IBM promovează utilizarea Linux în mediul universitar
September 29, 2007 de Club It&C
Scris in Evenimente
Câştigătorii Concursului Naţional Studenţesc „Best Linux Application 2007” sunt Lucian Adrian Grijincu, student al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, Universitatea Politehnică din Bucureşti clasat pe primul loc; pe locurile doi şi trei s-au clasat Ghenadie Calcaura, respectiv Cosmin Raţiu, studenţi ai Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, Universitatea Politehnică din Bucureşti. Bogdan Irimia, student al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, Universitatea Politehnică Bucureşti a obţinut menţiune.
Aflat la cea de a treia ediţie, Concursul Naţional Studenţesc „Best Linux Application”, iniţiat în anul 2005 de IBM România şi Centrul de Competenţă IBM Linux din Bucureşti, are ca scop promovarea utilizării sistemului de operare Linux în rândul studenţilor precum şi rezolvarea unor probleme ale comunităţii Linux. Studenţilor li se propune să aducă îmbunătăţiri sistemului de operare Linux, să dezvolte aplicaţii inovative, sau chiar să îmbunătăţească performanţele şi gradul de utilizare al unei aplicaţii deja existente, aducându-şi astfel contribuţia la proiectele comunităţii open source.
Pentru a putea participa, studenţii trebuie să fie înmatriculaţi la o universitate sau colegiu acreditate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Concursul „Best Linux Application” este organizat în două etape de bază:
Despre ERP si planificarea livrarilor
Pentru o firma de distributie de FMCG, unde numarul zilnic de comenzi este de ordinul miilor, devine critic timpul in care aceste comenzi sunt preluate, pregatite si livrate catre clienti.
PRELUAREA COMENZILOR
Preluarea comenzilor poate fi automatizata in mare masura prin implementarea SFA (Sales Force Automation) pentru agentii de vanzari sau a unui portal WEB de preluare a comenzilor (Business to Business sau Business to Consumer). Pentru a fi receptionate rapid comenzile emise prin intermediul dispozitivelor mobile, este recomandat ca acestea sa lucreze in mod conectat permanent. Din fericire, costurile de comunicatie sunt in continua scadere, calitatea serviciilor oferite si gradul de acoperire avand un trend crescator. Mai mult
Toate liniile telefonice funcţionează din nou în Timişoara
Furnizarea serviciilor de voce a fost reluată pentru toţi cei peste 25.000 clienţi Romtelecom afectaţi ca urmare a incendiului produs în această săptămână, miercuri seara, la sediul companiei din Timişoara.
În urma a peste 24 ore de muncă neîntreruptă a echipelor Romtelecom, toate echipamentele de telecomunicaţii au fost repuse în funcţiune încă de ieri seară, orele 22:30. Facem precizarea că în această perioadă serviciile de Internet de bandă largă, ca şi cele de televiziune digitală oferite de Romtelecom au funcţionat normal.
Conform procesului verbal emis ca urmare a anchetei independente a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţe, cauza incendiului a fost un scurtcircuit produs la un aparat de aer condiţionat aflat într-unul dintre birourile companiei.
Romtelecom lansează cartela Convorbiri Internaţionale
September 28, 2007 de Club It&C
Scris in Comunicatii
De la 1 octombrie 2007, Romtelecom oferă o nouă cartelă telefonică preplătită, destinată convorbirilor internaţionale, atât în reţele de telefonie fixă, cât şi în reţele de telefonie mobilă, cu tarife reduse pentru convorbiri către reţelele fixe din Italia, Spania, Ungaria, Israel şi Turcia.
Cartela Convorbiri Internaţionale poate fi utilizată de la orice telefon care este conectat în reţeaua Romtelecom, inclusiv de la posturi publice şi oferă posibilitatea unei comunicari avantajoase, cu doar 0,08 euro pe minut (fără TVA) pentru clienţii care efectuează frecvent apeluri în reţelele fixe din tările mai sus menţionate. Pentru celelalte destinaţii se aplică tarifele internaţionale în vigoare, valabile pentru cartela Evrikard.
