Hardware — April 12, 2019 at 5:57 am

Acer ConceptD, un portofoliu complet de produse proiectate pentru creatorii de conținut

by

ConceptD_FamilyAcer a lansat ConceptD, un nou brand ce include dispozitive de ultimă generație cu Windows 10: desktop-uri, notebook-uri și monitoare optimizate pentru design grafic, producție video, arhitectură și alte domenii pentru creare de conținut. ConceptD permite designerilor să se cufunde în procesul creativ și să construiască lucruri remarcabile

“Portofoliul de produse ConceptD a fost conceput pentru a oferi creatorilor instrumentele care să îi ajute să se concentreze doar asupra procesului creativ și să proiecteze lucruri frumoase”, a declarat Jerry Kao, Co-COO, Acer Inc. “Ca fundație a unei linii întregi de produse inovatoare, am proiectat PC-uri echipate cu procesoare și grafică de înaltă performanță, care pot rula fără probleme sarcini solicitante și le-am montat la interior componente silențioase, pentru a inspira creatorii să-și dezlănțuiască creativitatea.”

“Intel continuă să promoveze nevoile creatorilor de conținut prin furnizarea de performanțe premium și de tehnologii necesare pentru accelerarea fluxurilor de lucru și pentru a obține cele mai bune rezultate”, a declarat Chris Walker, Vicepreședinte și Director General, Client Computing Group, Intel. “De la notebook-uri și desktop-uri cu procesoare Intel Core i7 și i9 din generația a 9-a sau Intel Xeon, noile modele ConceptD de la Acer reprezintă un prim exemplu de combinare a designului, a caracteristicilor și a perifericelor pentru a oferi dispozitive ce vor satisface cele mai exigente cerințe ale creatorilor de conținut, la toate nivelurile.”

ConceptD – Design modern și curat ca o pânză canvas goală

Desktop-urile și notebook-urile ConceptD de ultimă generație au un design superb, cu finisaje de culoare albă sau negru mat, cu tastatură iluminată elegant și o estetică curată și bine gândită, care permit profesiilor creative să se concentreze asupra procesului de design.

ConceptD – Desktop-uri performante cu grafică NVIDIA pentru Enterprise Studio

Noile desktop-uri performante ConceptD 900 și 500 pot fi echipate cu o varietate de unități de procesare grafică NVIDIA până la Quadro RTX™ 6000, permițând randarea rapidă a efectelor vizuale de ultimă generație, modelare complexă 3D, simulări, precum și dezvoltare AI. Numărul mare de nuclee permite timpi de încărcare reduși și multitasking extrem, oferind în același timp fiabilitate, stabilitate și securitate din clasa enterprise. Cele mai noi drivere Creator Ready de la NVIDIA oferă suport și performanță îmbunătățite pentru aplicații studio cum ar fi Autodesk® Arnold, Unreal Engine și REDCINE-X PRO®, accelerând fluxurile de lucru ale tuturor creatorilor de conținut grafic, de la editorii video, graficieni, modelatori 3D, la fotografi și broadcasteri.

“Cu ajutorul noilor drivere Creator Ready, seria de plăci grafice NVIDIA Quadro RTX va ajuta creatorii să-și accelereze fluxurile de lucru pe PC-urile ConceptD de la Acer”, a declarat Sandeep Gupte, Director of Professional Visualization marketing la NVIDIA Corp. “Alături de fiabilitatea platformei Quadro, PC-urile Acer optimizate pentru design vor ajuta creatorii de conținut să se concentreze doar pe creativitate.”

ConceptD 900 – dispozitivul ideal pentru creatorii de conținut

ConceptD 900 este un desktop performant, dedicat profesioniștilor care execută aplicații complexe și solicitante. Echipat cu două procesoare Intel® Xeon® Gold 6148 cu până la 40 de nuclee și 80 de fire de execuție, o placă grafică NVIDIA Quadro RTX 6000 și 12 sloturi de memorie pentru un total de până la 192 GB1 ECC, acesta este perfect pentru ca realizatorii de conținut video, animație, designerii de produs sau arhitecții să se concentreze doar asupra procesului creativ, fără a-și face griji în privința timpilor de randare. ConceptD 900 este, de asemenea, ideal pentru AI și pentru dezvoltatorii de aplicații deep learning care au nevoie de o putere remarcabilă de calcul și de grafică solicitantă. Profesioniștii creativi pot lucra cu mai multă flexibilitate cu până la două sloturi M.2 PCIe, plus un șasiu cu design eficient ce permite instalarea a până la cinci unități de stocare compatibile RAID 0/1. Utilizatorii au la dispoziție până la trei sloturi PCIe x8 și patru sloturi PCIe x16.

