COMUNICATE — October 12, 2018 at 9:05 am

ASUS Republic of Gamers anunță Strix GL12CX

by

AsusASUS Republic of Gamers (ROG) anunță Strix GL12CX, un desktop de gaming supratactat din fabrică, ce dispune de cel mai nou procesor Intel Core i9-9900K, cu 8 nuclee, din generația a noua și grafica NVIDIA GeForce RTX.

Procesorul Intel Core din generația a noua este deblocat pentru ajustări precise cu ajutorul software-ului ROG Armoury Crate, ce permite printre altele și personalizarea iluminatului Aura Sync din interior și exterior. În cadrul sertarului SSD hot-swap gândit pentru competițiile de gaming există un modul DIMM.2 care poate conecta două SSD-uri răcite prin radiatoare dedicate. Având componente de ultimă oră și conectivitate extinsă într-un design ușor accesibil, Strix GL12CX oferă astăzi o experiență de gaming uimitoare, cu posibilitatea de dezvoltare pe viitor.

Cel mai nou procesor răcit cu lichid
Strix GL12CX este construit pe baza celor mai puternice componente disponibile, începând cu cel mai bun procesor pentru gaming: noul Intel Core i9-9900K din generația a noua. Având opt nuclee și 16 fire de execuție, noul procesor Intel este capabil să ofere un gaming rapid, în timp ce rulează simultan fluxuri de streaming, înregistrarea acțiunii și jonglează cu chat-ul și alte aplicații. Acesta este ideal pentru profesioniștii din domeniul creației, oferind performanțe incredibile, în activități cu fluxuri multiple cum ar fi randarea, transcodarea, precum și alte sarcini.

“Suntem încântați să lucrăm cu ASUS la lansarea ROG Strix GL12CX, oferindu-le entuziaștilor performanțele de top în gaming și capacitățile unei platforme robuste, furnizate de procesorul Intel Core i9 din generația a noua împreună cu acest design uimitor”, a declarat Anand Srivatsa, vicepreședinte și manager general Desktop, Systems and Channel al Client Computing Group din cadrul Intel. Vivian Lien, șeful Global Marketing for Gaming în cadrul Republic of Gamers și Chief Marketing Officer în cadrul ASUS North America a adăugat: “ASUS este încântat să construiască pe baza relației strânse pe care o are cu Intel pentru a furniza deopotrivă jucătorilor și profesioniștilor din sportul electronic cea mai bună performanță. ROG Strix GL12CX este făcut să domine cele mai noi jocuri cu procesorul său cu opt nuclee, supratactat, răcit cu lichid, și dispune de asemenea, de primul sistem din industrie ce integrează iluminatului Aura Gaming cu jocurile compatibile, semnalizând schimbările de mediu și alte indicii vizuale pentru îmbunătățirea experienței de joc”.

Numai cele mai bune procesoare își găsesc locul în Strix GL12CX. Fiecare procesor este subiectul unei serii de teste de stres pentru a asigura overclockingul superior din fabrică. Un sistem de răcire Cooler Master pentru procesor, alături de ventilatoarele de 90mm din partea din spate a modelelor supratactate, ajută la menținerea temperaturilor procesorului prevenind vârfurile induse de căldură și reducerea performanțelor, totul operând la uimitoarea frecvență de 4.9GHz pentru toate nucleele și firele de execuție. Cel mai rapid procesor pentru gaming își găsește echivalentul pe partea grafică în noua arhitectură Turing de la NVIDIA. Cunoscut drept seria GeForce RTX, Turing pune laolaltă nucleele CUDA pentru rasterizarea tradițională cu nucleele RT pentru efectele ce urmăresc razele de lumină și nucleele Tensor ce accelerează înlăturarea zgomotului prin Deep Learning Super Sampling.

Stocare și lumini inovatoare
Strix GL12CX are unghiuri ascuțite în partea frontală și cea superioară a carcasei, evocând tăietura unei săbii katana pe o armură. Software-ul inclus Armoury Crate permite personalizarea iluminatului RGB, care se revarsă peste gurile de admisie și evacuare a aerului. Tehnologia ASUS Aura Sync le permite utilizatorilor să sincronizeze iluminarea sistemului cu perifericele compatibile cum ar fi mousi, tastaturi și chiar monitoare. Luminile Aura Sync se pot sincroniza chiar și cu evenimentele din joc și mediile din jocurile compatibile, cum ar fi noul Call of Duty: Black Ops 4.

Strix GL12CX are un sertar SSD hot-swap, dezvoltat pentru sportul electronic, ce este ascuns în spatele panoului frontal cu prindere magnetică, permițând schimbarea rapidă a profilurilor și a jocurilor fără a fi necesară oprirea sistemului pentru instalarea unei unități noi și a instrumentelor necesare. Sertarul hot-swap simplifică enorm upgradeul unității de stocare pentru toți utilizatorii.

În final, Strix GL12CX include inovatorul modul ASUS DIMM.2 ce se conectează pe noua placă de bază Z390 din sistem. Această placă de extensie utilizează un slot în stilul celor de memorie, oferind două conexiuni M.2 pentru SSD-uri. Cum căldura poate reduce performanțele, modulul DIMM.2 are radiatoare integrate pentru fiecare SSD. Aceste două conexiuni suplimentare permit instalarea unor unități duale NVMe și configurații RAID, sau una dintre unități poate fi utilizată pentru extensie în timp ce cealaltă poate fi utilizată pentru memoria Intel Optane pentru a accelera hard disk-urile mari.

Conectivitate extinsă
Strix GL12CX este conceput cu o conectivitate extinsă pentru a suporta toate perifericele și cerințele utilizatorului. Alături de sertarul frontal SSD hot-swap, un alt panou frontal include un cititor de carduri 2-in-1, două porturi USB 3.1 și două porturi USB 2.0. Strix GL12CX dispune, de asemenea, de o unitate optică pentru DVD-urile vechi. Pe spate sunt disponibile șase porturi USB alături de cinci conectori audio și un conector S/PDIF pentru receptoarele compatibile. Placa Wi-Fi 802.11ac Wave 2 este capabilă de viteze mai mari decât cele gigabit și include, de asemenea, Bluetooth 5.0 pentru a conecta cele mai recente periferice în modurile cu emisie redusă de energie, conectând mai multe dispozitive simultan și mărind totodată distanța și rata de transfer.

Pentru a afla mai multe lucruri despre Strix GL12CX, vă rugăm să vizitați ASUS Edge Up.