Bizpoint — March 9, 2018 at 12:20 pm

Paradigma băncilor fintech începe să capete consistenţă

by

banciConform presei internaţionale, conceptul de bancă fintech este pe punctul de a face un pas înainte odată ce au apărut informaţii despre discuţii între unul din cei mai mari giganţi tehnologici, Amazon, şi una din cele mai mari instituţii financiare din lume, JPMorgan. Conform unor relatări, Amazon discută cu JPMorgan despre înfiinţarea de conturi curente în cadrul Amazon pentru tineri şi populaţia încă nebancarizată. Discuţiile sunt încă la stadiu incipient, însă abordarea de tip parteneriat, în cadrul căreia Amazon va lucra cu o bancă pentru a oferi un cont, ar putea reprezenta o cale ca firmele de tehnologie să pătrundă năvalnic în universul serviciilor financiare.

Premizele unui asemenea concept sunt legate de faptul că marii jucători tehnologici combină deja puterea de procesare şi know-how-ul privind securitatea necesare pentru stocarea şi procesarea securizată a datelor financiare şi tranzacţiilor multor milioane de persoane fizice. La asta se adaugă mecanismele de utilizare de către consumatori, care sunt deja prietenoase cu clienţii.

Problema de până acum legată de pătrunderea giganţilor tehnologici în universul financiar a fost legată de nevoia de conformare faţă de regulamentele stricte care guvernează acest univers. Şi asta deoarece o firmă de tehnologie care doreşte să ofere servicii bancare va trebui automat să respecte toate prevederile impuse de autorităţile de reglementare a pieţelor financiare din fiecare ţară sau regiune geografică.

Analiştii susţin că dacă marile firme de tehnologie precum Apple, Google, Microsoft, PayPal sau Amazon vor să intre în lumea serviciilor financiare specifice, probabil că au forţa de a domina în scut timp piaţa de profil. Numai că reglementările tot mai aspre şi deglobalizarea serviciilor financiare sunt elemente cu care astfel de firme tehnologice nu par pregătite să se confrunte. O bancă înseamnă o entitate scumpă, dificilă şi care nu întotdeauna furnizează cele mai bune rezultate financiare.

Pe de altă parte, şi băncile încep să aibă tot interesul de a deveni furnizori de servicii bancare pentru firmele tehnologice. Chiar dacă firma de tehnologie va da marca serviciului financiar şi va lua decizii legate de produse şi dobânzi, băncile le-ar putea oferi un serviciu de tip oferire prestigiu în fundalul activităţii. Un astfel de serviciu ar putea include toate activităţile de conformare cu cerinţele de reglementare, precum şi expertiză financiară.

Ca atare, este foarte posibil ca în curând băncile să devină furnizori pentru marile companii de internet. Prin aceasta, firmele de tehnologie ar putea găsi marea nişă prin care să intre în lumea bancară fără a trece prin chinurile de transformare într-o bancă tradiţională. În definitiv, în lumea digitală a viitorului se poate orice, nu?