Evenimente — July 26, 2017 at 6:14 am

Romania va fi reprezentata de doua echipe in etapa urmatoare a ROG MASTERS 2017

by

ROG MASTERS Open Qualifier România 2017 și-a stabilit câștigătorii în urma unor meciuri intens disputate cu prilejul semifinalelor și finalelor de Dota 2 și Counter-Strike: Global Offensive, la Auditorium Pallady din București, între 21-23 iulie 2017. Echipele Nexus Gaming și Zarzavaturile Ucigase vor reprezenta România în etapa următoare, fiind cu un pas mai aproape de miza finală a competiţiei ROG MASTERS 2017: premii totale de o jumătate de milion de dolari.

2Atmosfera de show a fost întreținută de vloggeri, comentatori și câteva sute de fani care și-au susținut live favoriții. Cei care nu au ajuns la acest eveniment important pentru sportul electronic din România au putut urmări transmisiile live pe Youtube: www.youtube.com/user/ASUSRomania.

Jocurile s-au desfășurat pe stațiile de gaming ROG G20, echipate cu procesoare Intel Core i7 de generația a 7-a.

Echipele Nexus și Zarzavaturile Ucigase s-au calificat în etapa următoare
După etapa online, echipele Nexus Gaming și Zarzavaturile Ucigase vor avea ocazia să se confrunte și offline cu cele mai bune echipe din EMEA, în Krefeld, Germania.

Finala națională de Dota 2 a fost câștigată de echipa Zarzavaturile Ucigase. La Counter-Strike: Global Offensive s-a impus echipa Nexus Gaming, în cadrul unei finale strânse de trei seturi cu ARYO Gaming. Premiul de popularitate, acordat cu ajutorul publicului prezent în sala Auditorium Pallady, a fost acordat, însă, echipei ARYO Gaming.

Câștigătorii ROG MASTERS Open Qualifier România 2017 vor da piept cu echipele calificate în celelalte nouă ţări din EMEA incluse în prima etapă de Open Qualifiers. Meciurile vor avea loc în date diferite, 15 august 2017 pentru Counter-Strike: Global Offensive, respectiv 5 septembrie 2017 pentru Dota 2, ambele urmând să fie preluate și de canalul de YouTube ASUS România.

Premiile totale ale competiției ROG MASTERS 2017 sunt de 500.000 USD. Marea finală va avea loc în Singapore, locul unde se vor întâlni cele mai bune echipe din lume, specializate în Dota 2 și CS:GO. România participă pentru prima dată la acest campionat.