Analiza — June 17, 2019 at 6:36 pm

Un stimul neaşteptat pentru gândirea creativă

by

pexels-photo-1068523Studiile arată că în ultimii cinci ani a existat o creştere constantă a numărului de companii în care peste 10% din cheltuielile cu tehnologia sunt gestionate în afara departamentului IT. Iar odată cu intensificarea Software-as-a-Service (SaaS), a serviciilor de gestionare de la distanţă şi a mediilor de lucru IT slab codate, o astfel de tendinţă se va accentua.

Cel mai nou studiu Harvey Nash/KPMG CIO arată că, la nivel global, aproape două treimi din organizaţii (63%) permit aşa-numitul shadow IT şi una din zece îl încurajează activ. Firmele mai tinere născute în ultimii zece ani sunt aproape de două ori mai dispuse să încurajeze colaborarea dintre zona de business şi cea IT, multe dintre aceste firme obţinând rezultate de afaceri mai bune în aproape toate laturile de activitate.

O astfel de abordare a colaborării între segmente odinioară complet necooperante reprezintă unul din diferenţiatorii cheie ai unui lider digital. Directorii IT buni ştiu că unul din cele mai puternice instrumente pe care îl au la dispoziţie este să pună tehnologia în mâinile acelor oameni din zona de business care generează valoare.

Dovezile prezentate de studiu sunt elocvente. Organizaţiile care încurajează activ IT-ul gestionat de zona de business au mai multe şanse să fie mai bune decât competitorii din multe puncte de vedere, incluzând timpul de lansare noi produse pe piaţă şi experienţa angajatului. Este vorba, în cele din urmă, de un scenariu unde echipa IT începe să acţioneze ca un consilier pentru zona de business, ajutând această zonă să ia deciziile corecte şi să antreneze resursele adecvate pentru îndeplinirea lor.

În mod clar, guvernanţa şi controlul central IT vor trebui reimaginate. Există riscuri în acordarea de acces la sistemele IT către neprofesionişti. Astfel de riscuri variază de la unele explicite, cum ar fi cele legate de confidenţialitate, reglementări sau securitate, la unele implicite, cum ar fi pericolul de creştere a costurilor totale dacă investiţiile nu sunt coordonate. Liderii digitali se asigură însă de existenţa unui proces care să le ofere transparenţă peste întreg arealul tehnologic şi de existenţa unei echipe de conducere trans-funcţionale, cel puţin în termeni de investiţii.