Romtelecom reduce preţurile pentru abonamentele Clicknet business
Începând din 25 mai 2009, ClickNet business adaugă în portofoliu un nou abonament cu viteza de 12Mbps, reduce preţurile abonamentelor cu până la 50% şi măreşte viteza de la 2Mbps la 3Mbps păstrând acelaşi preţ.
Cele mai mari reduceri de preţ se aplică abonamentelor Clicknet cu viteze de 20 şi 8 Mbps, pentru care se va plati un tarif promotional.
Toate produsele Clicknet pentru clienţii persoane juridice includ, de asemenea, pe lângă conexiunea la Internet, un cont de e-mail cu o capacitate de 7 Gb pe platforma Google şi un spaţiu de găzduire pentru o pagină de internet de 30 până la 100 MB, sau soluţia de găzduire profesională Be Online Start şi un modem gratuit, în funcţie de perioada contractuală. La cerere, clienţii pot primi, de asemenea gratuit, un IP static, în cazul abonamentelor Clicknet 3 Mbps şi 6 Mbps. Pentru celelalate servicii Clickent din portofoliu IP-ul static este oferit gratuit la abonare.
În funcţie de perioada contractuală a abonamentelor clienţii pot beneficia de 3 sau 6 luni de abonament gratuit.
Fujitsu Technology Solutions atacă
Wolfgang Horak/ Senior Vice President South Eastern Europe la Fujitsu, responsabil pentru un total de 18 ţări, din Austria până în Turcia şi Israel, inlcusiv România.
În februarie acţionariatul companiei Fujitsu Siemens Computers a stabilit viitorul acesteia: Siemens s-a desprins din joint-venture-ul japonez-european, iar Fujitsu a preluat toate participaţiile sale. Fujitsu Siemens Computers apare astfel pe piaţă sub marca Fujitsu, rămânând însă filială independentă, denumirea fiind schimbată în Fujitsu Technology Solutions. „Ne vom adresa clienţilor noştri sub brandul Fujitsu”, subliniază Kai Flore, CEO al companiei „transformate” de la începutul lunii aprilie 2009 din joint-venture în subsidiară a concernului. Odată cu preluarea participaţiilor, concernul japonez high-tech trece în liga internaţională de top. Fujitsu obţine la nivel internaţional o cifră de afaceri de 60 de miliarde dolari SUA şi are 170.000 de angajaţi. Sectorul european al ofertantului japonez de servicii complete de IT are aproximativ 40.000 de angajaţi, aproximativ 10.000 dintre aceştia provin de la joint-venture-ul existent până în prezent.
Chiar dacă nu sunt stabilite încă definitiv toate detaliile, punctele cheie sunt clare. Gama de servicii se extinde de la servere şi staţii client trecând prin baze de date şi software de nivel entry până la soluţii complete de virtualizare. Astfel Fujitsu se adresează următoarelor două grupuri concrete de clienţi: clientul final, care caută un partener pentru propriul sistem IT (In-Sourcing), şi outsourcer, care îşi bazează aplicaţiile şi soluţiile specifice pe fundamentul infrastructurii moderne de IT. În ambele cazuri, Fujitsu colaborează strâns cu vechii parteneri de distribuţie. Deoarece Fujitsu deţine peste 27 de centre de calcul la nivel internaţional, dintre care 10 în Europa, noua companie poate avea acces la cunoştinţele şi resursele internaţionale pentru teme viitoare interesante precum Cloud-Computing.
Fujitsu va oferi în continuare o linie completă de produse Client, prin urmare notebook-uri şi desktop-uri, în portofoliu rămânând „doar echipamentele terminale, care se pot conecta la o reţea”. Aceasta nu înseamnă însă că Fujitsu se retrage de pe piaţa consumatorilor. Ba dimpotrivă: infrastructura IT pentru „Home IT” rămâne desigur în continuare în program. O strategie inteligentă, având în vedere că mulţi experţi pornesc de la premisa că serviciile Cloud-Computing se vor stabili în primul rând în domeniul privat.