ConceptD 900 rămâne rece în timp ce rulează aplicații cu intensitate ridicată, cum ar fi randarea și producția video, cu ajutorul unui design termic care utilizează șase ventilatoare de răcire pentru a atrage aerul prin panoul frontal triunghiular și apoi îl circulă prin șasiu. ConceptD 900 dispune de un șasiu metalic negru mat, cu un accent LED discret de culoarea chihlimbarului pe butonul de alimentare, pentru un aspect profesionist elegant, apreciat de minimaliști.

ConceptD 500 – Desktop performant dedicat designerilor

ConceptD 500 este un desktop puternic pentru producătorii de conținut video, animație, designeri de produs și creatorii care își doresc proiecte la nivel profesional. Acesta dispune de procesoare până la Intel® Core™ din generația a 9-a și de unități de procesare grafică până la NVIDIA Quadro RTX 4000, pentru a fluidiza și a crește viteza proceselor de creație complexe, astfel încât utilizatorii să se poată dedica procesului creativ.

Echipat cu cele mai noi procesoare Intel® Core™ i9-9900K, cu 8 nuclee, 16 fire de execuție și până la 5GHz, programele și aplicațiile de creație rulează mai rapid, mai fluid și mai stabil pe noul ConceptD 500. Cu unități grafice până la NVIDIA Quadro RTX 4000, acesta suportă patru ecrane 5K (5120×2880 @ 60Hz) HDR, iar randarea de efecte vizuale, grafică și animație devine floare la ureche.

ConceptD 500 este un desktop extensibil creat pentru a crește odată cu utilizatorii, pentru a satisface necesitățile aflate în continuă schimbare. Cu patru sloturi DIMM pentru memorie DDR4 de până la 64 GB 2666 MHz, are o lățime de bandă mai mare și capacitate sporită pentru performanțe rapide atunci când rulează sarcini complexe de proiectare sau design. SSD-ul PCIe M.2 NVMe permite modelare la scară mare și randare 3D complexă, în timp real.

Ventilația termică optimă prin cele trei ventilatoare de răcire trage aer prin panoul de aer frontal triunghiular, circulându-l apoi prin șasiul lui ConceptD 500. Și totuși, cu un nivel de zgomot de doar 40dB, dispozitivul este suficient de silențios pentru a fi discret.

Carcasa ConceptD 500 are un finisaj alb și curbe elegante pentru un design minimalist și compact care se potrivește în aproape orice mediu de lucru. Utilizatorii pot încărca rapid dispozitive wireless compatibile Qi, iar suportul pentru căști are un design de tip pop-out care oferă libertatea de a-l utiliza și de a-l îndepărta atunci când nu este nevoie de el.

Seria ConceptD – Notebook-uri silențioase pentru inspirație și creativitate

Notebook-urile ConceptD 9, 7 și 5 continuă deisgn-ul modern al seriei ConceptD și sunt echipate cu ecrane 4K UHD IPS validate PANTONE®. Acoperind 100% din gama de culori Adobe® RGB, creatorii de conținut pot fi siguri că imaginile sunt cât se poate de exacte. Cu o gamă largă de culori, afișajele ating o precizie de culoare impresionantă, cu Delta E <1. Noile notebook-uri ideale pentru design funcționează extrem de silențios datorită ventilatoarelor Acer 3D AeroBlade™ cu mecanism de reducere a zgomotului care emit un zgomot de sub 40 dB – echivalent cu nivelul sonor al unei biblioteci – menținând în același timp performanțele ridicate în proiectele de calcul și grafică.

