Evenimente — September 8, 2017 at 10:00 am

Primul cyborg din lume vine la IMWorld 2017

by

Neil_presaNeil Harbisson, primul cyborg recunoscut si atestat de autoritati prin emiterea unui document care-i atesta identitatea de cyborg, va fi prezent pe Scena Principala a celei de-a 6 editii a Internet & Mobile World, din Bucuresti, din 4-5 octombrie 2017, Romexpo.

Neil Harbisson s-a nascut in Marea Britanie cu acromatopsie, o afectiune rara care consta in incapacitatea de a distinge culorile. Neil si-a petrecut copilaria si adolescenta in alb si negru pana cand un cibernetician i-a implantat o antena in craniu, cu ajutorul careia percepe culorile prin sinestezie. Mai exact, fiecarei culori ii sunt asociate unde sonore in functie nu doar de culoare, dar si de saturatie, intensitate etc.

Astazi, cu ajutorul antenei, Neil poate percepe prin unde sonore culori vizibile si invizibile, de tip infrarosii si ultraviolete.

Conexiunea la internet a antenei ii permite sa primeasca informatii despre culori din afara spatiului terestru, precum si imagini, videoclipuri, muzica sau apeluri telefonice direct in cortex prin dispozitive externe, cum ar fi telefoanele mobile sau satelitii. Harbisson a asimilat identitatea de cyborg si simte ca atat mintea, cat si trupul sau sunt parti ale unui tot cibernetic. Din perspectiva sa, el nu foloseste tehnologia, ci afirma ca este tehnologie.

Pentru ca antena nu este detasabila, ci o extensie a corpului sau, Neil Harbisson este recunoscut ca cyborg in documentele emise de Marea Britanie.

Pe Main Stage, la IMWorld 2017, Neil Harbisson va vorbi despre renasterea speciei umane. Discutia va explora modul in care omul poate sa participe activ la evolutia speciei, nu prin utilizarea tehnologiei, ci prin transformarea acesteia in parte integranta a corpului, oferindu-i simturi suplimentare fata de cele dobandite la nastere.