Networking — October 23, 2017 at 9:17 am

Ericsson lansează funcționalități ale rețelei care permit apeluri de voce pe dispozitive purtabile

by
Foto_ERSNoi dispozitive purtabile cu conectivitate celulară se lansează aproape zilnic pe piață, permițându-le consumatorilor să comunice mai ușor.
Capacitatea de a susține primirea de apeluri de voce este inclusă pe noile dispozitive purtabile cu cartele SIM standard sau integrate în software și capabilități VoLTE. Aceste dispozitive se pot conecta, astfel, la o rețea mobilă direct, fără să fie necesară folosirea unui smartphone ca intermediar. Mai mult decât atât, dacă sunt create cu capabilități de apeluri Multi-SIM către rețeaua mobilă a operatorului, utilizatorii pot efectua și apeluri fără să fie nevoiți să fie lângă smartphone-ul lor.

Ceasurile mobile inteligente și alte tipuri de dispozitive purtabile cu servicii de voce ar putea fi în special utile atunci când utilizatorii fac sport sau alte activități solicitante din punct de vedere fizic sau, pur și simplu, atunci când aceștia se află în mișcare. Totodată, aceste dispozitive ar putea fi  o idee bună pentru copii, care își pot pierde telefonul, sau pentru vârstnici, în cazul unei situații de urgență.
Funcționalitatea Multi-SIM pentru apeluri de voce oferită de Ericsson le permite operatorilor de telefonie mobilă să utilizeze un singur număr pentru mai multe dispozitive bazate pe cartelă SIM. De exemplu, un nou dispozitiv purtabil poate avea același număr de telefon cu cel alocat unui smartphone deținut deja de utilizator.
Funcționalitatea Multi-SIM pentru apeluri de voce este dezvoltată pe baza soluției Ericsson VoLTE și poate fi adăugată rețelelor VoLTE ale operatorilor în momentul în care dispozitivele Multi-SIM încep să fie disponibile pe piețele lor.
Continuăm să dezvoltăm noi servicii utile pentru rețelele VoLTE pe care le-am instalat pentru clienți din toată lumea, pentru a le permite acestora să lanseze servicii de comunicare inovatoare pentru consumatori și companii”, a spus Monica Zethzon, Head of Product Management Communication Services, Ericsson. „Cu ajutorul noii funcționalități Multi-SIM pentru apeluri de voce, susținem operatorii în lansarea de noi dispozitive atractive, care au posibilitatea de a efectua apeluri de înaltă calitate de oriunde folosind numărul de telefon al abonatului.”
Soluția este verificată și pre-integrată pe acele populare dispozitive de pe piață, iar soluția Ericsson va continua să fie adaptată pentru mai multe tipuri de dispozitive și branduri, în funcție de cerințele pieței, dar și de evoluția ecosistemului de dispozitive purtabile.