Data Center / Storage — February 11, 2019 at 11:52 am

Green Mountain a ales centrele de date modulare prefabricate de la Schneider Electric, pentru a-și dubla capacitatea de colocare din Norvegia

by

Micro Data Centers

Schneider Electric a semnat un contract cu Green Mountain AS pentru a livra infrastructură pentru centrele de date, care să crească productivitatea companiei în două dintre siturile din Norvegia, Telemark și Stavanger. Soluția modulară oferită de Schneider Electric încorporează cele mai noi tehnologii privind răcirea cu aer și folosește dispozitive UPS extrem de eficiente, cu baterii Li-Ion.

Green Mountain s-a specializat în livrarea de servicii premium de tip centre de date către marile companii și furnizori din întreaga lume. Siturile companiei au primit numeroase premii și certificarea de nivel III a Institutului Uptime, utilizând 100% energie hidroelectrică din surse regenerabile pentru mai multă eficiență și emisii zero de CO2, în urma operațiunilor și proceselor de răcire. Printre clienții companiei se numără instituții bancare, furnizori de servicii de energie, companii din segmentul cloud & IT, agenții guvernamentale și companii mari.

„Green Mountain crește cu rapiditate, așa că am decis să facem două investiții în Rennesøy și Rjukan,” a declarat Svein Atle Hagaseth, CSO, Green Mountain. „Pentru a răspunde cerințelor specifice ale clienților noștri, trebuie să creștem rapid capacitatea online a centrelor noastre de date. Colaborările anterioare cu Schneider Electric au condus în mod natural la parteneriatul pentru acest proiect.”

Prima etapă a proiectului va începe în situl Rjukan până pe 1 aprilie 2019. Pe lângă modulele de alimentare și răcire pentru centrele de date prefabricate, Schneider Electric va furniza pentru spațiul IT, echipamente de distribuție electrică și comutatoare MV și LV.

Charlie Timmerman, VP IT Division, Europa de Nord, Schneider Electric, spune: „Ne bucurăm să dezvoltăm parteneriatul cu Green Mountain prin intermediul acestui proiect de extindere a două importante situri de centre de date. Este rezultatul eforturilor exemplare ale membrilor echipei, de la experții centrelor de date, la diviziile Schneider Electric de Energie și de IT.”

Infrastructura care va asigura creșterea capacității va necesita până la 15 module moderne de alimentare și răcire pentru centre de date Schneider Electric. Beneficiile abordării modulare prefabricate și pre-proiectate sunt dovedite și includ integrarea și testarea în fabrică pentru a simplifica și a accelera instalarea la fața locului, precum și pentru a asigura operațiuni mai previzibile și mai fiabile. Soluțiile containerizate sunt construite în fabrica Schneider Electric din Barcelona și vor fi livrate via transport auto.

O nouă strategie pentru centrele de date venită de la guvernul norvegian a oferit un semnal clar privind susținerea companiilor internaționale în mediul de afaceri, ceea ce include menținerea unor costuri scăzute pentru energia regenerabilă și o autoritate de reglementare proactivă. Având costuri operaționale scăzute, un nivel ridicat al calității și un proces mai rapid de lansare pe piață prin intermediul tehnologiilor modulare, această nouă strategie a încurajat companiile să ia măsuri pentru a-și coloca centrele de date în Norvegia în parteneriat cu Green Mountain.

Schneider Electric are o experiență bogată în acest domeniu, contribuind la modernizarea clădirilor de importanță critică, de la spitale și aeroporturi, până la fabrici și centre de date. Green Mountain a reușit nu doar să valorifice avantajele disponibilității tehnologiilor gratuite de răcire și ale energiei hidroelectrice regenerabile, ci și să sporească eficiența infrastructurii sale și să reducă riscurile în centrele de date prin utilizarea soluțiilor Schneider Electric pe parcursul construirii inițiale și actualizărilor ulterioare.

Charlie Timmermann a adăugat: „Un proiect la această scară dovedește ce se poate obține atunci când două organizații inovatoare lucrează împreună, asigurându-se că standardele de calitate și de mediu sunt respectate, fără a compromite nivelul eficienței și al productivității.”

Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați https://www.schneider-electric.ro sau https://greenmountain.no.