Transport/Travel — September 23, 2019 at 8:09 am

Aeroportul Istanbul optimizează timpul de revizie pentru aeronave

by

Getac F110_Poza 1Soluțiile Gettac ultra-rezistente sunt utilizate de Serviciile de alimentare cu combustibil ale aeroportului IGA (İGA Havalimanı Akaryakıt Hizmetleri A.Ş.) pentru sistemul de ultimă generație de alimentare automatizată a aeronavelor de pe Aeroportul Istanbul, cel mai mare aeroport din lume. Tableta robustă Getac F110 oferă o soluție cuprinzătoare care permite flotei de vehicule „distribuitoare de hidrant” a aeroportului să se conecteze de la distanță cu un sistem central de comandă aflat pe platformă și să inițieze procesul de alimentare automată. Astfel, fiecare aeronavă poate fi pregătită pentru următoarea plecare în aproximativ 45 de minute, ajutând la menținerea unui program strict în aeroport.

Deschis în aprilie 2019, Aeroportul Istanbul își propune să devină principalul hub de aviație din lume. După finalizarea completă în 2027, cele șase piste ale sale și cele patru terminale vor avea capacitatea de a deservi până la 200 de milioane de pasageri anual, aproape dublu față de cel mai mare aeroport din lume, Hartsfield-Jackson Atlanta International. Acest lucru înseamnă că peste jumătate de milion de pasageri vor tranzita zilnic Aeroportul Istanbul, un nivel de trafic care nu a mai fost experimentat până acum într-un aeroport.

Realizarea fără precedent a fost posibilă datorită invențiilor tehnologice care reduc la minimum timpul de revizie. Pentru aeronavele care sosesc sau pleacă la un interval de una pe minut, în medie, un serviciu eficient de revizie la sol este esențial. Legea aviației spune că alimentarea cu combustibil nu poate începe până la debarcarea tuturor pasagerilor, lăsând doar 45-60 de minute pentru pregătirea avionului pentru următoarea plecare programată. O alimentare rapidă și precisă este esențială pentru a respecta acest program strict. De aceea, aeroportul folosește un sistem de alimentare automatizat, de ultimă generație, operat de Serviciile de alimentare cu combustibil ale aeroportului IGA. Acoperind întreaga suprafață de 6,5 milioane m2 a platformei, acest sistem automat oferă numeroase avantaje față de camioanele tradiționale, inclusiv o alimentare mai rapidă și mai precisă, reducerea congestionării platformei și operațiuni mai sigure.

Soluția solidă de la Getac este baza acestui sistem inovator. O flotă de 60 de distribuitoare de hidrant, fiecare echipat cu o tabletă robustă Getac F110, este utilizată pentru a primi avioanele nou sosite și pentru a le conecta la pompele de combustibil ale aeroportului situate sub platformă. Operatorii distribuitoarelor de hidrant utilizează conectivitatea 4G integrată a tabletei pentru a comunica de la distanță cu sistemul central de comandă și pentru a iniția alimentarea, furnizând automat cantitatea precisă de combustibil necesar. Prin intermediul tabletei, operatorii pot face legătura și cu dispeceratele de la biroul central de oriunde de pe platformă, asigurându-se că acestea sunt pregătite să primească următoarea aeronavă imediat după sosire.

„Operațiunile fluide ale aeroportului se bazează pe o comunicare rapidă și eficientă, și pe echipamente sigure în orice condiții”, declară Seyfullah Yavuz, șeful operațiunilor unității  de livrare din cadrul Serviciilor de alimentare cu combustibil ale aeroportului IGA. „Soluțiile ultra-rezistente ale Getac nu numai că pot supraviețui mediului fizic de lucru al aeroportului, ci se conectează perfect și cu sistemul nostru automat de alimentare, eliminând erorile și oferind o eficiență cu până la 60% mai mare față de camioanele cisternă tradiționale.”

Datorită faptului că 50 din cele 60 de distribuitoare de hidrant sunt vehicule electrice, Serviciile de alimentare cu combustibil ale aeroportului IGA utilizează F110 și pentru a urmări autonomia bateriei, prin intermediul unui software integrat de monitorizare a  vehiculelor în timp real. Datorită display-ului mare și procesorului puternic al tabletei, operatorii pot utiliza ecranul împărțit pentru a vizualiza simultan progresul procesului de alimentare și autonomia bateriei, prevenind, astfel, defecțiuni ale vehiculului. Ecranul este proiectat pentru a fi ușor de citit și de utilizat în toate condițiile, chiar și în lumina directă a soarelui sau pe ploaie. Tableta robustă poate rezista la praf, apă sau vibrații și rămâne funcțională, prevenind timpul de nefuncționare costisitor cauzat de defectarea echipamentului. În cazul în care este necesară o asistență tehnică suplimentară, unul dintre partenerii Getac, Noya Bilgisayaris, este disponibil în orice moment pentru a asista Serviciile de alimentare cu combustibil ale aeroportului IGA.

„Soluția Getac pe care am oferit-o Aeroportului Istanbul oferă combinația perfectă de fiabilitate robustă, conectivitate puternică și performanță flexibilă.”, a declarat Rick Hwang, președintele Rugged Business Unit, Getac Technology Corporation. „Serviciile de alimentare cu combustibil ale aeroportului IGA nu trebuie să își mai facă griji cu privire la problemele de avarie sau fiabilitate ale echipamentelor, ceea ce înseamnă că șoferii și dispecerii se pot concentra pe furnizarea unui serviciu perfect în orice moment.”