Bizpoint — September 10, 2018 at 2:32 pm

Japonia ia faţa Americii în relaţia cu UE

by

EUConform anunţurilor oficiale, Uniunea Europeană şi Japonia s-au apropiat cu un pas mare de convenirea unui sistem de diseminare date şi confidenţialitate date, care să nu necesite măsuri suplimentare de siguranţă sau autorizaţii. Dacă acest acord se va încheia, firmele europene vor căpăta acces privilegiat la datele personale ale unui număr de 127 milioane consumatori japonezi, fapt care vine în completarea acordului de parteneriat economic UE-Japonia, semnat în iulie acest an.

Acordul ar însemna, de asemenea, o premieră în sensul unei înţelegeri încheiate de UE cu o ţară terţă pentru recunoaşterea reciprocă deplină a unui “nivel adecvat de protecţie date”. Paşii finali ai procedurii sunt reprezentaţi de formularea unei opinii finale din partea Comitetului European pentru Protecţia Datelor (EDPB) şi consultarea cu reprezentanţii statelor membre.

Conform lui Věra Jourová, Comisarul european pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, “încheierea acestui acord ar însemna crearea celei mai mari zone de fluxuri sigure de date din lume. Datele personale vor putea circula liber între UE şi Japonia, în beneficiul cetăţenilor şi economiilor noastre. Parteneriatul nostru va promova standarde globale pentru protecţia datelor şi va stabili un reper pentru parteneriate viitoare în această zonă cheie.”

Încheierea acordului ar reprezenta un răspuns de forţă dat în special Statelor Unite, cu care UE nu are încheiat un astfel de acord după intrarea în vigoare a GDPR la 25 mai anul curent. Acordul Privacy Shield reprezintă doar o punere parţială în acord a reglementărilor legate de protecţia datelor personale. În acest moment, Statele Unite nu dispun de o lege generală de protecţie a datelor personale, şi doar firmele care se angajează să respecte prevederile acordului Privacy Shield pot beneficia de transferuri de date personale mai facile.