INTERVIU — March 14, 2018 at 12:17 pm

PSD2 crește viteza de implementare a tehnologiilor bancare digitale

by

Sectorul bancar a fost rezervat în implementarea tehnologiilor digitale, mai ales din cauza bănuitelor riscuri de securitate dar și a complexității unor proceduri bancare, și evident, și din cauza rezervelor din partea clienților. Despre deschiderea sectorului bancar pentru noile regulamente incluse în PSD2 și rolul jucat de furnizorul de tehnologie în acest proces de transformare, am discutat cu Adrian Năstase, Sales Manager, Banking Business Unit, la ASSECO SEE România.

_ADC6548Club IT&C: Cum estimați că va funcționa directiva PSD2 în mediul economic?

Adrian Năstase: Având în vedere intensificarea competiţiei în piaţă, băncile vor fi nevoite să se adapteze la noua realitate. Abilitatea de a reacţiona rapid în noile condiţii şi de a-şi reajusta metodele de abordare în faţa cerinţelor aflate într-o permanentă actualizare vor reprezenta două elemente determinante pentru jucătorii care doresc să câştige un avans faţă de concurenţă. Atât piaţa globală cât şi cea europeană prezintă un potențial foarte mare de creştere. Deasemenea, digitalizarea pieţelor şi serviciilor financiare va face ca marii jucători globali din industria IT (Apple, Google, Facebook, Paypal)  să aibă un cuvânt important de spus în ceea ce priveşte direcţiile de evoluţie ale acestor servicii.

Club IT&C:  Ce rol joacă un furnizor de tehnologie precum Asseco în transpunerea cât mai lină a directivei?

Adrian Năstase: Sunt două aspecte importante pe care mizăm. Primul este acela de a oferi consultanţă clienţilor din perspectiva unui vendor regional, cu o vastă experienţă în zona de online channels şi securitate. Un alt element important este implicarea activă a Asseco SEE în definirea specificaţiilor şi înţelegerea principiilor de interoperabilitatea, în calitate de membru al Berlin Group, framework ce se conturează din ce în ce mai mult ca fiind standardul de urmat în implementarea normativelor PSD2.

În al doilea rând, Asseco SEE este printre puţinele companii care au în portofoliu o soluţie integrată care adresează toate punctele esenţiale ale directive PSD2. Mă refer la zona de securitate prin Strong Customer Authentication (SCA), anti-fraudă şi zona de interfeţe cu Third Party Providers (TPP).

Club IT&C: Există previzionări legate de potențiale conflicte majore începand cu 25 mai 2018 & (data intrării GDPR în vigoare) între prevederile PSD2 și prevederile GDPR?

Adrian Năstase: Sincronizarea rigorilor GDPR, regulament ce face politica UE în materia de protecția datelor și mai restrictivă, cu prevederile PSD2, care obligă băncile să asigure în deplină securitate accesul terților furnizori de servicii financiare la informațiile din conturile de plăți ale clienților s-ar putea dovedi un demers dificil.

Principalul element comun al celor două acte  este consimțământul granular, acordat de către utilizatorul final,  pentru fiecare scop al prelucrării datelor, în parte. În plus, utilizatorul va avea opțiunea de a retrage acest consimțămînt.

Va fi necesar astfel ca instituțiile financiare să aibă o viziune de ansamblu în implementarea celor două normative.

PSD2-1Club IT&C:   PSD2 arată intenția punerii clientului digitalizat înainte de orice. Acest client se află, de fapt, în miezul a ceea ce se numește digital edge. Care este viziunea Asseco privind această “graniță digitală” a existenței umane?

Adrian Năstase: Obiectivul este să reducem la minim interacţiunile clientului cu personalul din sucursale, practic să transpunem în mediul online majoritatea serviciilor pe care banca le poate oferi clienţilor săi. Mai mult decât atât, avem experienţă în lansarea unor bănci digitale in sud-estul Europei, acestea folosind integral soluţiile Asseco SEE. Abordarea depinde, în mod evident, de apetitul băncii pentru digitalizare şi gradul de complexitate pe care-l doreşte atins. Ne putem axa pe înrolarea online a clienţilor, pe accesarea unor noi produse bancare cum ar fi creditul online sau obținerea unui card fără a mai fi necesară vizita într-o sucursală. Toate aceastea trebuie făcute însă păstrând un nivel ridicat de securitate şi prin intermediul unor interfeţe prietenoase.

