Evenimente — December 5, 2018 at 12:43 pm

Oamenii de afaceri, îndemnați să-și extindă afacerile cu încredere în Republica Moldova

by

46745638_2054432397970419_8555630172810772480_nOamenii de afaceri sunt bine-veniți să investească în Republica Moldova. Acesta este mesajul transmis de autoritățile de la Chișinău în cadrul celei de-a V-a ediții a forumului anual de afaceri Moldova Business Week, organizat de Agenția de Investiții, sub egida Guvernului Republicii Moldova. Oficialii de la Chișinău au dat asigurări că astăzi în Republica Moldova este mai simplu să lansezi afaceri, e nevoie doar de o singură zi și de 4 formalități.

Printre măsurile întreprinse de Guvernul Republicii Moldova pentru crearea unui mediu investițional prielnic, se regăsesc: optimizarea impozitelor și taxelor fiscale aferente activității de antreprenoriat, reducerea numărului de instituţii cu funcţii de control,  reorganizarea Serviciului Vamal şi Fiscal, precum şi dezvoltarea proiectelor investiţionale în cadrul zonelor economice libere şi a parcurilor IT, iar rezultatul acestor măsuri fac din Republica Moldova o țară atractivă și o punte strategică pentru investitorii dintre Est și Vest.

Pavel Filip, Prim-ministru al Republicii Moldova: “Guvernul RM este un partener de înceredere și un prieten al oamenilor de afaceri. În aces sens, am implementat o serie de reforme orientate spre eficientizarea condițiilor de derulare a afacerilor și rezultatele deja pot fi observate, iar cifrele sunt cele mai bune argumente. De 3 ani avem o economie stabilă, o creștere economică constantă, care a ajuns la 5,2% pentru prima jumătate de an – un indicator bun pentru țările din regiune, avem un excedent bugetar de 2 mlrd. lei. Astăzi în țara noastră este mai simplu să lansezi afaceri, ai nevoie de o singură zi și de 4 formalități. Cei care vor să investească trebuie să știe că Republica Moldova este o țară tânără, dar care crește și evoluează ferm. Eu vă invit să investiți și să creșteți în Republica Moldova.”

La rândul său, Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici a vorbit despre cele mai importante măsuri întreprinse la nivel guvernamental menite să îmbunătățească climatul investițional, dar și despre Acordurile de comerț liber cu UE, care au oferit acces producătorilor autohtoni la o piață de peste 800 de milioane de consumatori.

Chiril Gaburici, Ministru al Economiei și Infrastructurii Republicii Moldova: “Printre cele mai importante măsuri vreau să menționez reducerea numărului actelor permisive pentru agenții economici – de la circa 400 la 152. Procedura a fost digitalizată. Prin intermediul Sistemului Informațional Automatizat, care funcționează ca un „Ghișeu Unic”, mediul de afaceri poate solicita peste o sută de documente în regim online. De asemenea, Guvernul a redus de la circa 70 la 13 numărul organelor cu funcții de control. Vreau să menționez Acordurile de comerț liber cu UE, care ne-au oferit acces la o piață de peste 800 de milioane de consumatori. UE a devenit cel mai important partener, unde ajung 70% de exporturile moldovenești. Vrem ca țara noastră să devină o destinație atractivă pentru investitori și știm cum să o facem.”

Romînia rămâne cel mai important partener de afaceri al Republicii Moldova

În prima jumătate a acestui an, investiţiile străine în Republica Moldova au fost de 130 de milioane de dolari, în creştere cu 43 de milioane, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017. Cel mai puternic partener de afaceri în acest sens rămâne a fi România, care ocupă locul II la capitolul investiții din afara țării cu peste 1700 de întreprinderi și locul I ca pondere în exporturile Republicii Moldova către Uniunea Europeană.

Maria Hurduc, General Director Modern Buyer România: „Atunci când companiile din Moldova au succes în România, o fac pentru că au înțeles că fiecare canal este un caz aparte. Toată lumea știe că „Purcari” este un succes pe piața românească, compania are un partener de distribuție strategic cu foarte bune performanțe atât în retail-ul modern, cât și în HoReCa. „Gitana” este, de asemenea, o companie din Moldova, din ce în ce mai prezentă pe piața din România. 50% din vânzările totale ale companiei se realizează în România, asta spune multe despre modul în care compania a înțeles piața, oportunitățile. Cred în continuare că, România reprezintă o reală oportunitate pentru companiile din Republica Moldova și dacă luați sector, cu sector și analizați cu atenție ceea ce se întâmplă pe rafturile marilor magazine veți găsi cu siguranță soluția câștigătoare.”

Economia Republicii Moldova se împarte în 7 sectoare strategice: Energetică, Infrastructură, Automotive și Electronică, Tehnologia Informației și a Comunicațiilor, Agricultură și Industria Alimentară, Industria Ușoară și nu în ultimul rând, Turism care în acest an au fost incluse într-un program investițional de țară: InvestMoldova cu motto-ul #GrowInMoldova – o inițiativă lansată de Agenția de Investiții din Republica Moldova, ce are drept scop promovarea țării și atragerea investițiilor sub un brand-umbrelă cu identitate grafică distinctă – Pomul Vieții.

Rodica Verbeniuc, director general al Agenției de Investiții a Republicii Moldova: “Brandul investițional al Republicii Moldova, un „Pom al Vieții”, are rădăcini puternice și multe ramuri solide, care încorporează toate sectoarele strategice ale economiei naționale cu potențial pentru investiții. Fructele și vinul, tradițiile și ospitalitatea sunt parte a ADN-ului națiunii noastre, completate de domeniile în care ne dezvoltăm rapid, printre care domeniile TIC, Industria usoară, Automotive și Electronică, Turism, s.a. Astfel, în simbol își găsesc expresie – patrimoniul moștenit, și promisiunea de a valorifica potențialul din sectoarele relevante ale economiei actuale. InvestMoldova este o marcă- umbrelă, în cadrul căreia noi – statul, mediul de afaceri, cetățenii, investitorii locali și străini – ne vom uni eforturile pentru a dezvolta afacerile și a crește împreună în Moldova.”