Noua serie de laptopuri ASUS U
Noua serie U prezintă nişte modele rafinate, subțiri și ușoare, create în mod special pentru profesioniştii care apreciază stilul, pentru cei care urmăresc să îşi impună personalitatea şi care apreciază detaliile fine.
Descoperim o putere de operare care răspunde solicitărilor utilizatorilor avizaţi. Astfel, procesoarele Intel ULV şi Core 2 Duo descătuşează o forţă deosebit de eficientă. Această nouă generaţie de procesoare eficientizează consumul energetic în cazul procesării mobile, reuşind să ruleze optim aplicaţiile software dintre cele mai solicitante.
Pentru fanii multimedia, laptopurile din seria U vor reda imagini clare şi vibrante prin intermediul unor ecrane panoramice, cu iluminare prin tehnologie LED, eficiente din punct de vedere energetic. Acestea sunt puse în valoare de placa video NVIDIA GeForce G 105M, care oferă o grafică spectaculoasă, o claritate deosebită şi o mobilitate fără efort.
Seria ASUS U este echipată cu difuzoare Altec Lansing cu tehnologie SRS Premium Sound pentru reproducerea fidelă a sunetului într-un mod similar unui sistem “home theater”.
Sistemul Express Gate, care le va permite utilizatorilor să acceseze în doar 8 secunde de la pornire o gamă largă de aplicaţii, precum programe de mesagerie instant, un utilitar multimedia sau un navigator pe Internet.
Seria U integrează tehnologia AI Light – care adaptează luminozitatea ecranului în funcţie de un senzor – şi iluminează pad-ul interactiv şi tastatura pentru a asigura confortul vizual şi simplificarea operării.
D-Link DIR-685 - router all-in-one pentru reţelele de acasă
Cel mai nou produs all-in-one de home networking pe care utilizatorii il pot avea acasa, D-Link Wireless N DIR-685, este un router Wireless N, switch gigabit, print server, NAS si cu rama foto incorporata, fiind disponibil acum si in Romania.
DIR-685 permite utilizatorilor sa acceseze documente, fotografii, muzica si alte documente local, prin intermediul retelei interne dar si din alte locuri, prin intermediul internetului.
Noul D-Link Wireless N DIR-685 aduce un plus de stil si eleganta in locuinta digitala. Dimensiunile sale sunt reduse, antenele interne sunt incorporate si se poate incadra in ambientul oricarei locuinte. Designul permite utilizatorilor sa vizualizeze cu usurinta ecranul LCD ce expune statusul aparatului prin intermediul unor indicatori grafici, etaleaza fotografii digitale, prognoze meteo si alte continuturi de pe Internet, toate afisate cu pana la 1,6 milioane de culori.
Informaţii suplimentare pot fi accesate pe http://www.dlinkforum.ro/dir-685/
Combox Delivery semnează cu Belkin
Începând cu luna mai 2008, Combox Delivery a devenit distribuitor oficial pe piaţa din România al produselor Belkin, leader global în soluţii de conectivitate. Scopul este acela de a deservi cât mai bine piaţa de IT pe acest sector de produse, compania propunându-şi să acopere cererea mare de produse cu o gama completă şi un raport avantajos preţ/performanţă.
Adobe Developer Day
May 19, 2009 de Club It&C
Scris in Evenimente
La Adobe Developer Day au luat parte aproximativ 300 de dezvoltatori, agenţii de advertising şi reprezentanţi ai sistemului educaţional din România
Adobe România a invitat dezvoltatorii la un eveniment complex. Aproximativ 300 de oameni au luat parte la prelegerile susţinute de nume mari din Adobe Systems Incorporated.
Digby Horner, omul care a decis înfiinţarea biroului Adobe din România a vorbit publicului despre decizia care a adus compania în ţara noastră. „Când am ales România, luasem deja în considerare majoritatea ţărilor din Europa de Sud-Est, în special Cehia, Ungaria şi altele. Am hotărât însă că Adobe găseşte în România un mediu perfect de dezvoltare, alcătuit din oameni extrem de inteligenţi, pregătiţi într-un sistem educaţional de înaltă calitate şi care, chiar după aderarea la Uniunea Europeană, costă mai puţin decât cei din alte ţări europene. Adobe a investit în aceşti doi ani şi jumătate în România aproximativ 10 milioane de dolari, însă cred că a fost o investiţie reuşită şi sunt convins că biroul de aici va continua să crească din toate punctele de vedere”, a declarat Horner.
