NEW TECHNOLOGY — November 16, 2018 at 9:58 am

Fujitsu atacă puternic era inteligenţei artificiale

by

AI-banner_tcm100-3777363_tcm100-2750227-32Gigantul tehnologic Fujitsu a folosit recentul eveniment NVIDIA GPU Technology Conference (GTC) de la Munchen pentru a prezenta două soluţii bazate pe inteligenţă artificială şi destinate în principal mediului de afaceri. Una din soluţii este o soluţie integrată de deep learning bazată pe sistemul Zinrai Deep Learning de la Fujitsu, cealaltă fiind o soluţie bazată pe arhitectura de referinţă Fujitsu pentru controlul de calitate în producţie şi alcătuită cu echipamente Primeflex şi aplicaţia FAIR de recunoaştere avansată a imaginilor.

Practic, cu ocazia GTC Fujitsu şi-a demonstrat concentrarea pe folosirea inteligenţei artificiale şi a metodelor avansate de analiză imagini în scopuri industriale şi comerciale. Soluţiile avute în vedere includ controlul de calitate, detectarea fraudelor, îmbunătăţirea securităţii, optimizarea transporturilor şi personalizarea eforturilor de marketing.

Motivul concentrării pe soluţii de analiză inteligentă a imaginilor este dat de faptul că inteligenţa artificială are potenţialul de a automatiza zone întregi de activitate care cereau anterior folosirea exclusivă a abilităţilor umane, cum ar fi recunoaşterea facială. În acest scop, Fujitsu a încheiat cu multă vreme în urmă un parteneriat cu NVIDIA, unul din cei mai importanţi jucători în zona tehnologiei interfeţelor grafice. În martie 2018 a fost anunţat cel mai nou rod al acestei colaborări: suportul celei mai avansate platforme de procesare vizuală, NVIDIA Quadro GV100 pentru staţiile de lucru Celsius şi serverele Primergy de la Fujitsu. S-a generat astfel cea mai puternică arhitectură din lume pentru high-performance computing, inteligenţă artificială, realitate virtuală, simulări şi fluxuri de lucru grafice pentru desktop-uri profesionale, ţinta fiind sectoare precum sănătatea, ştiinţa, auto-moto, servicii financiare şi producţie.

Prima soluţie IA prezentată la GTC, Fujitsu AI Solution Zinrai Deep Learning System, este o soluţie prin care clienţii care vor să construiască capabilităţi de deep learning în medii on-premise sau hibride pot alcătui rapid o platformă de lucru care oferă viteză şi opţiunea de procesare procese de învăţare maşină în ambele medii menţionate. Serverul folosit în acest sistem utilizează cea mai nouă grafică NVIDIA Tesla® P100 GPU, cu până la opt unităţi grafice într-un singur server, ceea ce oferă clienţilor flexibilitatea de a selecta o structură de sistem bazată pe aplicaţiile dorite.

A doua soluţie prezentată reprezintă un exemplu al arhitecturii de referinţă Fujitsu pentru controlul calităţii în producţie, bazată pe echipamente Primeflex şi aplicaţia Fujitsu de recunoaştere avansată a imaginii. În esenţă, este vorba de o soluţie integrată deep learning pentru detectarea şi clasificarea avansată a defectelor din produsele industriale, ceea ce duce la micşorarea riscurilor de defecte şi creşterea flexibilităţii liniilor de producţie. Partea de recunoaştere imagini suportă automatizarea de procese şi orchestrarea pentru optimizarea fluxurilor de lucru în clustere multi-nodale. În plus, soluţia de ansamblu fructifică paralelismele şi accelerarea hardware din cadrul arhitecturilor pentru eficientizarea lucrului.

Ca exemplu practic al acestei soluţii, Fujitsu a creat o soluţie de control de calitate bazată pe inteligenţă artificială în colaborare cu producătorul de turbine eoliene Siemens Gamesa pentru efectuarea de controale de calitate la nivel microscopic. Evaluarea manuală a turbinelor prin folosirea de scannere dura până la şase ore. Noua soluţie bazată pe IA poate detecta defecte în mod automat, cu o acoperire de 100%, reducând timpii de scanare cu 80% şi, totodată, identificând defecte minuscule care sunt invizibile ochiului uman.