Expert IT — January 29, 2020 at 8:29 am

Transformare pas cu pas

by

La fel ca în cazul altor industrii, zona de producţie adoptă în măsură tot mai extinsă tehnologii digitale, care au menirea de a schimba regulile jocului. Indiferent că e vorba de folosirea mai bună a analizelor de date, inteligenţei artificiale, automatizărilor de procese, senzorilor şi IoT, sau a oricăror altor aplicaţii de nişă, uneltele digitale duc la îmbunătăţirea productivităţii, reducerea costurilor şi a timpilor morţi, şi fluidizarea proceselor.

smart manufacturingMai important, aceste instrumente încep deja să genereze valoare pentru afacerea de producţie în ansamblul ei, în urma deciziilor mai bune luate ca urmare a informaţiilor relevante. Situaţia curentă arată, însă, că din pricina sistemelor moştenite, a seturilor de date deconectate unele de altele şi a culturii organizaţionale nemodificate, transformarea digitală rămâne un deziderat încă greu de atins de mulţi. De aceea, identificarea de strategii de optimizare a proceselor de producţie, muncii umane şi tehnologiilor constituie o prioritate cheie.

Referindu-se la această identificare de strategii, Ravi Krishnamoorthi, Senior Industry Partner & Head of Manufacturing Fujitsu, a oferit recent câteva recomandări legate de modul de a face procesul de producţie mai inteligent. “În primul rând, transformarea digitală nu trebuie să însemne un soi de “big bang”,” afirma domnia sa în cadrul unui ebook dat publicităţii de firma japoneză.

În opinia Fujitsu, actualmente nu există în lume o fabrică cu adevărat inteligentă de la un cap la altul. Ce există sunt fragmente de inteligenţă introduse în sisteme vechi de maşini şi modalităţi de lucru care îmbunătăţesc productivitatea. “O fabrică complet inteligentă înseamnă la ora actuală miliarde de dolari investiţi, ceea ce nu poate face aproape nimeni dintr-o dată”, spune Krishnamoorthi. “Există însă lucruri mici, incrementale, de tip IoT, care pot fi făcute cu rezultate imense”. De pildă, senzorii şi soluţiile de mobilitate se numără printre aceste lucruri.

În paralel, este nevoie de dezvoltarea unui plan de acţiune legat de date. Aceste date reprezintă tot mai mult sângele care pune în mişcare întreg procesul de producţie. Este adevărat că date se colectează de sute de ani, însă problema care se pune este cum pot fi transformate aceste date în informaţii relevante. “În spatele transformării digitale se găseşte îmbunătăţirea experienţei clienţilor, însă asta ajută şi procesele de producţie,” spune oficialul Fujitsu. Utilizarea inteligentă a acestor date are nenumărate planuri de manifestare, de la mentenanţa predictivă şi managementul riscului la monitorizarea producţiei cotidiene şi îmbunătăţirea vizibilităţii şi eficienţei lanţului de aprovizionare-desfacere.

O altă recomandare este legată de mediul social al unităţilor de producţie. La fel ca şi oamenii, fabricile nu sunt insule izolate în ocean. Asta înseamnă că dezvoltarea unui ecosistem inteligent de parteneri, furnizori şi chiar competitori este esenţială pentru atingerea vitezei necesare de satisfacere a cerinţelor clienţilor. De fapt, în opinia oficialului Fujitsu, situaţia se schimbă treptat de la competiţie acerbă la cooperare între entităţi odinioară socotite drept concurente. Esenţială în acest proces este crearea agilităţii şi transparenţei necesare pentru obţinerea unui rezultat eficient.

Pe lângă asta, tehnologia există doar pentru a transforma în realitate producţia inteligentă. O provocare şi mai mare este aceea a depăşirii rezistenţei culturale la schimbare, iar pentru asta este nevoie ca angajaţii existenţi să deţină abilităţile necesare pentru a realiza tranziţia. “Situaţiile se schimbă atât de rapid, încât dacă nu ne perfecţionăm în mod regulat echipele de angajaţi, nu aducem forţe proaspete şi nu asigurăm ca oamenii să fie la curent cu noile tehnologii, vom rămâne în urmă,” spune Krishnamoorthi. “Cultura reprezintă, probabil, unul din cele mai mari impedimente în calea transformării digitale. Tehnologia poate antrena schimbarea, dar e nevoie ca oamenii să îmbrăţişeze noi modalităţi de a o opera.”

Nu în ultimul rând, securitatea devine tot mai mult un fundament esenţial de existenţă, chiar şi pentru zona de producţie. Orice atac asupra infrastructurii IT generează probleme în termeni de securitate informatică. Însă zona de infrastructură operaţională creează şi ea probleme, adesea mai mari, şi va continua să creeze. Aducerea la acelaşi numitor a acestor două tipuri de infrastructuri înseamnă o parte critică a călătoriei către fabrica inteligentă. “Există unele lucruri care se pot face pentru protecţie în ambele instanţe”, încheie oficialul Fujitsu. “Să luăm, de exemplu, firma Fujitsu. Noi am construit o soluţie denumit IntelliEdge care agregă date, securitate şi informaţii legate de riscuri, după care trimite ce este necesar la nivelul de decizie. Prin folosirea inteligenţei artificiale, soluţia recunoaşte dacă este vorba despre un atac la adresa vreuneia din infrastructuri sau nu. Securitatea operaţională nu a ajuns încă la maturitate, şi de aceea vom avea nevoie de mai multe investiţii pentru a merge mai departe.”