Ben Forta, Senior Evangelist la Adobe, a vorbit publicului despre produsele la care biroul din Bucureşti şi-a adus din plin contribuţia. „Românii au idei extraordinare pe care reuşesc să le pună în practică în produse surprinzătoare şi extrem de folositoare clienţilor Adobe. Nu degeaba o parte din platforma Flex a fost creată chiar aici, în biroul din Bucureşti”, a explicat Forta. Printre produsele promovate la eveniment au fost Flex 4 SDK şi Flash Catalyst, ColdFusion, Flash Player 10, dar şi InContext Editing primul produs Adobe creat în totalitate de o echipă românească.
Evenimentul Adobe a fost creat special pentru a prezenta oportunităţile de dezvoltare şi de comunicare tuturor celor interesaţi: clienţilor mari din industria românească, agenţiilor de advertising însărcinate de aceştia cu partea de concepţie a campaniilor şi mesajelor publicitare, dar şi dezvoltatorilor care pot fi angajaţi de agenţii pentru a crea efectiv mesajele ce apar pe piaţă. Astfel, Adobe a oferit seminarii specializate celor interesaţi de partea tehnică, dar şi workshop-uri interactive clienţilor interesaţi de idei inovatoare care pot fi aplicate în premieră pe piaţa românească.
De asemenea, nu au fost uitate nici universităţile de profil tehnic, care şi-au trimis reprezentanţii la seminarul Adobe. Reprezentanţii companiei de software le-au prezentat acestora programele educaţionale care pot ajuta studenţii să se specializeze în lucrul pe produse Adobe, dar şi să-şi achiziţioneze produsele la preţuri mult scăzute faţă de nivelul pieţei.
Rivalul omului
IBM a prezentat recent detalii referitoare la un sistem avansat de calcul care va fi capabil sa concureze cu oamenii la Jeopardy!, cel mai popular concurs american de cultura generala. Mai mult
Noua versiune Panda Managed Office Protection
May 3, 2009 de Club It&C
Scris in Securitate
Compania de securitate IT Panda, a lansat versiunea 5.03 a Panda Managed Office Protection (PMOP), solutia sa de securitate sub forma de serviciu (Saas). Aceasta noua versiune cuprinde o serie de noi functionalitati atat pentru companiile (clientii finali) cat si pentru parteneri. Mai mult
Cinci oferte pentru furnizarea serviciului de informaţii privind abonaţii şi a registrului abonaţilor la serviciile de telefonie
ANCOM a primit cinci oferte in cadrul celor doua proceduri de licitatie lansate in luna martie, doua oferte pentru desemnarea furnizorului de serviciu universal care va pune la dispozitia utilizatorilor un serviciu de informatii privind abonatii (din partea companiilor Infoclick si Mediasat) si trei oferte pentru desemnarea furnizorului de serviciu universal care va pune la dispozitia utilizatorilor un registru on-line al abonatilor (din partea companiilor Infoclick, Mediasat si Borg Design). Mai mult
Allied Telesis îşi extinde portofoliul de produse Layer 3
May 3, 2009 de Club It&C
Scris in Comunicatii
Allied Telesis, furnizor global de soluţii de acces Ethernet/IP securizate şi lider în dezvoltarea sistemelor IP Triple Play pe infrastructură de cupru şi fibră optică anunţă lansarea versiunilor îmbunătăţite a două dintre switch-urile Layer 3 din portofoliul de produse care au făcut istorie pe pieţele SMB şi Enterprise. AT-8624T/2M v2 oferă conectivitate pentru 24 porturi Ethernet 10/100TX precum şi două sloturi pentru module uplink Gigabit Combo. Mai mult




