Evenimente — April 18, 2018 at 2:58 pm

Axis colaborează cu ASE Bucuresti la aniversarea a 105 ani

by

Img1Infiintata prin Decret Regal la 6 aprilie 1913, Academia de Studii Economice (ASE) din Bucuresti, universitate de top in domeniul economic si administratiei publice din Romania, implineste anul acesta 105 ani de existenta. In cadrul manifestarilor derulate cu ocazia aniversarii, Axis Communications asigura transmisia live din Aula Mare a ASE Bucuresti.

“Capabilitatile camerelor Axis ne sustin in difuzarea live pe canalele social media a dezbaterilor si prezentarilor din cadrul Aulei ASE, ceea ce face posibila participarea de la distanta si a absolventilor nostri, precum si a tuturor celor interesati”, a declarat prof. univ. dr. Dorel PARASCHIV, Prorector al ASE Bucuresti.

Programul complet al manifestarilor aniversare poate fi consultat pe site-ul: „Aniversare ASE 105”- http://ase.ro/ase105/, iar manifestarile derulate in cadrul Aulei Mari pot fi urmarite prin transmisie live pe canalul de Facebook al Academiei de Studii Economice din Bucuresti.

Implementarea tehnica

Pentru transmisia live a evenimentului este folosita camera de retea AXIS Q1635, alaturi de solutia profesionala CamStreamer. Acest model de camera de retea Axis poate transmite continut video Full HD 1080p, avand un senzor de ½”. Procesul de configurare al streaming-ului se realizeaza rapid si intuitiv, solutia software CamStreamer fiind instalata direct in camera.

” Ne dorim ca acest prilej sa conduca si pe viitor la facilitarea accesului la tehnologie si inovatie pentru studentii economisti din Romania prin semnarea unui viitor parteneriat intre ASE Bucuresti si Axis Communications”, a declarat Marius Potorac-Roman, Key Account Manager Axis Communications.