NEWS — November 22, 2017 at 8:08 am

Dragoș Mircea Rebegea va conduce operațiunile Ericsson din România și Moldova

by

Foto_Dragos Mircea RebegeaEricsson l-a numit pe Dragoș Mircea Rebegea în funcția de Country Manager în România, el fiind primul român care va ocupa această poziție și care va coordona activitățile companiei din țară. El a fost, în același timp, numit și responsabil pentru echipele de vânzări ale Ericsson din România și Moldova. 

România este una dintre cele mai dinamice piețe de telecomunicații din Europa”, a spus Dragoș Mircea Rebegea. “Sunt entuziasmat să pot conduce o echipă locală foarte talentată, ajutată de un portofoliu cu soluții 4G, 5G, de cloud și IoT de top, aducându-mi aportul la transformarea digitală a României și Moldovei și contribuind, astfel, la dezvoltarea economiei din ambele țări”.

Cu o experiență de peste 21 de ani în industria telecom, dintre care ultimii 17 la Ericsson, Dragoș Mircea Rebegea a ocupat numeroase funcții de conducere în regiunea Europei de Sud-Est în vânzări tehnice și general management, inclusiv pozițiile de Country Manager al Ericsson Albania între 2012-2015 și Key Account Manager pentru Telekom România.