Numărul de conexiuni broadband la Internet la nivel naţional a ajuns la 731.000
January 31, 2007 de Club It&C
Scris in Comunicatii
Bogdan Constantinescu, General Manager Cisco Romania şi Republica Moldova: “Accesul la Internet dedicat, rapid şi cu un cost eficient reprezintă fundamentul infrastructurii necesare pentru dezvoltarea societăţii informaţionale în România. Soluţiile broadband au un rol esenţial în infrastuctura de comunicaţii şi reprezintă cea mai puternică strategie în obţinerea unei dezvoltări economice durabile şi a unei productivităţi sporite”. Mai mult
Rezultate financiare Vodafone România
Vodafone Romania a adaugat 561.000 de clienti noi in trimestrul incheiat la 31 decembrie 2006, ajungand la un numar total de 7.717.000 de clienti, la 31 decembrie 2006.
In anul calendaristic 2006, Vodafone Romania a adaugat un numar net de 1.585.000 de clienti. Aceasta reprezinta cea mai mare crestere a bazei de clienti de pe piata romaneasca de comunicatii mobile, in 2006, si corespunde unei cote de piata de clienti noi adaugati de 40%.
Veniturile din servicii au crescut cu 30% in trimestrul incheiat la 31 decembrie 2006, fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Nucleus POSIX oferă suport pentru aplicatiile de reţea
Noua versiune a software-ului Nucleus POSIX de la Mentor Graphics ofera suport pentru aplicatiile de retea. Programatorii de aplicatii embedded de retea, care au nevoie de o interfata de programare a aplicatiilor (API) compatibila POSIX, pot utiliza software-ul Nucleus POSIX impreuna cu pachetul de protocoale de retea Nucleus NET TCP/IP pentru crearea de aplicatii compatibile POSIX.
Multe companii folosesc in proiectarea aplicatiilor interfetele standard API furnizate de IEEE 1003.13-2003 Standard Application Environment Profiles. Folosirea acestora permite migrarea cu usurinta pe un alt sistem de operare, daca acest lucru este necesar. Noua versiune a software-ului Nucleus POSIX ofera acestor companii posibilitatea migrarii rapide si cu usurinta pe sistemul de operare Nucleus.
Software-ul Nucleus POSIX include bibliotecile: POSIX de baza, POSIX Asynchronous I/O, POSIX File System, POSIX Run-Time si POSIX Net. Printre produsele Nucleus acceptate de software-ul Nucleus POSIX se afla: Nucleus PLUS RTOS, software-ul de gestiune a fisierelor Nucleus FILE, Nucleus File Abstraction Layer (FAL), software-ul de gestiune a memoriei Nucleus MMU, Nucleus USB, Nucleus Inter-Process Communication (IPC), software-ul pentru descarcare dinamica Nucleus DDL si, odata cu noua versiune, pachetul Nucleus NET. Software-ul Nucleus POSIX impreuna cu pachetul Nucleus NET ofera programatorilor o solutie de retea completa, integrata intr-un mediu de programare familiar.
Codul sursa al software-ului embedded Nucleus este scutit de taxa pentru drepturile de autor.
Soluţii eficiente pentru prelucrarea informaţiei în administraţia publică
January 31, 2007 de Club It&C
Scris in Evenimente
Recent, Timișoara a găzduit seminarul de prezentare a soluțiilor SIVECO dedicate informatizării și eficientizării instituțiilor din administrația publică.
În prezența a circa 60 de reprezentanți ai administrațiilor publice și serviciilor de utilități publice din patru județe: Arad, Caraș - Severin, Hunedoara, Timișoara , reprezentanții SIVECO au prezentat beneficiile pe care soluțiile companiei le aduc administrației publice și operatorilor de servicii publice de utilități.
Prezentarea dedicată proiectului de implementare a sistemului informatic integrat SIVECO Applications în cadrul Primăriei Generale a Municipiului București s-a concentrat pe contribuția pe care sistemul a adus-o la îmbunătățirea activităților din întreaga instituției.
O parte distinctă a prezentării a fost rezervată implementării, în cadrul Primăriei, a soluțiilor SIVADOC - sistem de gestiune a documentelor și fluxurilor de lucru și a sistemului pentru analize și previziuni, SIVECO Business Analyzer.
