din acest operator legătura aeriană preferată de pasageri între Kuweit şi restul lumii până în anul 2021.

Acest proces de transformare a fost anunţat în septembrie 2016, fiind urmat de lansarea campaniei de branding în octombrie. În vreme ce rebranding-ul reprezintă o schimbare vizuală clară, managementul operatorului aerian accentuează faptul că transformarea nu este doar de ordin cosmetic. Cu ajutorul tehnologiei şi al proceselor de afaceri oferite de Amadeus, Kuwait Airlines îşi va transforma complet abordarea de afaceri, în efortul de a-şi dubla creşterea economică în următorii cinci ani.

În acest scop, operatorul aerian a anunţat şi adoptarea unei suite complete de soluţii Altea, care includ zone precum Revenue Management, e-Commerce, Loyalty Programmes, Inventory, Reservation, Departure Control, Payments, ca şi Mobile and Travel Intelligence.

Un astfel de portofoliu extins va ajuta operatorul să genereze experienţe de zbor mai personalizate şi să-şi adapteze ofertele la preferinţele şi cerinţele clienţilor, în timp real.

Ca furnizor unic al implementării proiectului, Amadeus va executa implementarea suitei Altea sprijinind Kuwait Airways cu bune practici şi proceduri noi de afaceri, precum cu actualizarea eficientă din punct de vedere al costurilor a sistemului existent şi moştenit.

Ca să ţină pasul cu creşterea exponenţială a industriei aviatice din regiunea Golfului, transformarea substanţială a multor procese de afaceri Kuwait Airways va asigura transformarea operatorului în operator dominant pe piaţa domestică, cu oportunităţi de extindere în anii care vor veni.

,,Kuwait Airways trece actualmente printr-un program vast de schimbare, iar acest proces substanţial de transformare trebuie impulsionat de misiunea de redobândire a statutului nostru de pionierat în industria aviatică din regiune. Lucrând împreună cu Amadeus, am reuşit nu doar să avem un partener tehnologic, ci şi un furnizor de încredere, cu experienţă îndelungată şi expertiză bogată în afacerile care ţin de domeniul aviaţiei. Avem încredere că schimbările pe care le efectuăm vor deveni cărămizi de construcţie a succesului Kuwait Airways în viitorul apropiat şi îndepărtat,” a declarat Rasha Al Roumi, Preşedinte şi CEO, Kuwait Airways.

,, Prin acest parteneriat cu Kuwait Airways, Amadeus începe un nou capitol, nu doar ca furnizor de tehnologie, ci şi în calitate de consultant de afaceri. Pe lângă furnizarea unora din cele mai bune tehnologii existente pe piaţă la ora actuală, vrem să ajutăm operatorii aerieni să ajungă la cele mai bune rezultate prin împărtăşirea experienţei şi cunoştinţelor pe care le-am acumulat în cei treizeci de ani de când suntem prezenţi în domeniul transporturilor aeriene,” a declarat Maher Koubaa, Vicepreşedinte, Head of Airline Group, Middle East and Africa, Amadeus.

Implementarea noilor procese de afaceri este estimată să dureze şase luni, punctul de final fiind planificat pentru începutul trimestrului doi din acest an.