Foto-Video-Audio — March 6, 2018 at 7:04 am

Televizoarele LED Panasonic 4K din 2018 încorporează tehnologia de metadate dinamice HDR10+

by

Panasonic OLED TV FZ950 LifestyleGama  de  televizoare Panasonic LED 4K ediţia 2018 vine cu performanțe îmbunatațite şi progrese uluitoare în materie de design. Extrem de subţiri, modelate în sticlă şi frumoase din orice unghi ar fi privite, noile televizoare LED emblematice marca Panasonic, seriile FX780 şi FX740, se deosebesc prin ramele „Art & Interior” inspirate din modelele OLED recent anunţate ale companiei, FZ950 şi FZ800. În completarea seriei LED 4K vin două serii suplimentare, FX600 şi FX700 – compuse din modele elegante şi suple, care prezintă și ele materiale premium şi o estetică îmbunătăţită.

Calitatea imaginii este dusă acum la noi niveluri în seria de televizoare LED, dotată integral cu ecrane 4K HDR, procesare video mai puternică şi atenuare adaptivă îmbunătăţită a iluminării de fundal. Toate ecranele LED 2018 ale televizoarelor Panasonic sunt compatibile cu tehnologia HDR pentru redarea celor mai detaliate şi precise imagini. În plus, toate modelele au multi-suport HDR, care include HDR10, HLG şi noua tehnologie de metadate dinamice HDR10+. Ele sunt, de asemenea, capabile să susţină streaming în HDR10+ a sutelor de ore din biblioteca Amazon Prime Video.

Panasonic va livra o actualizare a firmware-ului pentru toate modelele OLED şi LCD 4K din 2018 asigurând compatibilitate cu cele mai cunoscute aplicații de voice assitance. Utilizatorii vor putea folosi propria voce printr-un difuzor inteligent adecvat** pentru controlul televizorului.

Gama de televizoare LED 4K  este alcătuită din patru serii, având în avangardă emblematicul FX780 de 75 de inch. Celelalte modele, de maxim 65 de inch, sunt: FX740 la nivel de vârf de gamă, FX700 la nivel intermediar şi FX600 la nivel standard.

Ecranele LED de la Panasonic pot reda imagini 4K la cel mai înalt nivel din clasa lor datorită contrastului îmbunătăţit şi celei mai extinse game cromatice ce poate fi redată pe un ecran LED. În general, calitatea HDR 4K a crescut în mod semnificativ mulţumită progreselor în rafinarea procesării video avansate a Panasonic. Acestea includ, pentru anumite modele, tehnologie de reglare a luminozităţii (local dimming) intensificată digital pentru iluminarea de fundal LED, care combină acum controlul iluminării de fundal cu controlul procesării semnalului, astfel încât luminozitatea ecranului TV poate fi ajustată în mii de zone pe întreg ecranul. Și, cu o creştere de 20 de procente a nivelurilor maxime de luminozitate în întreaga gamă, rezultatul este cea mai rafinată expresie a contrastului observată vreodată pe un ecran LED. Mai mult, cu procesoarele video*** ale căror game cromatice acoperă un spectru larg de culori (Wide Color Spectrum), culorile deschise sunt intensificate. Ecranele LED de la Panasonic sunt, astfel, capabile să afişeze cele mai subtile diferenţe între nuanţele de culoare, să ofere o profunzime mai mare culorilor, intensificând efectul lor tridimensional.

Inspirându-se din aspectul televizoarelor sale OLED, Panasonic a forţat graniţele designului LED producând o gamă care îmbrăţişează estetica sa inovatoare „Art & Interior”, care nu face niciun compromis în privinţa formei sau a funcţionalităţii. Încapsulate în sticlă cu design dintr-o singură foaie, fără cadru vizibil, toate modelele FX740 şi FX780 sunt excepțional de plăcut de privit din faţă, din spate sau din lateral, datorită unui design 360° care ascunde orice dezordine vizuală. Cu o mică carcasă ce ascunde conexiunile aparatului şi se confundă cu exteriorul complet din sticlă al ecranului, aceste modele revoluţionare redefinesc conceptul de design al televizoarelor. Chiar şi gama FX700, care este cu 20 de procente mai subţire decât anul trecut şi este construită din metal premium, prezintă îmbunătăţiri estetice semnificative. Pentru anumite dimensiuni de ecran, FX700 şi FX600 au  „Switch Design” care permite utilizatorului să regleze standul, care poate fi setat  la aceeaşi lăţime cu ecranul televizorului sau la o poziţie mai îngustă, în funcţie de lăţimea poliței sau a mobilierului de acasă.

În plus faţă de HDR10 şi HLG, toate ecranele televizoarelor Panasonic LCD  4K HDR sunt compatibile cu tehnologia de metadate dinamice HDR10+, noua platformă deschisă High Dynamic Range (HDR) dezvoltată de 20th Century Fox, Panasonic şi Samsung. Caracteristicile HDR10 sunt folosite în formatul UHD Blu-ray şi în conţinutul 4K HDR primit de la serviciile de streaming, în timp ce HLG este formatul HDR compatibil cu transmisiile convenţionale de televiziune.

Televizoarele Panasonic, compatibile cu tehnologia de metadate dinamice HDR10+, vor putea să redea şi întreg conţinutul serviciului de streaming Amazon Prime Video HDR în HDR10+. Catalogul Prime Video HDR10+ cuprinde sute de ore de conţinut precum The Grand Tour de la Prime Original, seria The Marvelous Mrs. Maisel, câștigătoare la Globul de Aur, The Tick şi The Man in the High Castle, plus alte sute de titluri sub licenţă.

Pentru a satisface solicitările celor mai experimentaţi entuziaşti ai jocurilor video, panourile LED din gama 2018 au un mod 4K dedicat jocurilor (Game Mode) cu cel mai rapid timp de răspuns oferit vreodată de Panasonic, ceea ce asigură gamerilor 4K HDR cea mai captivantă experienţă de joc de până acum. Modul ultra-rapid se bucură de o procesare a imaginii la o viteză extraordinară, care livrează imagini HDR clare, detaliate chiar şi pentru jocurile 4K rapide, care necesită un timp de reacţie foarte scurt.