Securitate — January 26, 2018 at 6:20 am

Identifică persoanele care solicită accesul pe proprietate

by

Optex4

Identificarea persoanelor care solicită accesul pe o proprietate, înainte a-l primi, reprezintă probabil cea mai simplă formă de securitate pentru care poate opta un utilizator.

În mod tradițional, o astfel de soluție este implementată prin instalarea de interfoane – atât în cazul locuințelor, cât și în cazul birourilor. Tot mai utilizate sunt însă videointerfoanele, datorită plusului de siguranță introdus prin adăugarea funcției de identificare vizuală a persoanelor.

Optex iVision+ este un videointerfon wireless, care permite utilizatorilor să afle din orice colț al proprietății cine se află în fața ușii de la intrare, fără a fi nevoie să se deplaseze într-un punct fix, prestabilit. Sistemul este alcătuit dintr-o unitate externă fixă (IVP-DU), prevăzută cu o cameră video și buton pentru sonerie, precum și o cameră internă mobilă (IVP-HU), prevăzută cu ecran LCD. Pentru o instalare ușoară, ambele dispozitive din kit sunt alimentate cu baterii: două format AA pentru unitatea externă și o baterie reîncărcabilă cu realimentare prin suportul pentru perete furnizat în pachet în cazul unității interne.

Dispozitivul extern poate fi utilizat în orice condiții de vreme, atât pe timp de noapte, cât și pe timp de zi, iar unghiul camerei video poate fi ajustat manual, în timp ce autonomia asigurată de cele două baterii AA ajunge la un an de zile, în condițiile a trei utilizări de câte 10s în fiecare zi. Dispozitivul intern, mobil, este echipat cu un ecran de 2.4”, poate fi utilizat la distanțe de până la 100m de elementul fix al sistemului și permite capturarea de instantanee, care ulterior pot fi descărcate într-un PC prin intermediul portului micro-USB cu care este prevăzut.

Optex iVision+ este un sistem modern, modular, cu aplicabilitate în mai multe scenarii de utilizare. El este excelent pentru proprietăți cu una sau două căi de acces, cu unul până la patru utilizatori, cu sau fără uși ale căror încuietori permit manevrarea de la distanță. Iar, în plus, este ușor de instalat și nu necesită cunoștințe tehnice pentru configurare”, a declarat Dragoş Enea, Customer Service Manager OPTEX România şi Bulgaria.

Fiind o soluție flexibilă, sistemul Optex iVision+ poate fi utilizat atât în scopul pentru care a fost conceput – identificarea persoanelor aflate la intrarea pe proprietate -, cât și pentru alte activități, precum supravegherea copiilor din altă încăpere. În plus, sistemul poate fi extins prin adăugarea unei a doua unități externe și prin suplimentarea numărului de unități interne până la cel mult 4. Opțional, utilizatorii pot integra în sistem și până la 2 unități Gateway cu funcție de sonerie ambientală (IVP-GU), ce adaugă totodată suport pentru descuierea de la distanță a ușilor prevăzute cu încuietori compatibile. În plus, unitatea IVP-GU permite integrare cu senzorul PIR Optex Wireless 2000 (RCTD-20U), care poate activa în mod automat camera unității IVP-DU în cazul detecției.

Pretul este aproximativ de 200 de euro.