NEWS — January 23, 2020 at 11:26 am

Utilizatorii cardurilor Up România vor putea face plăți prin intermediul portofelului electronic Apple Pay

by

cardUp România, unul dintre principalii emitenți de tichete și carduri de beneficii pentru angajați, va lansa serviciul Apple Pay pentru cardurile de beneficii pe care le emite în România. Utilizatorii Up România vor putea folosi portofelul electronic Apple Pay pentru toate plățile cu tichetele digitale Up România: Up Dejun, Up Cadou, Up Vacanță și Up Cultură.

Astfel, beneficiarii de carduri Up România vor putea face plăți cu telefonul sau smartwatch-ul Apple fără a mai scoate din portofel cardul de beneficii. Plățile cu cardurile Up România prin Apple Pay presupun înrolarea acestora în aplicația Wallet Apple Pay. Plățile prin Apple Pay se vor putea face la orice POS care acceptă plăți contactless. Fiecare tranzacție Apple Pay este validată prin Touch ID sau Face ID, ceea ce conferă o siguranță suplimentară tuturor plăților prin Apple Pay. Dispozitivele compatibile cu Apple Pay sunt orice iPhone cu Face ID și Touch ID,  tabletele iPad Pro, iPad Air, iPad, iPad Mini 3 și 4, iPad 2017, precum și toate versiunile de Apple Watch.

Pentru un plus de siguranță, detaliile cardurilor nu sunt stocate sau partajate pe telefonul, smartwatch-ul sau tableta utilizate pentru efectuarea plății, iar datele nu sunt comunicate magazinelor unde se fac plățile. Securitatea și confidențialitatea plății sunt asigurate și prin generarea unui număr unic pentru fiecare tranzacție.

Apple Pay este ușor de configurat, iar utilizatorii vor primi în continuare toate recompensele și beneficiile oferite de cardurile Up.