Internet/Telecom — March 17, 2017 at 11:16 am

Performanța rețelei Orange este confirmată pentru al doilea an consecutiv de rezultatele Netograf

by

Orange_Telecom___SLIDEROrange primește recunoașterea netograf.ro, aplicația online dezvoltată de ANCOM pentru monitorizarea calității serviciilor de internet, pentru cele mai bune viteze de download în 2016, fiind al doilea an consecutiv în care compania înregistrează această performanță. Conform cifrelor publicate de ANCOM (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii), viteza medie înregistrată a fost de 32,61 Mbps. Performanța rețelei Orange este unul din cei mai importanți factori pentru clienți, fapt susținut si de rezultatele din ediția din 2016 a campaniei Orange 4G Fun Kit, ce a aratat că 96% dintre clienți sunt mulțumiți de experiența de download. Acest lucru se datorează investițiilor dedicate extinderii acoperirii 4G, în urma cărora, la finalul anului anterior, 6.700 de localități beneficiau de acoperire.

Clienții Orange au acces la cele mai mari viteze de dowload la nivel național, prin intermediul  celei mai extinse rețele 4G din România, care acoperea peste 97% din populația urbană și peste 80% din populația totală a țării la final de 2016. Pentru a răspunde dorințelor utilizatorilor, extinderea acoperirii s-a realizat ținând cont de feedbackul acestora, acordat prin intermediul aplicației Orange 4G Fun Kit. În urma votului din aplicație, clienții Orange  au ales județele în care compania să prioritizeze lucrările  de acoperire.

Atenția constantă acordată performanței rețelei 4G răspunde nevoii în creștere de conectivitate, reflectată și în numărul de clienți 4G care, la 31 decembrie, ajungea la peste 2,2 milioane (număr dublu față de finalul anului 2015). De asemenea, ca urmare a extinderii rețelei și a dezvoltării portofoliului și ofertei de telefoane smart, traficul de internet mobil s-a dublat în 2016 vs 2015, iar traficul 4G a crescut de patru ori.

Performanța rețelei mobile a fost, de altfel, confirmată pentru al treilea an consecutiv și de unul dintre cele mai mari organisme internaționale independente de certificare: LCC International.

”În mod constant, în acesti  20 de ani, calitatea serviciilor Orange a reprezentat cea mai importantă garanție pentru clienții noștri. Certificările pe care rețeaua Orange le-a primit de-a lungul timpului sunt o dovadă în plus a angajamentului și profesionalismului unei echipe de experți dedicate conectării clienților cu tot ceea ce e important pentru ei. Vom menține același ritm susținut al investițiilor si al atenției acordate performanței și dezvoltării rețelei Orange, astfel încât să continue să fie un motor al inovației într-o lume interconectată.” a declarat Ștefan Slavnicu, Chief Technical Officer în cadrul Orange România.