ConceptD 9 – Pentru creații 3D de ultimă generație

ConceptD 9 este un notebook dedicat creatorilor de conținut și are un design inovator. Echipat cu tehnologia Ezel Aero Hinge™ de la Acer, afișajul Ultra HD (3840 x 2160) de 17,3 inci se răsucește, se extinde sau se înclină pentru a beneficia de multiple moduri de utilizare. Afișajul este validat PANTONE și acoperă 100% din gama de culori Adobe RGB cu precizie de culoare Delta E <1 neegalată încă. Utilizatorii își pot dezlănțui creativitatea cu oricare dintre modurile de utilizare oferite, display, Ezel, notebook și stand, pentru partajare, joc, proiectare sau desen. Dispozitivul dispune și de un stylus Wacom® EMR care se atașează magnetic la ConceptD 9, pentru a oferi o experiență de scris și de desen cât mai autentică. Stylusul oferă control rapid și precis, cu 4.096 de niveluri de sensibilitate la presiune, astfel încât creatorii pot desena de la zero, pot lua notițe sau pot evidenția zonele cheie în timpul ședințelor conceptuale.

Echipat cu noile procesoare mobile Intel Core i9 din a 9-a generație, ConceptD 9 are puterea și performanța necesare pentru a rula fără probleme multiple programe de creație, simultan. Cu grafică NVIDIA GeForce RTX 2080, utilizatorii pot accelera editarea video în timp real sau aplicațiile de randare 3D, beneficiind de mai mult timp pentru creație. De asemenea, dispozitivul oferă ray tracing accelerat, astfel încât designerii vor putea revizui grafica în timp real, pe măsură ce aceasta este creată.

Unitățile grafice GeForce RTX permit utilizatorilor să economisească timp și să se concentreze asupra creativității prin accelerarea caracteristicilor AI pentru a îmbunătăți calitatea și pentru a face față sarcinilor solicitante. Designerii pot lucra nativ cu fișiere RAW până la 8K pe video timeline, fără cadre sacadate sau întreruperi, pre-cache sau generare de proxy-uri. De asemenea, grafica RTX oferă interactivitate fluidă cu modelele 3D de mari dimensiuni și îmbunătățirea performanței cu până la 50% față de plăcile grafice de generație anterioară.

Cu până la 32GB memorie DDR4 la 2666MHz și două SSD-uri M.2 PCIe NVMe de 512GB în RAID 0, creatorii de conținut pot stoca proiecte și numeroase materiale video și pot accesa fișiere mari, fără a fi nevoie de hard disk-uri externe.

ConceptD 7 – Performanță de randare și editare video până la 6K RED

Echipat cu un procesor Intel Core i7 din a 9-a generație pentru performanțe premium și grafică NVIDIA GeForce RTX™ 2080 cu design Max-Q, noul ConceptD 7 permite creatorilor de conținut să accelereze editarea video până la 6K RED în timp real și oferă performanțe superioare de randare. Cu o grosime de doar 17,9 mm și o greutate de doar 2,1 kg, dispozitivul este ușor de purtat. Ecranul de 15,6 inchi UHD (3840 x 2160) 4K IPS, validat PANTONE, a fost proiectat pentru creatorii de conținut și oferă o gamă largă de culori de 100% din spațiul de culoare Adobe RGB și o precizie de culoare Delta E <2 remarcabilă.

Porturile includ Thunderbolt™ 3 și MiniDP pentru conectarea a până la trei ecrane externe și caracteristici Killer DoubleShot™ Pro pentru o conexiune WiFi puternică și stabilă.

ConceptD 5 – Începe să creezi!

Designul grafic este rapid și ușor pe noul laptop ConceptD 5. Utilizatorii pot ajusta imaginile cu o precizie profesională și pot finaliza în cel mai scurt timp proiecte dificile de design grafic 2D, cu ajutorul procesorului Intel Core i7 puternic din a 8-a generație și a unităților grafice Radeon™ RX Vega M GL. Noul dispozitiv este subțire și ușor, cu un design modern care arată excelent în orice mediu de lucru sau în deplasare. Dispune de un șasiu metalic premium cu aliaj de magneziu și aluminiu în zona superioară și cu aliaj de magneziu și litiu în zona inferioară. Cu o greutate de doar 1,5 kg și o grosime de 16,9 mm, noul model are rame înguste de doar 6,22 mm și un raport ecran-carcasă de 80%.

Pentru creatorii de conținut, precizia culorii este esențială în proiectele de design, iar ConceptD 5 nu dezamăgește cu afișajul său 4K UHD validat PANTONE. Ramele înguste de 6,2 mm oferă utilizatorilor mai mult spațiu de ecran pentru a beneficia de o gamă de culori 100% Adobe RGB și de precizie de culoare Delta E <2 cu reproducere fidelă a culorilor. Cu până la 16 GB memorie DDR4 și capacitate de stocare de până la 1TB pe SSD NVMe PCIe în RAID 0, noul ConceptD 5 ajută utilizatorii să creeze mai mult.