SIVADOC conduce la facilitarea muncii, permiţând o gestionare uşoară a documentelor şi a versiunilor acestora pentru echipele implicate în funcţionarea instituţiilor din administrația publică. Prin utilizarea soluţiei, timpul de răspuns la solicitări se reduce, permiţându-se urmărirea modului de desfăşurare a activităţilor.
O tematică distinctă în cadrul seminarului a fost AeL - Soluții moderne de instruire continuă dedicate administrației publice.
Programe de data mining performante de la SPSS
Versiunea 11.0 a programului Clementine de la SPSS permite organizaţiilor să îmbunătăţească productivitatea managementului relaţiilor cu clienţii (CRM) şi a acţiunilor de marketing. Noua versiune oferă facilităţi îmbunătăţite pentru analiza riscurilor, inclusiv pentru detecţia fraudelor.
Clementine este o componentă-cheie a celor mai bine cotate soluţii ale companiei în materie de predicţie analitică. Versiunea 11.0 a programului este puternic integrată cu produsele statistice SPSS, oferind utilizatorilor un acces facil la funcţii statistice şi de management al datelor.
Clementine 11.0 prezintă capacităţi analitice sporite. Noii algoritmi asigură suport pentru punctajele creditelor (Discriminant Function Analysis), modele de preţ complexe (Generalized Linear Models), CRM şi modelarea răspunsurilor (Logistic Regression), prognoză (Time Series) şi modele bazate pe reguli care încorporează informaţiile de afaceri ale utilizatorilor.
Intervalul de timp necesar dezvoltării şi desfăşurării modelelor a fost diminuat în mod semnificativ. Au fost dezvoltate caracteristici de transformare mai robuste, o „curăţare“ mai automatizată a datelor şi utilizarea unei debarasări optime pentru a permite creşterea capacităţii de predicţie. Dezvoltarea şi selectarea modelului celui mai bun sunt simplificate prin construirea simultană de modele multiple, cu ajutorul aplicaţiei Binary Classifier.
Prin Clementine 11.0 clienţii pot beneficia la maxim de investiţiile lor IT. Utilizatorii pot folosi paralelismul dintre componentele hardware şi software de înaltă performanţă (ca de exemplu sistemele multiprocesor sau multicore), precum şi algoritmi de extragere a datelor furnizaţi ca parte a sistemelor de baze de date de către IBM, Microsoft şi Oracle. Utilizarea criptării de tip Secure Sockets Layer (SSL) şi a protecţiei prin parolă a fişierelor îmbunătăţesc condiţiile de securitate pentru datele importante.
788 minute de întrerupere în 2006
January 30, 2007 de Club It&C
Scris in Comunicatii
![]()
Dan Mihăescu, Country Manager GTS Telecom:
“Stabilitatea serviciului este parametru contractual, garantat pentru orice soluţie de telecomunicaţii GTS Telecom. Este cel mai important factor de diferenţiere al ofertei nostre pe piaţa locală.”
GTS Telecom, furnizor de servicii de telecomunicaţii din România, anunţă că la nivelul întregului an 2006 stabilitatea medie a tuturor serviciilor de telecomunicaţii furnizate clienţilor săi a fost de 99,85%.
Primul parametru prin care se defineşte calitatea unui serviciu de telecomunicaţii este stabilitatea, adică continuitatea funcţionării serviciului la parametrii tehnici definiţi. Conform normelor în vigoare, stabilitatea unui serviciu de comunicaţii furnizat într-un interval de timp se determină ca raport procentual între timpul total de funcţionare a serviciului la parametrii definiţi, măsurat în minute la interfaţa de conectare a clientului şi durata totală a intervalului considerat.
Conform Deciziei 138-2002 a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI), stabilitatea unui serviciu de comunicaţii este parametru contractual şi trebuie garantat şi raportat periodic.
Stabilitatea serviciilor de comunicaţii furnizate de GTS Telecom tuturor clienţilor în anul 2006 a atins valoarea de 99,85%. În valori absolute, timpul total cumulat de ne-funcţionare a serviciilor GTS Telecom, măsurat la interfaţa de conectare a clienţilor, a fost de 778 minute.
HP domină piaţa software-ului de management al calităţii
Mercury, componentă a organizaţiei HP Software după finalizarea achiziţiei, a fost declarată de IDC lider de necontestat pe piaţa DASQ
Piaţa DASQ este un subset al pieţei ASQ (automated software quality) care vizează calitatea aplicaţiilor distribuite. Venitul DASQ nu include sumele obţinute din vânzarea unor categorii de programe, cum sunt aplicaţiile ASQ pentru calculatoare mainframe, cele aferente PC-urilor independente sau platformelor de minicalculatoare şi programelor cu scop de testare, ca de exemplu cele destinate testării driverelor pentru periferice şi sistemele embedded.