Club IT&C: Asseco a prezentat conceputul de virtual branch legat de procesul de digitalizare a băncilor. Dintr-un punct de vedere, un asemenea concept pune băncile pe un drum inexorabil de virtualizare existent în universul pur IT de decenii. Cît de pregătite cultural sunt băncile pentru o asemenea transformare?

Adrian Năstase: Întrucât transformarea este inevitabilă, întrebarea este cât de repede se vor adapta băncile noului mod de a face business?  Epoca actuală de retail banking va fi definită de digitalizare. Din punct de vedere tehnologic, avem la dispoziţie poate mai mult ca niciodată, soluţii care să vină în sprijinul acestui curent numit virtual branch.  În aplicaţiile Asseco SEE integrăm soluţii de chat şi videochat, OCR, certificate digitale, tool-uri de analiză a comportamentului clienţilor, securitate biometrică, tool-uri de modelare a fluxurilor de business şi multe altele.  Avem soluţiile, know how-ul şi experienţa necesare pentru a sprijini băncile care vor să evolueze făcând pasul spre digitalizare.

Club IT&C: Cum se pregătește un furnizor de tehnologie precum Asseco pentru a ajuta băncile într-un asemenea proces de transformare, având în vedere potențialele obiecții legate de securitate etc.?

Adrian Năstase: Securitatea reprezintă un element fundamental într-o eră digitală în care ameninţările evoluează permanent, iar riscul reputațional este major. În toate soluțiile oferite punem accent pe securitate, iar Asseco SEE este un provider recunoscut pe piaţă pentru soluţiile sale în acest domeniu. În ultimii ani, am acordat o atenţie deosebită aplicaţiilor mobile care înglobează conceptul Strong Customer Authentication (SCA). De asemenea, utilizăm cele mai noi functionalităţi puse la dispoziţie de platformele mobile pentru a oferi utilizatorilor o experienţă cât mai plăcută. Fac referire aici la autentificarea biometrică, utilizarea serviciului Push Messages sau scanarea codurilor QR.

Club IT&C:  Realist vorbind, va însemna acest proces de virtualizare dispariția băncilor ca entități fizice într-un orizont de timp oarecare?

Adrian Năstase: Nu cred că dispariţia băncilor ca entităţi fizice poate fi concepută în viitorul apropiat. Obiectivul nostru este să punem la dispoziţia utilizatorilor mijloacele necesare pentru a efectua operaţiunile dorite oricând şi oriunde. O cale de adaptare a băncilor ar fi transformarea branch-urilor pentru a oferi servicii cu valoare adăugată, cum ar fi consultanţa financiară.

Club IT&C: Cum sucursala virtuală se bazează aproape integral pe tehnologie, iar Asseco este un furnizor important de tehnologie, există intenția ca Asseco să devină un operator financiar în viitorul apropiat?

Adrian Năstase: Grupul Asseco are deja în componenţă operatori de servicii financiare care activează cu succes, având astfel un punct de plecare important pe care să ne putem sprijini. Indiciile referitoare la potențialul de creştere în regiune sunt semnificative, iar noi suntem pregătiţi să venim în întâmpinarea noilor solicitări ale pieţei.

Club IT&C: Care este situația la ora actuală în zona Europei Centrale și de Est privind trecerea instituțiilor financiar-bancare la mediul digital?

Adrian Năstase: Cred că ne aflăm încă într-o fază incipientă, dar estimez că intrarea în vigoare a noilor directive în zona UE va genera o accelerare a ritmului de digitalizare. Schimbarea dinamicii pieţei va obliga jucătorii să se adapteze sau să piardă teren în fața concurenţilor care înteleg şi acţionează mai bine în noua situaţie.