Business — March 28, 2017 at 6:41 am

CENIT, precursor al Industriei 4.0, mizează pe o creștere a afacerilor în România la nivelul acestui an

by

CENITCENIT România, producător și integrator de soluții software pentru optimizarea proceselor operaționale din industria prelucrătoare, își asumă rolul de partener  inovativ în demersul companiilor de digitalizare a producției și trecerea la Industria 4.0. Adrian Alexe, Sales Manager este responsabil pentru conceperea şi implementarea strategiei de vânzări a companiei și coordonarea echipei de vânzări în România.

Adrian Alexe, 30 de ani, s-a alăturat companiei în ianuarie 2011 ca și Senior Sales. Pe parcursul carierei sale în cadrul companiei, Adrian Alexe a contribuit la creșterea vizibilității companiei pe plan local, extinderea numărului de clienți și diversificarea soluțiilor software utilizate de aceștia. Acesta se concentreză acum pe extinderea operațiunilor, a prezenței pe piața locală și atragerea de clienți noi, în special, din industriile: aeronautică, auto și a echipamentelor industriale, care nu au mai avut relații comerciale cu CENIT și cu Dassault Systèmes.

Pentru anul în curs, managementul CENIT țintește dublarea cifrei de afaceri și extinderea echipei de vânzări și a gamei de servicii pentru a satisface mai bine cerințele pieței locale, sub conducerea lui Adrian Alexe.

CENIT are în portofoliu soluții software integrate pentru modelare 3D (CATIA), programare offline (DELMIA / FASTSUITE) și managementul proceselor operaționale și a proprietății intelectuale (ENOVIA). Platforma 3DEXPERIENCEⓇ care integrează toate brand-urile cunoscute ale producătorului Dassault Systèmes, precum CATIA, DELMIA, ENOVIA şi soluţiile complementare CENIT sunt unelte strategice pentru transformarea digitală a unei companii, în conformitate cu conceptul Industriei 4.0/Industria viitorului.

Adrian Alexe, Sales Manager Cenit
Adrian Alexe, Sales Manager Cenit

“Anul 2017 a început foarte bine pentru noi, întrucât, toate firmele care activează în industrie acceptă faptul că digitalizarea producției și optimizarea proceselor operaționale sunt răspunsul pentru creșterea competitivității și încearcă să găsească soluții noi care să răspundă acestor nevoi. Noua platformă 3DEXPERIENCEⓇ facilitează accesul la informația necesară în timp real, interconectând în mod facil și inteligent diverse departamente ale companiilor, de la marketing și vânzări, până la proiectare și producție. Informațiile necesare proceselor de business vor fi disponibile prin intermediul unei interfețe grafice intuitive, ușor de personalizat pe care utilizatorul să o configureze după propriile nevoi. În ceea ce privește planurile companiei, ne vom concentra în perioada următoare pe îndeplinirea obiectivului nostru principal –  întărirea poziției pe piață. Experiența noastră de peste 25 de ani în industrie ne recomandă să fim partenerul inovativ care sprijină companiile în transformarea modelului de business. Conduc o echipă care are performanțe foarte bune pe o piață extrem de competitivă, iar împreună vom continua să lucrăm la extinderea gamei de soluții, care să susțină permanent nevoile partenerilor noștri și să-i sprijine pe aceștia să-și atingă propriile obiective de performanță. Potenţialul în IMM-uri sau mari întreprinderi este enorm şi este încă departe de a fi atins. Pot spune că motivaţia mea zilnică este de a ajuta întreprinderile să accelereze inovaţia, să câştige la nivel de productivitate şi să obţină performanţe pe pieţele vizate”, declară Adrian Alexe, Sales Manager CENIT România.