Constructii/Imobiliare — October 23, 2018 at 7:21 am

Primul sistem Trimble Earthworks 3D instalat în România

by

SITECH_TrimbleEarthworks_Dimex1Compania Trimble, reprezentată în România de SITECH Romania Construction Technology, anunță instalarea cu succes a primului sistem de ghidare Trimble Earthworks din țara noastră, sistem achiziționat de compania bistrițeană Dimex 2000. Pentru creșterea semnificativă a eficienței în realizarea lucrărilor contractate, compania Dimex 2000 a implementat treptat sisteme de ghidare automată Trimble, trecând de la versiunea 2D la 3D – pe excavator, greder și buldozer.

”Dorința de a realiza o calitate superioară a lucrărilor ne-a condus în 2016 la achiziția unui sistem Trimble 2D de la SITECH. Prin utilizarea acestui sistem am constatat o creștere semnificativă a eficienței în realizarea lucrărilor și a preciziei cotelor din proiectul tehnic, astfel ne-am convins de importanța folosirii pe utilajele terasiere: excavator, greder și buldozer – a sistemelor de ghidare Trimble 3D, cu GPS și stație totală robotizată”, a declarat Daniel Scurtu, director tehnic în cadrul Dimex 2000, companie specializată în contrucția de drumuri județene, drumuri naționale și aeroporturi.

Noul sistem de ghidare automată Trimble Earthworks pentru excavatoare, este conceput pentru a lucra mai ușor, realizând mai multe proiecte, într-un timp mai scurt. Platforma de ultimă generație Earthworks folosește un software intuitiv, ce rulează pe sistemul de operare Android. Atât software-ul, cât și hardware-ul inovativ oferă operatorilor, indiferent de nivelul de experiență, capacitatea de a lucra mai rapid și mai productiv decât oricând.

Ultimul sistem achiziționat este sistemul 3D – Trimble Earthworks, lansat în 2017, noi fiind primii din România care l-am instalat. Acest sistem ne oferă posibilitatea de a realiza excavații în spații restrânse unde verificarea convențională a cotelor este foarte anevoioasă și nesigură pentru muncitori. Utilizarea sistemelor de ghidare Trimble, achiziționate de la SITECH, ne ajută să respectăm cotele din proiectul tehnic cu o precizie de până la 20 mm, în condițiile unei productivități maxime”, susține Daniel Scurtu.

Software intuitiv, hardware robust

Aplicația Trimble Earthworks rulează pe unitatea de control Trimble TD520, care este dotată cu ecran tactil, monitor de 25,7 centimetri și sistem de operare Android, fiind creată în colaborare cu operatorii de utilaje de construcții din întreaga lume. Cu o grafică de înaltă rezoluție și meniu intuitiv, Earthworks este foarte ușor de utilizat.

Fiecare operator își poate personaliza interfața de lucru, iar varietatea modalităților de vizualizare facilitează alegerea celei mai bune perspective pentru a avea eficiență maximă. Funcțiile sistemului de ghidare Trimble Earhworks permit transferul datelor de la și spre birou automat, prin wireless, astfel încât operatorul are acces întotdeauna la cea mai nouă versiune a proiectului. Iar, pentru și mai multă flexibilitate, Trimble Earthworks poate fi folosit pe orice tabletă cu sistem de operare Android.

Mod de lucru automat pentru Excavator

Pentru prima dată, Trimble Earthworks pentru Excavatoare oferă avantajele utilizării unui sistem de ghidare 3D cu Mod de lucru Automat. Astfel, excavatoarele pot lucra semiautomat, oferind operatorilor posibilitatea de a crea mult mai facil și rapid suprafețe complexe, respectând întru totul cotele din proiect. Practic, când excavatorul este setat pe modul automat, în timp ce operatorul controlează brațul mic, Trimble Earthworks controlează brațul mare și cupa. Avantajul utilizării sistemului de ghidare pe excavator este faptul că menține cota, elimină erorile umane și crește productivitatea. Prin controlul semiautomat al excavatorului, ajungi rapid și sigur la cota proiectului de fiecare dată. Cu ajutorul sistemului Trimble Earthworks oferit de SITECH Romania, operarea unui excavator devine mult mai ușoară.

Trimble este o companie recunoscută la nivel mondial pentru produsele de geolocaţie, dezvoltând tehnologii GPS, laser şi optice. De asemenea, compania dezvoltă aplicații soft şi soluţii de transmisie wireless, astfel încât poate oferi partenerilor săi soluţii tehnice complete. Cu ajutorul datelor generate de produsele Trimble se pot colecta, gestiona şi analiza informaţii complexe ce îmbunătăţesc calitatea lucrărilor, preiau o parte din sarcinile operatorilor şi a celor implicaţi în executarea lucrărilor şi creşterea productivităţii.

Produsele şi tehnologiile Trimble pentru domeniul construcțiilor sunt aduse pe piaţa locală de SITECH România Construction Technology, companie deschisă oficial în 2013, cu o evoluție consistentă de la an, la an. SITECH România este parte a reţelei de distribuţie SITECH. Compania comercializează sisteme de ghidare automată a utilajelor şi de gestionare a şantierelor, echipamente topografice pentru construcții şi software, pentru toate aplicaţiile, de teren şi de birou. De asemenea, SITECH România oferă training customizat, instalare, servicii şi suport tehnic pentru toate produsele Trimble dedicate lucrărilor de construcții.

În colaborarea cu SITECH Romania, apreciem colaborarea, profesionalismul, promptitudinea și suportul acordat de către personalul avizat. Recomandăm cu încredere sistemele de ghidare Trimble și SITECH România”, a susținut Daniel Scurtu.

Beneficiile sistemelor Trimble de ghidare a utilajelor sunt ușor cuantificabile pentru contractorii români. Trimble oferă sisteme de ghidare automată, 2D sau 3D, pentru diferite tipuri de utilaje: buldozere, gredere, excavatoare, compactoare, finisoare, freze, încărcătoare, camioane, etc., dedicate unor aplicații extrem de variate.