Retail / Horeca — April 30, 2020 at 11:09 am

Impactul COVID-19 asupra vânzărilor online

by

vanzariÎn România, restricțiile legate de circulația persoanelor pe timpul stării de urgență cauzată de pandemia COVID-19 au avut un impact pozitiv asupra comețului online de produse digitale, conform celui mai recent raport realizat de 2Checkout, furnizorul de soluții de monetizare pentru companii ce acționează la nivel global. Astfel, consumul de produse digitale a început să crească la jumătatea lunii martie, imediat după declanșarea stării de urgență. Față de februarie 2020, vânzările de produse digitale în luna martie a acestui an au crescut cu 16%, trend ascendent oglindit și la nivel global. Cele mai accentuate creșteri în România s-au înregistrat la produsele de securitate informatică, la aplicațiile audio-video și la tool-urile de dezvoltare web.

“Este explicabilă această evoluție prin prisma faptului că majoritatea oamenilor a stat acasă, iar tot mai multe companii au fost nevoite să adopte sistemul de lucru de la distanță. Ceea ce a însemnat practic o creștere a cererii pentru produse digitale, în special software, în așa fel încât productivitatea să rămână la un nivel bun și afacerile să poată funcționa în continuare”, precizează Laurențiu Ghenciu, VP Sales la 2Checkout.

Raportul referitor la impactul COVID-19 asupra vânzărilor de servicii și produse digitale, atât la nivelul României, cât și la nivel global, a luat ca referință lunile martie și februarie 2020, iar informațiile au fost extrase din analiza tranzacțiilor procesate prin platforma 2Checkout pentru mai mult de 17.000 de comercianți. Rezultatele cercetării arată o creștere accelerată a vânzărilor online, în paralel cu evoluția pandemiei la nivel global.

Principalele concluzii ale analizei sunt:
• Per total, 2Checkout a observat o creștere de 15% a vânzărilor globale de produse și servicii digitale determinată de pandemia COVID-19, în martie 2020 comparativ cu februarie 2020.
• Cele mai mari salturi s-au înregistrat la aplicațiile multi-media (+40%), la cele de colaborare (+22%) și la soluțiile de securitate (+15%).
• Vânzările online de servicii, spre exemplu, servicii de publicitate sau alte servicii pentru afaceri, au scăzut cu 11%.

“Datele pe care le analizăm în această perioadă marcată de incertitudine demonstrează o creștere în achiziționarea de produse digitale menite să îmbunătățească atât productivitatea, să securizeze lucrul de acasă, dar și să ne ofere acces la servicii de divertisment pe timpul în care suntem nevoiți să respectăm regulile de distanțare socială”, spune Erich Litch, Președinte și Chief Operation Officer la 2Checkout. “Această tendință ilustrează puterea pe care tehnologia o are și, în mod specific, rolul pe care comerțul online îl joacă în minimizarea impactului acestei pandemii asupra economiei globale”, completează Erich Litch.

Alte date specifice anumitor piețe:

Italia a fost prima țară unde numărul de comenzi online a crescut puternic, începând de pe 9 martie. În medie, vânzările online de produse digitale au crescut cu peste 40% în martie versus februarie. Comenzile au crescut în principal la soluțiile de securitate, aplicațiile audio-video și instrumentele de dezvoltare web. Serviciile au înregistrat o scădere cu 21% față de luna anterioară.

Numărul comenzilor a crescut semnificativ și în Spania începând cu 15 martie. În medie, vânzările online de produse digitale au crescut cu 30% în martie comparativ cu luna anterioară. Comenzile au crescut în special la software de securitate, la aplicațiile utilitare și la cele audio-video, în schimb serviciile au suferit o scădere accentuată, de 39%.

Numărul comenzilor au început să crească în Germania pe 19 martie. În medie, vânzările online de produse digitale au crescut cu 15%, în martie versus februarie. În principal, s-au înregistrat mai multe comenzi la aplicațiile audio-video și multimedia. Germania este o piață puternică pentru produsele de securitate unde atât consumatorii individuali, cât și companiile achiziționează aceste produse în mod frecvent, astfel încât impactul COVID-19 asupra acestei categorii de produse este mai puțin semnificativ. Vânzările online de servicii au cunosc un declin cu 7%.

Marea Britanie este în topul țărilor la majoritatea categoriilor studiate de 2Checkout, vânzarea online de produse digitale cunoscând o creștere cu 14% în martie comparativ cu luna precedentă. La servicii s-a înregistrat însă o scădere de 4%.

Numărul de comenzi a început să crească în Statele Unite începând cu 17 martie. În medie, vânzările online pentru produse digitale au fost cu 13% mai mari în martie 2020 decât în urmă cu o lună. În acest segment, comenzile au crescut în principal la aplicațiile de securitate și la aplicațile audio-video și multimedia. Dintre celelalte categorii, spre exemplu, la produsele financiare, nu s-a înregistrat o creștere semnificativă. Serviciile au cunoscut o scădere în vânzările online cu 8% față de luna anterioară.

Volumul de comenzi online pentru produse digitale în Suedia a cunoscut o creștere cu doar 8% față de luna anterioară. În același timp, a fost identificată o tendință crescătoare la vânzările de servicii online în martie versus februarie, ambele tendințe fiind probabil influențate de strategia guvernului suedez de a nu limita circulația persoanelor.

Informațiile din platforma 2Checkout arată o creștere ușoară a vânzărilor de produse digitale, similar cu Suedia, dar în Australia s-a simțit totuși un declin în vânzările online totale, cu 10% în martie față de februarie.

2Checkout urmărește îndeaproape evoluția tranzacțiilor prin intermediul platformei sale de monetizare și analizează impactul potențial al pandemiei COVID-19 asupra vânzărilor globale online. Infograficul despre impactul COVID-19 este disponibil aici: COVID-19 Impact on Global Online Sales – a 2Checkout Perspective.

Citiți și:

2Checkout: Continuăm angajările exclusiv online. Întreaga echipă lucrează la distanță

Ce tendințe în eCommerce aduce anul 2020?