MANAGEMENT — November 16, 2017 at 10:06 am

Ce aștepți de la un CRM Mobil?

by

crm mobilTot mai mulţi utilizatori se bazează în activitatea curentă pe tableta şi smartphone, iar traficul generat de aceste dispozitive mobile a crescut in ultimii ani. Fenomenul este global şi acoperă fără excepţie toate piețele și majoritatea domeniilor de activitate. Pentru o companie care doreşte să implementeze un sistem CRM, ar fi, de subliniat, că procentele de utilizatori mobili din cadrul departamentelor de Vânzări şi Marketing sunt mult mai mari.

Aproape fără excepţie, activitatea unui vânzător implica deplasări pe teren. Prin urmare, accesul la informaţii relevante este esenţial pentru pregătirea, la faţa locului a unei oferte abordări personalizate. Cu precădere, în domenii de activitate unde produsele/soluţiile sunt complexe, iar ciclul de vânzare îndelungat. Angajaţii care au acces în timp real la informaţii, indiferent de locaţie, au o viteză de reacţie mai mare. Pot confirma un sold, o limită de credit, existenţa unui produs pe stoc, un discount preferenţial, date de livrare etc. Pe telefon durează, iar clienţii nu au răbdare, vor răspunsuri pe loc.
Agenţii vor putea apela clienţii direct din CRM, agenda va fi actualizată în timp real şi integrată la nivelul întregii echipe, lead-urile şi oportunităţile vor fi permanent la zi, iar documente precum: oferte, contracte și fișe de produse vor fi disponibile prin câteva touch-uri.

Trecerea de la laptopuri la tablete creşte automat şi autonomia utilizatorilor. 10 ore de autonomie este o valoare comună pentru tabletele existente pe piaţă, însă doar laptopurile foarte scumpe ajung la o asemenea performanţă. Diferenţa mare de cost, generează economii pe măsură.  Dacă 10 oameni vor primi tablete performante (cost cca 500 eur/bucată) în locul unor laptopuri performante (1000 eur/bucată), 5000 de euro vor rămâne în contul companiei. Mai mult, pentru munca de teren, utilizarea unei tablete este mult mai potrivită şi generează un plus de eficiență.

O creştere de productivitate apare şi prin preluarea de informaţii de la clienţi direct pe dispozitivul mobil. Spre exemplu scanarea cartilor de vizită și introducerea datelor în lista de contacte.  În lipsa unui CRM Mobil, vânzătorii îşi notează pe agendă şi introduc aceste date, de cele mai multe ori incomplet, la întoarcerea la birou. Dacă vor prelua direct pe dispozitivul mobil datele clienţilor, vor elimina timpii morţi şi unele eventuale erori.

Optimizarea rutelor şi geolocalizarea sunt alte două funcţionalităţi cheie ale oricărui CRM Mobil. Este important atât pentru utilizator să găsească cel mai bun traseu către sediul unui client, cât şi pentru manageri ca să poată monitoriza mai bine echipele din teren. Orice agent de vânzări utilizează o hartă pentru a-şi planifica şi organiza vizitele la clienţi, astfel încât să acopere cât mai mulţi posibil într-un anumit interval de timp. În funcţie de zona acoperită de agent,  extrage adresele clienţilor alocaţi acestuia din baza de date şi le dispune automat pe Google Maps. Astfel, cu o simplă atingere pe display, agentul poate să acceseze rapid toate informaţiile despre un anumit client, fără a mai fi nevoie să caute prin alte ferestre şi meniuri şi să obţină şi o evaluare a timpului necesar pentru ajungerea la respectiva adresă.

Din perspectiva managerială, un CRM Mobil trebuie să pună la dispoziţie rapoarte şi analize detaliate, rapid şi într-un format grafic intuitiv.  Persoanele cu funcţie de decizie se deplasează la fel de mult şi au  nevoie de date pentru a înţelege mai bine o situaţie.

Afacerile devin tot mai mobile, iar CRM-ul are un rol important pentru că această schimbare să fie un avantaj şi nu o piedică. Practic, utilizatorii au nevoie ca în deplasare să aibă acces la aceleaşi informaţii şi funcţionalităţi ca şi la birou, iar noţiunea de „a fi la muncă” să fie legată de timp şi nu de spaţiu.

Sursa: Synergizer