COMUNICATE — May 9, 2019 at 11:21 am

ASUS ZenFone 5Z înscris în programul Android Q Beta

by

pressrel_bktsispow4boj7e0vtnqe334Utilizatorii ZenFone 5Z se vor putea bucura de cea mai nouă experiență Android, incluzând protecția îmbunătățită a confidențialității și moduri noi de interacțiune. ASUS și Google I/O au anunțat că telefonul inteligent ZenFone 5Z (ZS620KL) va lua parte la programul Android Q Beta. Acesta este primul model din gama ASUS ZenFone care participă într-un program Android Beta. ASUS urmărește constant să îmbunătățească experiența ZenFone, această colaborare cu Google fiind un pas în această direcție.

Android Q Beta va aduce câteva noutăți și funcții interesante, incluzând o protecție mai strictă a confidențialității utilizatorilor, noi moduri de a interacționa pentru utilizatori, extensiile Vulkan și multe altele.

Utilizatorii pot vizita www.asus.com/ro/Android-Q-Beta pentru a descărca noul software și pentru a afla mai multe despre Android Q Beta și funcțiile sale, cât și despre condițiile și aspectele participării la programul de testare.

ASUS încurajează dezvoltatorii să se alăture programului de testare și apreciază feedback-ul utilizatorilor pentru a îmbunătăți împreună experiența de utilizare.

Viitorul model ZenFone va fi, de asemenea, pe lista de priorități pentru actualizarea la Android Q.