Internet/Telecom, NEWS — August 8, 2017 at 12:17 pm

Orange lanseaza 4G MegaHunt, vanatoarea nationala de premii

by

4G MegaHuntOrange ȋşi invită clienţii să testeze cea mai extinsă rețea 4G, cu acoperire 100% la nivel urban, printr-o aplicaţie interactivă ce oferă bonusuri de net și vouchere valorice.

Astfel, prin intermediul aplicaţiei mobile 4G MegaHunt, bazată pe realitatea augmentată (AR), utilizatorii din toate localitățile României vor avea ocazia să exploreze harta zonei în care se află și să „vâneze” interactiv premiile puse în joc.

Campania se desfășoară  în perioada 7 – 31 august, la nivel naţional, pe hartă fiind plasate virtual puncte în care utilizatorii pot revendica premiile oferite în joc: bonusuri de 500 MB sau 1 GB trafic de net sau unul dintre cele 5000 vouchere in valoare de 10 euro (TVA inclus).
Din Contul meu Orange, aplicaţia mobilă sau versiunea pentru desktop, participanţii la campanie își pot dubla bonusul de net câștigat prin 4G MegaHunt.

Aplicaţia 4G MegaHunt este compatibilă cu sistemele de operare iOS și Android și poate fi descărcată din AppStore și Google Play.

Bonusurile de internet acumulate prin aplicaţia 4G MegaHunt au o valabilitate de 30 zile pentru utlizatorii PrePay, respectiv o lună de facturare în cazul abonaţilor. Voucherele valorice se pot folosi la achiziţia de telefoane împreună cu activarea sau prelungirea unui abonament pentru o perioadă contractuală de 24 de luni sau pentru achiziţia de accesorii.

În prezent, rețeaua Orange 4G oferă acoperire în aproape 8000 de localități. Prin cea mai extinsă rețea 4G din România,  Orange a adus clienților săi acces la conţinutul digital prin conectivitate neîntreruptă la viteze superioare.
Calitatea serviciilor 4G oferite de Orange este recunoscută de organismele internaționale de certificare, în decembrie 2016 compania primind pentru al treilea an consecutiv, din partea auditorului independent LCC International, certificarea pentru cea mai bună rețea din România, atât pentru serviciile de internet mobil, cât și pentru cele de voce, inclusiv apelurile 4G.

Pe lângă certificarea oferită de LCC International, in iulie 2017, auditorul extern Systemics-PAB a plasat rețeaua Orange România pe primul loc datorită rezultatelor foarte bune în ceea ce privește accesibilitatea și disponibilitatea serviciilor de voce, cât și datorită vitezei de care utilizatorii de date mobile se bucură. Studiul a fost realizat în 22 de mari orașe la nivel național, precum și pe drumurile de legătură, pentru a oferi rezultate concludente.

În plus, statisticile oficiale privind calitatea serviciului de internet fix şi mobil în România pentru semestrul I 2017, publicate pe Netograf.ro de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), recunosc performanţa reţelei Orange în ceea ce privește serviciile de date.
Mai multe detalii despre 4G MegaHunt și regulamentul campaniei, sunt disponibile pe www.orange.ro/4g-megahunt.