Analiza — January 31, 2018 at 2:27 pm

Transformarea digitală se apropie de punctul de cotitură

by

digital transformationUn studiu publicat zilele acestea de către compania de analiză 451 Research şi intitulat Voice of the enterprise: digital pulse arată că firmele se apropie rapid de punctul de cotitură în cadrul itinerariilor lor legate de transformarea digitală. Mai exact, este vorba de punctul începând de la care investiţiile în tehnologie le oferă acestor firme avantaje competitive mult crescute faţă de simpla sprijinire a operaţiunilor cotidiene.

Conform studiului, există câteva tehnologii emergente pe care organizaţiile caută să le implementeze rapid în cursul acestui an, iar printre ele se numără business intelligence (BI), machine learning/inteligenţa artificială şi big data. Concentrarea asupra acestor trei zone tehnologice reprezintă, conform autorilor studiului, un indiciu clar al modului în care se schimbă atitudinea companiilor faţă de date, din ce în ce mai multe firme apreciind valoarea acestor date pentru afacere în ansamblul ei şi pentru avantajele competitive care pot fi generate.

“Oportunitatea de creştere legată de date este clară, aproape 30% din organizaţii la nivel global afirmând că inteligenţa artificială constituie o prioritate pentru 2018, chiar dacă doar 12% din respondenţi utilizează astfel de soluţii acum,” se spune în studiu. “Între timp, utilizarea unor tehnologii mult-trâmbiţate precum blockchain rămâne la un nivel scăzut, însă o bună parte din respondenţi vor adopta şi astfel de tehnologii. De pildă, 12% din respondenţi declară că blockchain reprezintă o prioritate pentru ei în 2018.”

Este de aşteptat ca apetitul firmelor pentru astfel de tehnologii să crească în acest an, pe măsură ce ele se confruntă tot mai mult cu problemele legate de costurile şi performanţele infrastructurii de care dispun acum şi decid să treacă la adopţia modelelor cloud computing şi de consum al IT-ului orientat pe servicii. Din acest punct de vedere, 60% din cei 1000 de profesionişti IT care au luat parte la studiul 451 Research anticipează că până în 2019 cea mai mare parte a cerinţelor legate de infrastructura IT instalată fizic va fi acoperită de cloud-ul public sau de instalări de tip software-as-a-service.