Cartela va fi pusă în vânzare în trei variante diferite de credit -1,5 Euro, 3 Euro si 6 Euro (TVA inclus), iar perioada de valabilitate a creditului va fi diferită, în funcţie de valoarea acestuia.
Cartela nu poate fi utilizată pentru convorbiri locale şi naţionale în reţeaua Romtelecom sau către alte reţele de telefonie fixă şi mobilă din România, ci doar pentru serviciile de urgenţă -112 şi Serviciul Vânzări si Relaţii Clienţi Romtelecom – 930.
Cu sprijin PHARE, ANRCTI demarează implementarea portabilităţii numerelor de telefon
September 28, 2007 de Club It&C
Scris in Comunicatii
Proiectul PHARE “Asistenta pentru ANRC in vederea implementarii bazei de date centralizate pentru portabilitatea numerelor” isi propune sa realizeze, sa instaleze, sa testeze si sa dea in folosinta un sistem constand intr-o baza de date si un set de functii si solutii de comunicatii, care va sustine implementarea portabilitatii numerelor de telefon fixe si mobile in Romania. De asemenea, proiectul va asigura un program de pregatire tehnica a personalului ANRCTI in vederea dezvoltarii si implementarii cu succes a procedurilor aferente functionarii acestui sistem. Sistemul va fi unul centralizat, care va contine o baza de date unica si va pune la dispozitie un punct de contact unic pentru toti furnizorii de servicii de telefonie fixa si mobila, oferind multiple mecanisme de interfatare pentru acestia. In acelasi timp, sistemul va cuprinde si o pagina web care va oferi publicului informatii referitoare la numerele portate.
Compania care a castigat licitatia internationala este UTI Systems, care va colabora cu companiile Porthus BV Belgium si Microsoft Romania in calitate de subcontractanti. Pentru acest proiect de achizitii, contributia financiara din fondurile PHARE reprezinta 75% din valoarea contractului, iar cea a ANRCTI, in calitate de beneficiar final, este de 25%. Valoarea totala a proiectului este de 582.432,98 de euro, fara TVA.
Reichle & De-Massari
Compania Reichle & De-Massari (R&M) valorifica o experienta de peste 40 de ani pe piata IT&C si îsi concentreaza activitatea pe dezvoltarea si productia solutiilor pasive pentru nivelul fizic al retelelor de comunicatii, oferind sisteme de cablare pentru carrier, enterprise, industrial si residential. Produsele de exceptie din domeniul conecticii de cupru si fibra optica i-au adus companiei reputatia de lider în clasa echipamentelor premium, care adauga valoare retelelor performante. R&M are traditie în generarea de noi standarde în domeniul modularitatii, al simplitatii în instalare si în mentenanta.
În 2006, R&M înregistrase o creştere anuală a vânzărilor de 20%, totalizând 196 milioane CHF (121.5 milioane Euro). În prezent, compania are peste 600 de angajaţi în întreaga lume. Din ianuarie 2006, producatorul elvetian este prezent pe piata româneasca la nivel de reprezentanta. Pentru informatii suplimentare, va invitam sa accesati site-ul global http://www.rdm.com.
Martin Reichle, CEO R&M vizitează România
September 28, 2007 de Club It&C
Scris in Evenimente
Martin Reichle, CEO R&M, a sosit pentru prima dată în România pe 27 septembrie 2007. Liderul companiei elveţiene a dorit să-şi cunoască personal partenerii de afaceri din ţara noastră în cadrul unui eveniment organizat de biroul local R&M.
Compania şi-a întărit la nivel global poziţia de pionier în furnizarea tehnologiilor de transmitere a datelor la performanţe ridicate. Divizia de soluţii de cablare pentru carrier a înregistrat o creştere de 8%. Totodată, soluţiile care folosesc transmisii pe cabluri de cupru au cunoscut o revigorare deoarece pieţele emergente au modernizat reţelele de telefonie, iar în ţările puternic industrializate sunt adoptate tot mai mult aceste soluţii pentru dezvoltarea infrastructurilor broadband. În acelaşi timp, cablarea pe fibră optică este din ce în ce mai folosită în implementarea de servicii noi precum Triple Play şi televiziunea IP. În statele din Europa de Est şi din Balcani, vânzările s-au dezvoltat cu peste 20%.
