COMUNICATE — November 20, 2019 at 1:13 pm

Republic of Gamers dezvăluie edițiile ROG Phone II Ultimate și Strix

by

Ediția Strix a telefonului de gaming ROG Phone II le oferă utilizatorilor 8 GB de memorie RAM și 128 GB spațiu de stocare. Aceasta va fi disponibilă pe piața locală începând din luna decembrie 2019.

pressrel_jbe6a24wqii0relj3oow9749Republic of Gamers (ROG) anunță două ediții noi ale gamei ROG Phone II: ROG Phone II Ultimate Edition și ROG Phone II Strix Edition. ASUS se bucură de un succes incredibil cu gama de telefoane ROG. ROG Phone II a fost dezvăluit la IFA Berlin 2019 și a primit aprecieri la superlativ din partea pasionaților de jocuri și de telefoane mobile. Cele două ediții recente, din gama de top, împing mai departe limitele hardware, oferindu-le utilizatorilor putere, viteză și capacități de stocare fără rival pentru toate cerințele lor din sfera jocurilor mobile.

ROG Phone II Ultimate Edition dispune de o capacitate imensă de memorie RAM de 12GB și de 1TB spațiu de stocare, în timp ce Strix Edition oferă 8 GB de memorie RAM și 128 GB spațiu de stocare. Ambele dispozitive continuă să ofere specificații hardware puternice care îi pot satisface chiar și pe cei mai pretențioși utilizatori de gaming mobil.

Având la bază cel mai rapid procesor din lume Qualcomm® Snapdragon™ 855 Plus, tactat la 2,96 GHz, și suport din partea unei baterii imense de 6000 mAh – completate de sistemul de răcire GameCool II cu camere de vapori – telefonul le permite utilizatorilor să nu apeleze la compromisuri când vine vorba de viteză și performanță. Ecranul ultra-rapid AMOLED 10-bit HDR cu 120 Hz / 1 ms de pe ROG Phone II oferă o acuratețe a culorilor Delta-E<1 și latențe la atingere fără rival pentru performanțe în gaming, în timp ce designul cu încărcare laterală le oferă jucătorilor controlul complet cu tehnologia îmbunătățită AirTrigger II.

Tehnologia Dual Surrounding Vibration, difuzoarele duale frontale, conectorul audio de 3,5mm și cele patru microfoane noi cu atenuarea zgomotului extind experiența captivantă a lui ROG Phone II dincolo de ecran, prin sunet și răspunsul prompt la comenzile tactile.

Pentru experiența supremă de gaming, ROG Phone II poate fi extins cu o gamă unică de accesorii, precum Mobile Desktop Dock, TwinView Dock II, Lighting Armor Case. Noul ROG Kunai Gamepad furnizează un gamepad cu controale fizice în stilul consolelor. Accesoriul este format din trei componente: ROG Kunai Bumper, Controlerele ROG Kunai și ROG Kunai Holder. Controlerele Kunai cu două părți pot fi atașate la ROG Kunai Holder pentru a crea un gamepad de sine stătător sau pot fi combinate cu Kunai Bumper pentru a adăuga controale fizice de gamepad la ROG Phone II.

Telefonul ROG Phone II suportă, de asemenea, Qualcomm® aptX, aptX HD și aptX Adaptive pentru sunet de înaltă calitate cu latență redusă prin conexiunile Bluetooth.

Preț și disponibilitate
Ediția ROG Phone II Strix va fi disponibilă pe piața românească în luna decembrie 2019, prețul fiind de aproximativ 3500 lei (taxe incluse).