Transport/Travel — November 13, 2019 at 4:11 pm

Amadeus lansează Selling Platform Connect bazată pe standardul NDC

by

Selling Platform Connect, platforma Amadeus de rezervare bazată pe cloud, le permite acum agențiilor de turism să cumpere, să comande, să plătească și să ofere servicii de călătorie aeriană prin intermediul unei conectivități NDC.

Amadeus Selling PlatformUn avantaj principal pentru agenții este că acestea pot vizualiza și compara pe un singur ecran toate zborurile companiilor aeriene disponibile și serviciile conexe pentru orice călătorie dată, indiferent dacă provin din EDIFACT, NDC sau alte API-uri. Este pentru prima dată când vânzătorii de călătorii pot accesa într-un singur loc o gamă completă de conținut referitor la călătoriile aeriene, ceea ce face mai ușor pentru ei procesul de comparare a ofertelor și, în același timp, le simplifică misiunea de sprijinire a clienților pentru a obține cea mai bună valoare.

Deoarece serviciul pentru clienți este o prioritate pentru toți vânzătorii de călătorii, această nouă versiune Selling Platform Connect permite și deservirea rezervărilor NDC. Vânzătorii de călătorii pot anula sau modifica zborurile care au fost rezervate prin intermediul unei conexiuni NDC. În plus, „modificările involuntare” sau modificările efectuate de companiile aeriene la rezervările existente vor continua să fie gestionate de mecanismul cozii de așteptare, cu care agenții de turism sunt deja familiarizați.

Toate aceste caracteristici, precum și noua interfață grafică, au fost proiectate și testate în strânsă colaborare cu clienții Amadeus prin intermediul programului NDC [X].

„Obiectivul nostru este dublu: integrând NDC în Selling Platform Connect, permitem companiilor aeriene să-și diferențieze mai bine ofertele și să impulsioneze adoptarea conținutului lor NDC, ajutând în același timp vânzătorii de călătorii să continue să lucreze în mediul preferat. Soluția noastră oferă rețelei noastre de vânzători de călătorii posibilitatea de a vizualiza pe un singur ecran conținut nou provenit din sursă NDC alături de conținutul existent”, spune Gianni Pisanello, VP al Amadeus NDC [X].

În calitate de client-cheie pentru această versiune a Selling Platform Connect compatibilă cu standardul NDC, Flight Center Travel Group și divizia sa globală de călătorii de afaceri FCM Travel Solutions au fost strâns implicate pe parcursul întregului proces de dezvoltare. Feedback-ul Flight Center și FCM cu privire la experiența de utilizator, incluzând cel referitor la aspectul, la funcțiile de căutare, rezervare și service, a ajutat la definirea soluției.

Nicola Ping, Manager, Air Content & Distribution EMEA, Flight Center/FCM a comentat: „A fost foarte plăcut pentru Flight Center și FCM să colaboreze cu Amadeus în calitate de client-cheie în programul NDC [X] și să ajute la completarea foii de parcurs a NDC nu doar pentru noi înșine, ci și pentru TMC și agențiile de turism active în zona de retail. Parteneriatul a fost unul de mare succes deoarece am putut testa interfața utilizator activată NDC în Selling Platform Connect, atât în mediul de călătoriilor de vacanță, cât și în cel al călătoriilor de afaceri și am oferit feedback important pentru Amadeus, care a contribuit la modelarea design-ului final. De asemenea, a fost interesant să atingem o etapă importantă în luna august, când consultanții noștri au început rezervarea și deservirea conținutului NDC în noua soluție Amadeus.”

,,Această ultimă versiune a Selling Platform Connect ne oferă un echilibru excelent. În timp ce le oferă consultanților noștri acces la conținutul NDC, acesta nu provoacă nicio perturbare a proceselor lor de afaceri tipice, deoarece rezervările sunt încă făcute într-un mediu tehnologic familiar”, a continuat Ping. „Pur și simplu ne oferă acces la mai multe opțiuni, toate într-un singur loc, pentru a personaliza pentru clienții noștri experiența de rezervare și pentru a ne asigura că aceștia beneficiază de oportunitățile pe care le oferă NDC.”

În luna septembrie, Amadeus a devenit dublu certificat pe NDC Level 4, după ce a primit din partea International Air Transport Association (IATA) certificarea ca distribuitor NDC. Această ultimă realizare a urmat certificării NDC Level 4 ca furnizor de IT primită de Amadeus în luna mai a acestui an. În timp ce certificarea NDC Level 3 se referă la fluxul de rezervare principal, Level 4 se concentrează mai mult pe capacitățile de furnizare de servicii, un factor esențial în asigurarea adoptării de către agenției de turism.

Versiunea activată de NDC a Selling Platform Connect este utilizată în prezent de mai mulți parteneri cheie din programul NDC [X]. Desfășurarea treptată va începe în următoarele luni, în timp ce soluția continuă să fie îmbunătățită cu conținut și funcționalități suplimentare.

Pentru mai multe informații despre eforturile pe care le face Amadeus pentru a impulsiona adopția NDC în întreaga industrie, vă rugăm să consultați cele mai recente postări și infografice de pe blog-ul și pagina principală NDC.