La mai bine de un an de la deschiderea reprezentanţei de la Bucureşti, echipa locală a reuşit obţinerea unei cote de piaţă de 6,7% pe segmentul reţelelor private, realizând în 2006 o cifră de vânzări de 1 milion Euro. 84% din volumul de vânzări sunt reprezentate de soluţiile ecranate 10 Giga Ethernet în contextul în care piaţa românească este dominată în proporţie de 70% de soluţiile ieftine neecranate. Astfel, în România s-au realizat peste 20.000 de conexiuni R&M, eforturile companiei concentrându-se pe furnizarea de soluţii superioare şi nu pe simpla comercializare de conectori şi cablu.
Biroul R&M din România preconizează o creştere cu 35% a cifrei anuale de vânzări, ceea ce ar reprezenta atingerea obiectivului propus pentru anul 2007. Totodată, ponderea soluţiilor de fibră optică va creşte la 33%. R&M va continua să plaseze importanţa abordării problemei infrastructurii de telecomunicaţii în aceeaşi manieră cu cea a reţelei electrice.
TOAMNA PREMIERELOR LA BROHER
September 27, 2007 de Club It&C
Scris in Evenimente
Compania Brother prin Biroul său de Reprezentare din România a organizat „Point of Japan Quality”, eveniment dedicat prezentării unor noi tehnologii şi echipamente de printare laser şi inkjet color, care se înscrie într-un ciclu de manifestări similare organizate de Brother International în întreaga Europă.
Dedicat partenerilor de distribuţie, dealerilor, resellerilor şi integratorilor din România, evenimentul de la Bucureşti reprezintă totodată şi o primă ocazie de prezentare a noii strategii Brother de abordare a pieţelor regionale şi locale, conform preocupărilor permanente ale companiei de a oferi clienţilor cele mai bune echipamente şi soluţii. Mai mult
Oracle anunţă veniturile regiunii EMEA pentru Q1 din anul financiar 2008
Oracle a raportat venituri de 1,5 miliarde USD conform US GAAP pentru primul trimestru al anului financiar 2008 în regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa), din care face parte şi România. Acest rezultat indică o creştere de 34% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Multe companii precum Anglo American plc din Marea Britanie UK, KPN din Olanda,
Sberbank din Rusia, Ministerul Economiei din Italia, Daimler Chrysler din Germania,
Pernod Ricard din Franţa, Banca Naţională a Austriei, Principado de Asturias din Spania, Poşta Naţională a Norvegiei, Ministerul Informaţiei şi Tehnologiei Comunicaţiilor din Iordania, Ministerul Sănătăţii din Turcia şi mulţi alţii au selectat soluţiile oferite de Oracle în domeniul bazelor de date, middleware, business intelligence, în domeniul aplicaţiilor de business şi al altor aplicaţii colaborative pentru a-şi îmbunătăţi procesele de business şi a simplifica accesul la informaţii corecte în timp real.
Alianţa Intel - Nokia - Nokia Siemens pentru interoperabilitate WiMAX
September 27, 2007 de Club It&C
Scris in Comunicatii
Din dorinţa de a se asigura că produsele mobile WiMAX funcţionează corespunzător şi că sunt interoperabile cu alte echipamente de acest gen la nivel global, Intel Corporation, Nokia şi Nokia Siemens Networks au anunţat astăzi că testează capacitatea de interoperabilitate a viitoarelor tehnologii WiMAX pe care le vor oferi pe piaţă pentru utilizarea în cadrul notebook-urilor, al dispozitivelor mobile pentru Internet şi al echipamentelor de infrastructură.
Nokia a anunţat că va utiliza tehnologia WiMAX oferită de Intel cu nume de cod actual “Baxter Peak”, special concepută pentru acces mobil la Internet şi utilizare în dispozitive electronice de larg consum, pentru noile produse Nokia Nseries Internet Tablets, care urmează să fie lansate în curând pe piaţă. Nokia Nseries Internet Tablet se vor număra printre primele dispozitive cu capacitate de accesare a Internetului prin tehnologia WiMAX, dispozitive ce vor fi disponibile pe piaţă în 2008.