Conform studiului IDC, Mercury este din nou lider al veniturilor DASQ, înregistrând în 2005 o evoluţie mai rapidă decât cea a pieţei şi o creştere a cotei de piaţă cu 61% - aproape de patru ori decât cota celui mai apropiat competitor. Mercury a atins în 2005 peste 947,6 milioane USD, reprezentând o creştere cu 20,4% faţă de 2004.
IDC îşi păstrează optimismul cu privire la creşterea în continuare a pieţelor ASQ şi DASQ datorită faptului că acestea sunt încă insuficient accesate, iar testarea se face deocamdată manual în multe întreprinderi.
Software IBM la NASA
NASA foloseste software-ul IBM pentru a dezvolta software-ul specific si sistemele care vor opera telescopul spatial James Webb. Telescopul de generatie urmatoare care va succede telescopul Hubble Space va studia mai riguros formarea universului si va cauta formatiuni neobservate ale primelor galaxii.
Telescopul, care va fi lansat pana in 2013, va studia galaxii, stele si formatiuni planetare din Univers. Pentru a studia cum s-au format primele stele si galaxii ale Universului, NASA va privi ‘’inapoi in timp” si in spatiu utilizand viteza luminii pentru a calatori din prezent in trecut. Pentru a studia formarea primelor stele din Univers, NASA va observa lumina infrarosie utilizand instrumente speciale optimizate pentru a captura aceasta parte a spectrului.
Cu aproape 20 de ani in urma cand au fost dezvoltate componentele si instrumentele telescopului Hubble, software-ul a fost elaborat de mai multe organizatii ce au utilizat software proprietar pentru dezvoltarea sistemelor. Aceasta abordare a presupus ca mentenanta, modificarile si reparatiile componentelor sa necesite o multitudine de instrumente. De-a lungul misiunii sale, echipa HST (Hubble Space Telescope) a dezvoltat instrumente software menite sa rezolve aproape toate aceste probleme.
Deoarece mai multe agentii spatiale din diverse tari din lume vor dezvolta software-ul care va opera telescopul spatial James Webb, a fost important pentru NASA sa stabileasca un numitor comun in interiorul proiectului pentru a se evita problemele costisitoare de software.
In acest sens, NASA a ordonat ca fiecare agentie sa utilizeze software-ul IBM bazat pe standarde deschise. Software-ul, numit IBM Rational Rose Real-time, este un software visual modeling creat pe baza unui limbaj standard UML, folosit pentru proiecte de dezvoltare, care actioneaza ca schita pentru intregul proiect, permitand dezvoltatorilor diferitelor sisteme ale Telescopului sa completeze codul software direct in schita de unde sa poata fi automat disponibil pentru intreg proiectul.
„Fă un copil fericit!”
![]()
Liliana Solomon, CEO Vodafone Romania
In perioada 12 - 31 decembrie 2006, 85.651 de clienti Vodafone au trimis cate un mesaj gratuit, la numarul 244. Vodafone Romania doneaza cate un dolar pentru fiecare mesaj trimis de clientii sai, in cadrul campaniei „Fa un copil fericit!”, si completeaza aceasta suma pana la valoarea de 1 milion USD, pentru sustinerea de programe in beneficiul copiilor.
Cea mai mare parte a fondurilor – 600.000 USD – va fi alocata programelor de asistenta medicala pentru copii, inclusiv dotarea cu echipamente medicale, prin Fundatia Vodafone Romania. Incepand de astazi, pana la sfaristul lunii februarie, Fundatia invita ONG-urile si alte institutii sa trimita propuneri de proiecte adecvate la Fundatia.Vodafone_ro@vodafone.com. Proiectele vor fi selectionate de Consiliul de Administratie al Fundatiei, conform criteriilor generale de evaluare, care pot fi consultate la adresa: http://www.vodafone.ro/despre-vodafone/fundatia-vodafone/criterii-de-evaluare-pentru-acordarea-finantarii.html.
Alte proiecte in beneficiul copiilor, in valoare totala de 400.000 USD, vor fi sustinute de Fundatia Vodafone Romania, pe parcursul acestui an si se vor concentra pe directii precum: prevenirea abandonului scolar si familial, programe educationale pentru copiii cu nevoi speciale (HIV, autism, handicap).
