Business — April 12, 2018 at 7:17 am

Investiții de peste 1 milion de euro în start-up-uri

by

euro14 start-up-uri de tehnologie au intrat în procesul de finalizare a unor investiții de până la 100.000 de euro per companie din partea fondului de investiții de capital de risc GapMinder, pentru dezvoltare accelerată în cadrul programului Techcelerator.

Start-up-urile au fost selectate dintr-un număr inițial de peste 140 de aplicanți. În urma unui proces riguros de evaluare, în semifinală au rămas 20 de start-up-uri care, în cadrul unui bootcamp, au beneficiat de workshop-uri de pitching, respectiv pitch deck design, dar și de sesiuni one-to-one cu grupul de mentori, respectiv investitori. Aceștia au desemnat apoi cele mai promițătoare 14 start-up-uri din această rundă care au intrat în procesul de finalizare a investiției:

Cele 14 start-up-uri aflate în stadiul de prototip sau Minimum Viable Product vor beneficia de o primă rundă de investiție din partea fondului GapMinder, în schimbul unei participații de 6% din companie. La sfârșitul programului de accelerare susținut de partenerul Techcelerator, start-up-urile care au înregistrat un progres satisfăcător au șansa de a fi invitate la o a doua rundă de investiție, de până la 75.000 euro, convertibilă în acțiuni.