NEWS, Studii — April 6, 2017 at 12:05 pm

Salariul minim aplicabil în anul 2017 în state membre UE

by

salariiKPMG in Romania a publicat un studiu privind salariul minim în statele membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederația Elvețiană (UE/SEE/Elveția). Studiul se află deja la a doua ediție, și anul acesta aduce în plus informații cu privire la statusul transpunerii Directivei 67/2014/EU în legislația fiecărui stat membru.

Studiul își propune să vină în întâmpinarea angajatorilor care detașează personal în statele membre UE/SEE/Elveția prin prezentarea principalelor cerințe legislative din aceste state. Cunoașterea acestora îi va ajuta pe angajatori să își planifice procesul de detașare în mod eficient și să asigure conformarea cu legislația aplicabilă în statele în care angajații lor desfășoară activitate.

Studiul prezintă o imagine de ansamblu a cerințelor privind salariul minim aplicabil în fiecare dintre statele membre, informații cu privire la principalele prevederi ale Directivei privind detașările internaționale și discută necesitatea introducerii unei noi Directive. Secțiunea Main Findings a studiului include reprezentări grafice ale cerințelor privind salariul minim aplicabil în statele membre ale Comunității Europene, evoluția acestora din ultimii ani, structura costurilor suportate de angajatori în vederea acordării salariului minim, precum și cotele efective de impozitare aplicabile salariului minim practicat de fiecare stat. Secțiunea Country by Country report include informații specifice fiecărui stat în parte cu privire la cerințele minime de salarizare, procedurile administrative aplicabile, precum și statusul transpunerii Directivei 67/2014/EU în legislația locală.

,,Determinarea salariului minim aplicabil poate fi mai dificilă decât pare la prima vedere, întrucât nu în toate statele există un salariu minim unic la nivel național. În multe state salariul minim depinde de diverși factori precum industria în care activează angajatorul, funcția deținută de angajat sau vârsta acestuia. În plus, pentru anumite sectoare sau industrii, salariul minim poate fi reglementat prin contracte colective de muncă, caz în care salariul minim stabilit la nivel național s-ar putea să nu mai aibă relevanță. Dacă determinarea nivelulul salariului minim începe să pară complicată, și mai dificilă este determinarea acelor elemente care pot fi incluse în salariul minim. Sunt state care permit includerea în salariul minim a tuturor elementelor de remunerație, chiar și diurnă, pe când în alte state salariul de bază este singurul luat în calcul în vederea determinarii salariului minim”, explică Mădălina Racovițan, Partener și Coordonator al Diviziei People Services din cadrul KPMG in Romania.

Respectarea reglementărilor cu privire la salariul minim este una dintre regulile impuse de Directiva privind detașările transnaționale (Directiva 96/71/CE). Statele membre sunt în curs de implementare a Directivei 67/2014/UE al cărei scop este stabilirea unui cadru comun de prevederi, măsuri și mecanisme de control corespunzătoare care să permită implementarea, aplicarea și respectarea în mod uniform a Directivei 96/71/CE, cu scopul de a preveni și a combate eventualele abuzuri. O dată cu implementarea noii Directive ne așteptăm ca autoritățile din statele membre să exercite un control sporit în cazul detașărilor transnaționale.