INTEGRATOR are planuri mari în anul 2007
INTEGRATOR, partener SAP şi companie de consultanţă în Business Management pe piaţa românească, a anunţat noile strategii de business pentru anul 2007.
INTEGRATOR a acumulat pe parcursul anului 2006 atât o serie de clienţi noi şi un plus de recunoaştere a valorii sale şi a notorietăţii în plan local şi internaţional.
Datorită evoluţiilor înregistrate de piaţa locală de IT&C, în special în creşterea ponderei de companii de consultanţă în Business Management înfiinţate, INTEGRATOR şi-a propus consolidarea poziţiei sale pe piaţă şi asigurarea recunoaşterii sale printre liderii din domeniu din România.
INTEGRATOR şi-a propus dezvoltarea mai multor soluţii de management ce permit companiilor să-şi facă afacerea mai receptivă la oportunităţile şi ameninţările din piaţă, să-şi întărească relaţiile cu clienţii, furnizorii şi partenerii, să-şi mărească productivitatea şi profitul.
De asemenea, serviciile de consultanţă promovate de INTEGRATOR pentru gestionarea eficientă atât a producţiei materiale, cât şi a producţiei intelectuale, vor oferi companiilor o creştere semnificativă a performanţei şi competitivităţii.
2007 va fi de asemenea, si anul in care proiectele de Responsabilitate Corporativa a companiei INTEGRATOR se vor accentua. Programul initiat, dezvoltat si sustinut de companie inca din anul 2006, intitulat “Restaurantul Inimii” va continua si se va extinde si la nivel national.
Licitaţie ANRCTI pentru instalarea de telefoane publice cu plată
January 30, 2007 de Club It&C
Scris in Comunicatii
Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI) a lansat o licitaţie pilot pentru desemnarea furnizorului de serviciu universal intr-un număr de 50 de localităţi din mediul rural din judeţul Olt.
Astfel, fiecare companie interesată să devină furnizor de serviciu universal va trebui să depună o ofertă pentru instalarea de telefoane publice cu plat în cel puţin 40 dintre localităţile cuprinse în acest grup, adică minim 80%. La licitaţie poate participa orice persoana care are, cumulativ, calitatea de furnizor de reţele publice de comunicaţii electronice şi calitatea de furnizor de servicii de telefonie destinate publicului.
Furnizorul de serviciu universal va avea obligaţia de a instala telefoanele publice cu plată în maxim 120 de zile de la data punerii la dispoziţia sa a locaţiei necesare instalării echipamentelor, beneficiind totodată de parteneriatul cu autorităţile locale.
Documentaţia necesară elaborării şi prezentării ofertei în vederea participării la licitaţia pentru instalarea de telefoane publice cu plată se poate achiziţiona de la sediul central al ANRCTI. Termenul limită de depunere a ofertelor este 27 martie 2007 iar deschiderea ofertelor va avea loc în data de 28 martie 2007.
HP îşi extinde oferta de virtualizare
HP şi-a extins portofoliul de servicii de virtualizare printr-o nouă ofertă care îi ajută pe clienţii din marile organizaţii să-şi virtualizeze în întregime infrastructurile IT – de la desktop la centrul de date. Mai mult, compania şi-a întărit forţa de distribuţie prin asigurarea disponibilităţii noului serviciu HP Care Pack prin partenerii săi selectaţi.
Experţii estimează că un server este utilizat în medie în proporţie de 10 – 30%. Serviciul HP Care Pack, bazat pe sistemul Capacity Planner de la VMware, este o componentă a pachetului HP Virtualization Assessment Services, care le permite clienţilor să folosească mai eficient resursele IT utilizate ineficient, micşorează costurile de operare a centrelor de date şi minimizează riscurile legate de modificările de infrastructură.