VIITORUL REŢELISTICII ÎN PIAŢA DE BUSINESS ŞI DE CONSUMER
September 27, 2007 de Club It&C
Scris in Evenimente
Kevin Wen, presedinte D-Link Europa
D-Link, furnizor de soluţii complete de reţele pentru consumatori individuali şi companii, a comunicat că „Viitorul în reţelistică înseamnă Wireless N, tehnologia wireless Wi-Fi bazată pe standardul 802.11n ce conferă viteză sporită, acoperire mare şi securitate crescută, şi înseamnă, pe de altă parte, Green Gigabit Ethernet, tehnologia care va înlocui reţelele fast ethernet”. Acestea sunt cele două tendinţe majore în networking, care acoperă atât segmentul consumer cât si enterprise. Mai mult
D-Link
Compania luptă pentru excelenţă, fiind premiată ca designer, creator şi producător de soluţii pentru reţele, broadband, produse digitale electronice, comunicaţii de voce şi date, pentru medii cum ar fi locuinţa digitală, întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) şi companiile mari.
Realizând şi livrând pe piaţă milioane de produse pentru reţele sau conectivitate, D-Link este un participant dominant şi un lider în domeniul preţ-performanţă pe piaţa reţelelor şi comunicaţiilor.
D-Link are 20 de birouri în întreaga Europă, având sediul central la Londra, în Marea Britanie. Internet: www.dlink.co.uk
Havok va deveni subsidiara a Intel Group.
Intel Corporation a anuntat semnarea unui acord pentru achizitionarea companiei Havok Inc., principalul producator de aplicatii si servicii software interactive pentru industria jocurilor electronice si a cinematografiei. Dupa finalizarea tranzactiei, Havok va deveni subsidiara a Intel Group.
Achizitia Havok Inc. va permite profesionistilor din industria animatiei digitale si a jocurilor electronice sa profite de pozitia de lider a Intel in dezvoltarea de continut media digital.
Xerox România şi Republica Moldova
Marius Persinaru, Country Manager Xerox România şi Republica Moldova
Xerox România şi Republica Moldova este subsidiară a companiei Xerox, având o activitate pe piaţa locală de peste 35 de ani. Alături de cei 6 distribuitori, 27 de concesionari şi peste 180 de reselleri autorizaţi, Xerox România şi Republica Moldova oferă atât companiilor, cât şi clienţilor individuali soluţii, echipamente şi media de tipărire pentru administrarea eficientă a documentelor.
Divizia de servicii de management al documentelor ajută companiile să fluidizeze producţia şi circulaţia documentelor şi să minimizeze costurile de întreţinere şi de operare ale echipamentelor.
De asemenea, oferta Xerox conţine soluţii de producţie tipografică personalizate, de mare volum şi tranzacţionale, putând să dezvolte şi să implementeze aplicaţii software complexe.
Portofoliul companiei mai cuprinde echipamente multifuncţionale şi imprimante alb-negru şi color, destinate atât mediului de afaceri, cât şi utilizatorilor individuali. Acestora li se adaugă diverse suporturi de hârtie, pentru imprimarea de calitate a oricărui tip de documente.
XEROX XMPIE uDIRECT – SOLUŢIE ALL-IN-ONE PENTRU TIPARUL DE DATE VARIABILE
Noul program XMPie uDirect simplifică pregătirea şi implementarea aplicaţiilor de marketing direct personalizat pe mai multe tipuri de media.
Modulele Standard şi Profesional au fost proiectate pentru tipografiile, print-shop-urile, instituţiile sau companiile care deţin prese de print digital Xerox DocuColor 5000, DocuColor 7000 sau DocuColor 8000.
Noile produse permit designerilor să folosească Adobe InDesign pentru elementele variabile – astfel, nu mai este necesar ca aceştia să înveţe instrumente de design speciale pentru utilizarea datelor variabile. Xerox XMPie uDirect este un program flexibil, care generează economii semnificative de timp şi de costuri pentru că este simplu de implementat şi extinde posibilităţile de utilizare a aplicaţiilor de date variabile. Mai mult