ConceptD 5 vine cu o gamă completă de porturi, inclusiv USB Type-C Gen 1 care suportă transferuri de date de până la 5 Gbps, precum și DisplayPort și port pentru încărcare și încărcare offline. Cititorul de amprente încorporat oferă securitate suplimentară prin Windows Hello.

Monitoarele ConceptD pentru design

Creatorii de conținut au nevoie de o acuratețe a culorilor mai mare decât ceea ce monitoarele clasice pot oferi, de aceea Acer a creat monitoarele UHD din noua serie ConceptD. Dispunând de o precizie de culoare remarcabilă Delta E <1 și un finisaj modern, noile monitoare validate PANTONE sunt optimizate, astfel încât designerii pot finaliza mai multe proiecte.

ConceptD CM7321K este un monitor de 32 inci, ideal pentru designerii 2D. Dispozitivul cu DisplayHDR™ 1000 certificat VESA și cu afișaj UHD 4K oferă 1152 zone de dimming local cu tehnologie Mini LED și DisplayHDR 1000, plus o acoperire de 99% a spațiului de culoare Adobe® RGB și 89,5% Rec.2020.

ConceptD CP7271K este un monitor validat PANTONE cu diagonală de 27 inci, optimizat pentru creatorii de grafică 3D. Acesta are o precizie de culoare impresionantă Delta E <1, o gamă largă de culori de 99% din spațiul de culoare AdobeRGB și 93% spațiu de culoare DCI-P3. De asemenea, dispune de GSYNC Ultimate și DisplayHDR 1000 pentru detalii de culoare și imagini de neegalat.

ConceptD OJO – Casca Windows Mixed Reality pentru creatorii de conținut

Casca Windows Mixed Reality ConceptD OJO are un afișaj de 4.320 x 2.160, design detașabil și curea pentru prindere ce poate fi înlocuită, oferind ajustare ușoară a distanței interpupiliare și un finisaj alb clasic. Dispune de o tehnologie brevetată ce integrează conducte de sunet și tehnologii de ajustare a distanței interpupiliare (IPD), care permit utilizatorului să modifice decalajul dintre pupila ochiului și distanța de afișare, pentru imagini mai clare și o experiență mai plăcută.

Designul detașabil unic al noii căști facilitează curățarea și utilizarea de către mai multe persoane (familia și prietenii sau într-un mediu de afaceri). Cureaua de prindere asigură o potrivire fermă dar confortabilă pentru a menține casca într-o poziție fermă. Sistemul audio integrat al ConceptD OJO canalizează sunetul direct către urechi, eliminând necesitatea căștilor audio, iar tehnologia patentată IPD asigură afișarea la o distanță optimă de ochii purtătorului.

Prețuri și disponibilitate

ConceptD 900 va fi disponibil în EMEA din luna iunie, la prețuri începând de la 17,999 euro.

ConceptD 500 va fi disponibil în EMEA din luna iulie, la prețuri începând de la 2,799 euro.

ConceptD 9 va fi disponibil în EMEA din luna august, la prețuri începând de la 4,999 euro.

ConceptD 7 va fi disponibil în EMEA din luna iulie, la prețuri începând de la 2,299 euro.

ConceptD 5 va fi disponibil în EMEA din luna iulie, la prețuri începând de la 1,699 euro.

Monitorul de 32” ConceptD CM7321K va fi disponibil în EMEA din luna septembrie, la prețuri începând de la 3,199 euro.

Monitorul de 27” ConceptD CP7271K va fi disponibil în EMEA din luna iulie, la prețuri începând de la 2,099 euro.

Specificațiile exacte, prețurile și disponibilitatea vor varia în funcție de regiune. Pentru a afla mai multe despre disponibilitatea, specificațiile produselor și prețurile pe anumite piețe, vă rugăm să contactați cel mai apropiat birou Acer prin www.acer.com.

Noile notebook-uri Predator Helios 700 și Helios 300 au fost prezentate ieri în cadrul evenimentului de presă next@acer ce a avut loc la New York, unde compania a anunțat o serie de noi dispozitive și soluții pentru gameri, creatori, familii, studenți și profesioniști. Pentru mai multe informații, vizitați www.acer.com/nextatacer.