HP îşi ajută de mulţi ani clienţii să-şi virtualizeze mediile de lucru folosind tehnologii precum HP Asset and Consolidation Analysis Tools şi VMware Capacity Planner. Într-un scenariu obişnuit, informaţiile despre utilizarea serverelor, sistemelor de stocare şi desktop-urilor de la HP şi de la alţi furnizori sunt colectate de la sediul clientului în trei sau patru săptămâni. După analiza acestora, specialiştii de la HP Services elaborează un set de recomandări despre cele mai potrivite metode de consolidare şi virtualizare a platformei IT, însoţite de o estimare a costurilor şi fundamentarea aţiunilor propuse.Folosind aceste recomandări, clienţii pot opta pentru consolidarea încărcării serverului existent pe servere HP Integrity, ProLiant şi BladeSystem. Folosind soluţiile de virtualizare, cum este HP Virtual Server Environment pentru servere Integrity, clienţii îşi pot dubla ratele de utilizare a serverului şi îmbunătăţi productivitatea administratorului de sistem prin creşterea sau reducerea automatizată a serverelor virtuale în funcţie de modificarea cerinţelor afacerii.
Clienţii care recurg la consolidare folosind HP Virtualization Assessment Services pot beneficia în plus de avantajele reducerii cheltuielilor datorită facilităţilor oferite de companiile de utilităţi multor clienţi HP.
Şi pentru reducerea complexităţii platformelor de stocare poate fi făcută o analiză a utilizării acestora. În acest caz, poate fi recomandată consolidarea stocării pe matrice de discuri HP StorageWorks XP şi EVA în scopul reducerii ineficienţei operaţionale şi de administrare prin crearea unei rezerve virtuale, flexibile de spaţii de stocare.În plus, clienţii care folosesc HP Virtualization Assessment Services pot primi recomandări privind virtualizarea platformelor desktop eterogene. Clienţii HP Thin pentru activităţile front-end şi serverele HP ProLiant sau BladeSystem sau PC-urile Blade pentru back-end pot creşte securitatea datelor reducând în acelaşi timp costurile de mentenanţă prin administrare centralizată şi alocarea în funcţie de necesităţi.
Noul serviciu HP Care Pack va fi disponibil la 1 februarie în SUA prin intermediul departamentului HP Services, a distribuitorilor HP selectaţi şi a furnizorilor de soluţii HP. Serviciul va fi disponibil la nivel mondial în următoarele luni.
Wizrom Software înfiinţează un nou departament pentru segmentul Enterprise
Pentru a răspunde cerinţelor în continuă expansiune de pe piaţa românească, la începutul anului 2007, Wizrom Software a lansat un nou departament care îşi va concentra activitatea asupra companiilor mari şi de tip enterprise.
O echipă de specialişti în diverse domenii, construită în cadrul departamentului nou creat, va furniza clienţilor de tip enterprise o gamă variată de aplicaţii şi servicii la cel mai ridicat nivel. Liniile principale ce urmează a fi acoperite sunt Business Intelligence, Supply Chain Management (logistică), proiecte de implementare SAP şi servicii de outsourcing IT, dar atenţia se va îndrepta şi către orice altă soluţie ce poate reprezenta un răspuns complet la cerinţele companiilor din segmentul targetat.
La conducerea acestui departament a fost numit Haim Dolev, VP Strategic Accounts & Business Development. Cu peste 15 ani de experienţă în acest sector, Dolev va fi responsabil de dezvoltarea canalelor de prezenţă pe piaţă şi distribuţie ale Wizrom prin consolidarea parteneriatelor cu partenerii noi şi cu cei deja existenţi.
Prototipuri Intel
Intel a anuntat producerea a cinci prototipuri functionale de produse ce utilizeaza tehnologia de fabricare pe 45 de nanometri. Produsele reprezinta primele dintre cele 15 tipuri de procesoare pe 45 de nanometri pe care Intel intentioneaza sa le lanseze pe piata.
Acest progres va permite companiei sa ofere procesoare cu viteze record pentru desktop-uri, notebook-uri si servere, reducand in acelasi timp pierderile de electricitate din tranzistori, care ar putea afecta negativ dimensiunile, consumul de energie, silentiozitatea si costurile PC-urilor.
De asemenea, Intel a anuntat unul dintre cele mai mari progrese realizate vreodata in industria tranzistorilor: doua materiale complet noi cu care va construi componentele izolatoare ale tranzistorilor sai de 45 de nanometri. Solutia aplicata de Intel ofera o crestere de 20% a performantei si o eficienta energetica de cinci ori mai mare a tranzistorilor.
Studii demografice la Trafic.ro
Incepand cu 22 ianuarie, Trafic.ro a introdus studii calitative destinate site-urilor monitorizate. Studiile calitative sunt efectuate de catre ArtMedia Insight si oferite gratuit de catre Trafic.ro site-urilor monitorizate. Mai mult




